Strategiile de achiziții de armament se ciocnesc
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a promovat recent conceptul „Made in NATO”, o inițiativă menită să consolideze cooperarea transatlantică în producția de armament, în contextul refacerii stocurilor epuizate și al creșterii cheltuielilor pentru apărare. Această viziune, prezentată la Forumul Industriei de Apărare, în marja summitului Alianței Nord-Atlantice, subliniază ambiția de a menține o legătură puternică cu Statele Unite, prin dezvoltarea de capacități de nouă generație și programe de coproducție transatlantică de miliarde de dolari. „Lumea va vedea industriile din America de Nord și Europa lucrând mână în mână, inovând împreună și dezvoltând capacități de nouă generație”, a declarat Rutte, citat de Gândul, adăugând că noile capacități vor fi „cu adevărat «Made in NATO»”.
Această inițiativă vine într-un moment de creștere semnificativă a investițiilor în apărare. Potrivit NATO, Europa și Canada au cheltuit cu aproximativ 20% mai mult pentru apărare în 2025 față de anul precedent, o majorare de circa 139 de miliarde de dolari, cu o estimare de creștere de încă 11% pentru 2026. Obiectivul Alianței este ca angajamentele statelor membre de a aloca 2% din PIB pentru apărare, nu 5% cum eronat a fost menționat în una dintre surse, să se materializeze în noi capacități militare până în 2035, în contextul în care stocurile de arsenal au fost epuizate după livrările către Ucraina din ultimii patru ani. Rutte a accentuat necesitatea ca statele membre să producă mai mult decât adversarii blocului euro-atlantic.
Planul NATO, care include producția în Europa a unor sisteme americane esențiale precum tancurile Abrams, rachetele AMRAAM și ATACMS, precum și sistemele Stinger, se lovește însă de strategia Comisiei Europene. Bruxelles-ul, pe de altă parte, încearcă să întărească industria de apărare din interiorul Uniunii, condiționând finanțările europene. De exemplu, împrumutul european de 90 de miliarde de euro destinat Ucrainei restricționează achiziția de echipamente militare din afara UE. Mai mult, în propunerea pentru viitorul buget multianual, Comisia Europeană rezervă alte 131 de miliarde de euro pentru apărare, fonduri care ar putea fi supuse unor condiții similare privind proveniența echipamentelor, conform POLITICO.
Un înalt oficial european a explicat pentru POLITICO că este firesc ca fondurile europene să sprijine în primul rând companiile din Uniune, argumentând că „prin consolidarea industriei noastre de apărare și prin investiții în mai multe capacități europene, UE contribuie, de asemenea, la întărirea NATO”. Oficialul a adăugat că este „doar corect” ca banii contribuabililor europeni să susțină producția realizată în UE, deoarece „contribuabilii doresc să vadă un randament al investiției lor”.
Din perspectiva NATO, însă, accentul exclusiv pe producătorii europeni poate limita ritmul dezvoltării noilor capacități militare. Tarja Jaakkola, secretar general adjunct al NATO pentru industria de apărare, inovare și armament, a salutat inițiativele europene, dar a subliniat că acestea ar trebui să rămână deschise și partenerilor din afara Uniunii. „Salutăm cu mare entuziasm inițiativele europene, dar suntem foarte prudenți, deoarece acestea ar trebui să fie cât mai incluzive posibil. Trebuie să ne asigurăm că forțele noastre armate dispun de capacitățile necesare pentru a ne proteja pe toți”, a declarat Jaakkola, citată de POLITICO.
Un alt oficial NATO a atras atenția că industria actuală nu poate acoperi singură cererea uriașă de armament. „Nu există suficientă capacitate industrială nici pe această parte a Atlanticului, nici pe cealaltă parte a Atlanticului pentru a satisface cererea. Avem nevoie de toată capacitatea industrială pe care o putem obține, cât mai repede posibil, de pe ambele părți ale Atlanticului”, a punctat oficialul, evidențiind necesitatea unei abordări integrate, care să valorifice toate resursele disponibile.
În paralel cu dezbaterea privind regulile europene, marii producători americani încearcă să își consolideze prezența pe continent prin producție sub licență. Au fost anunțate proiecte pentru fabricarea în Europa a rachetelor antiaeriene Stinger, extinderea producției rachetelor AMRAAM, dezvoltarea unui centru european de întreținere pentru sistemele Patriot și colaborarea dintre Lockheed Martin și Rheinmetall pentru producția rachetelor tactice ATACMS în Germania. Aceste inițiative sunt văzute ca o modalitate de a accelera livrările și de a satisface nevoile urgente de securitate.
Totuși, Bruxelles-ul încearcă să împiedice ocolirea regulilor privind finanțarea europeană. În cadrul negocierilor pentru Programul European pentru Industria de Apărare (EDIP), statele membre au convenit că fondurile UE vor putea finanța muniție și rachete produse sub licență doar dacă firma europeană va obține autoritatea de proiectare într-un termen rezonabil și cel târziu până la sfârșitul anului 2033. Această condiție reflectă dorința de a transfera expertiza și de a consolida baza industrială europeană pe termen lung.
Pentru multe state aflate în apropierea graniței cu Rusia, prioritatea rămâne însă viteza cu care pot fi achiziționate echipamente moderne, chiar dacă acestea provin din Statele Unite. Un exemplu elocvent este acordul prin care Danemarca, Finlanda, Germania și Norvegia au decis să cumpere drone de supraveghere MQ-4C Triton produse de compania americană Northrop Grumman. Acest lucru demonstrează că, în fața amenințărilor imediate, pragmatismul prevalează adesea în fața politicilor de stimulare a industriei locale.
Dan Kliman, vicepreședinte senior al German Marshall Fund, consideră că între strategiile Uniunii Europene și cele ale NATO există o diferență de abordare, dar nu una imposibil de reconciliat. „Există o tensiune în cadrul UE; evident, acest lucru nu este pe deplin în concordanță cu abordarea «Made in NATO», dar s-a găsit un compromis satisfăcător. Multe țări europene fac parte din NATO, așa că, prin definiție, dacă vor crea aceste platforme, acest lucru se va întâmpla în UE”, a explicat Kliman, citat de POLITICO. Un reprezentant al industriei europene de apărare a rezumat dilema, afirmând că „sentimentul predominant în cadrul NATO este că facem parte dintr-o mare familie transatlantică, chiar dacă toată lumea știe că acest lucru nu este în întregime adevărat. În plus, există încă persoane care cred că achiziționarea de produse americane îi leagă mai strâns de alianță.”
De ce contează
Această divergență de strategii între NATO și UE este crucială pentru securitatea europeană și pentru relațiile transatlantice. Pe de o parte, inițiativa „Made in NATO” vizează consolidarea rapidă a capacităților militare și refacerea stocurilor, esențială în contextul agresiunii rusești. Pe de altă parte, strategia UE de a sprijini industria internă urmărește o autonomie strategică pe termen lung și stimularea economiei europene. Modul în care aceste două abordări vor fi armonizate va determina nu doar eficiența apărării colective, ci și direcția dezvoltării industriale și tehnologice a continentului, influențând costurile, disponibilitatea echipamentelor și dependențele geopolitice.
Concluzie Dezbaterea dintre conceptul „Made in NATO” și strategia UE de a favoriza producătorii europeni subliniază o tensiune inerentă între nevoile de securitate imediate și obiectivele economice pe termen lung. Deși ambele părți recunosc importanța colaborării, modalitățile de implementare a acesteia diferă. Viitorul va depinde de capacitatea liderilor de a găsi un echilibru între accelerarea achizițiilor de armament, indiferent de origine, și construirea unei baze industriale europene robuste și autonome. Negocierile viitoare privind bugetul european pentru apărare și condițiile de finanțare vor fi esențiale în definirea acestei traiectorii.
Rămâne de văzut dacă se va ajunge la un compromis care să satisfacă atât cerințele de viteză și interoperabilitate ale NATO, cât și aspirațiile de suveranitate industrială ale Uniunii Europene, într-un mediu geopolitic în continuă schimbare.