Noi dovezi aduse de procurori la Curtea de Apel
Curtea de Apel București a amânat, pe 9 iulie 2026, pronunțarea în dosarul în care Viorel Pașca și alți membri ai familiei sale sunt acuzați de trafic de persoane. Decizia a fost luată după ce procurorii DIICOT au depus noi probe la dosar, solicitând arestarea preventivă a inculpaților. Potrivit unor surse citate de Digi24, printre noile dovezi s-ar număra informații potrivit cărora familia Pașca ar fi încasat ajutoare de înmormântare pentru o persoană încă în viață, acuzație pe care inculpații o contestă, susținând că a fost o eroare de încurcare a buletinelor.
Această amânare vine într-un context complex, în care instanța anterioară a decis plasarea inculpaților sub control judiciar. Judecătorii au motivat atunci că, deși Ministerul Public a formulat acuzația de trafic de persoane în formă continuată, invocând 210 acte materiale, „actele de urmărire penală nu individualizează persoanele vătămate corespunzătoare fiecărui act material și nici nu descriu, în mod distinct, situația de fapt aferentă fiecăreia dintre acestea”. Această lipsă de individualizare a victimelor a fost un punct cheie în decizia inițială de control judiciar.
Un aspect notabil al motivării deciziei de plasare sub control judiciar a fost și faptul că „activitatea desfășurată de inculpați s-a dezvoltat și s-a menținut în timp într-un context în care chiar instituțiile statului apelau la inculpați pentru rezolvarea unor situații pe care nu reușeau să le gestioneze prin propriile mecanisme instituționale”. Această afirmație subliniază o posibilă complicitate sau, cel puțin, o dependență a unor instituții publice de serviciile oferite de familia Pașca, chiar dacă acestea operau la limita legii sau, conform acuzațiilor DIICOT, în afara ei.
Instanța a mai considerat că pericolul pe care lăsarea în libertate a inculpaților l-ar reprezenta pentru ordinea publică este o noțiune distinctă de pericolul social concret al infracțiunii. Judecătorul a remarcat că activitatea descrisă de acuzare a încetat în urma intervenției organelor judiciare, toate locațiile fiind verificate, beneficiarii identificați și relocați. De asemenea, principalele mijloace de probă au fost deja administrate prin efectuarea perchezițiilor domiciliare, ridicarea documentelor, suporturilor informatice, cardurilor bancare și înscrisurilor relevante pentru cauză.
În plus, din datele cauzei nu a rezultat că vreunul dintre inculpați ar fi încercat să influențeze martori, să altereze ori să distrugă mijloace de probă sau să exercite presiuni asupra persoanelor audiate. Nu au fost identificate nici elemente care să conducă la concluzia existenței unui risc concret de sustragere de la urmărirea penală, inculpații fiind identificați, având domicilii cunoscute și prezentându-se în fața organelor judiciare. Aceste argumente au stat la baza deciziei inițiale de a nu dispune arestul preventiv, decizie pe care DIICOT încearcă acum să o schimbe prin aducerea de noi dovezi.
Dosarul Pașca a generat un interes public considerabil, având în vedere acuzațiile grave de trafic de persoane și vulnerabilitatea victimelor, adesea persoane vârstnice sau cu dizabilități. Conform datelor Eurostat din 2023, România se confruntă cu o creștere a numărului de cazuri de trafic de persoane, situându-se printre primele țări din Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul victimelor identificate, cu peste 800 de cazuri raportate anual, dintre care o proporție semnificativă implică exploatarea prin muncă și înșelăciuni sociale. Această statistică subliniază amploarea fenomenului și dificultatea autorităților de a-l combate eficient.
Comparativ cu alte state membre UE, unde legislația și mecanismele de protecție a victimelor sunt mai consolidate, în România există încă lacune. De exemplu, Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia impune statelor membre să adopte măsuri comprehensive, însă implementarea variază. Cazul Pașca ridică semne de întrebare nu doar despre modul în care rețelele de trafic operează, ci și despre eficacitatea instituțiilor statului în a preveni și sancționa astfel de fapte, mai ales când există indicii că acestea ar fi putut fi chiar implicate indirect.
Decizia Curții de Apel București, așteptată pe 13 iulie 2026, va fi crucială pentru evoluția acestui dosar. Ea va demonstra dacă noile probe aduse de DIICOT sunt suficient de convingătoare pentru a schimba măsura preventivă de la control judiciar la arest preventiv, reconfigurând astfel percepția publică asupra capacității justiției de a acționa ferm în cazurile de trafic de persoane, chiar și în situațiile complexe în care sunt implicate relații neclare cu instituții publice.
De ce contează
Acest caz contează profund pentru că scoate la iveală vulnerabilitățile sistemului social românesc și dificultățile în combaterea traficului de persoane. Faptul că instituții ale statului ar fi apelat la serviciile inculpaților, conform motivării judecătorilor, subliniază o criză sistemică. Decizia finală a instanței nu va influența doar soarta familiei Pașca, ci va trimite un semnal puternic despre angajamentul României în lupta împotriva exploatării umane și despre capacitatea sa de a proteja cetățenii cei mai vulnerabili. De asemenea, relevă nevoia urgentă de reforme în asistența socială și de o mai bună coordonare interinstituțională pentru a preveni astfel de situații.
Concluzie Amânarea pronunțării în dosarul Pașca, ca urmare a depunerii de noi probe de către DIICOT, indică o intensificare a eforturilor procurorilor de a obține arestarea preventivă a inculpaților. Rămâne de văzut dacă noile dovezi, inclusiv acuzațiile privind ajutoarele de înmormântare încasate ilegal, vor fi suficiente pentru a convinge judecătorii Curții de Apel să schimbe măsura preventivă. Data de 13 iulie 2026 este așteptată cu interes, deoarece decizia va influența nu doar parcursul procesului, ci și percepția publică asupra eficienței justiției românești în cazurile complexe de trafic de persoane și exploatare a vulnerabilității.
Cazul subliniază, de asemenea, necesitatea stringentă a unei analize aprofundate a relațiilor dintre rețelele infracționale și anumite instituții ale statului.