Presiuni americane asupra aliaților europeni
Președintele american Donald Trump a luat în considerare reducerea cu o treime a forțelor militare americane staționate în Europa, o măsură menită să pună presiune pe aliații NATO, pe care îi acuză de lipsa de implicare în operațiunile militare americane din Iran. Ideea, avansată în timpul unei întâlniri la Casa Albă în această primăvară, a fost confirmată de surse familiare cu discuția, citate de CNN, care indică faptul că Trump a dorit să transmită un „mesaj corect” partenerilor europeni. Această inițiativă a venit într-un context de nemulțumire crescândă a liderului american față de contribuția financiară și militară a membrilor europeni ai Alianței Nord-Atlantice, pe care o consideră insuficientă.
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a intenționat inițial să anunțe reduceri semnificative, posibil chiar de o treime, la reuniunea NATO din iunie. Cu toate acestea, planul a fost modificat în urma consultărilor cu alți oficiali de rang înalt din administrație, Hegseth optând în schimb pentru o evaluare de șase luni a prezenței militare americane în Europa. El a avertizat că „unele țări vor eșua, iar altele vor trece cu rezultate excelente” în urma acestei evaluări. Această decizie reflectă o atitudine sceptică a lui Trump, care a pus constant sub semnul întrebării valoarea NATO pentru Statele Unite, susținând că Washingtonul suportă disproporționat costurile securității europene. În ultimele 12 luni, președintele american a devenit și mai critic, argumentând că aliații nu au sprijinit SUA în războiul din Iran, declanșat de Washington.
Liderii europeni au respins criticile lui Trump, subliniind că nu au fost consultați înainte de începerea conflictului din Iran. Mulți dintre ei au promis sprijin militar pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz, o zonă strategică, deși tensiunile din regiune au încetinit reluarea completă a traficului comercial. Oficiali americani de rang înalt au declarat că Strâmtoarea Ormuz va fi un subiect de discuție la Ankara, însă și-au exprimat îndoielile privind capacitățile militare europene de a contribui semnificativ. Această divergență de percepție subliniază o fisură tot mai adâncă în relația transatlantică.
Pe lângă aceste tensiuni, președintele Trump a amenințat că va prelua controlul asupra Groenlandei, teritoriu autonom danez și membru NATO, și a manifestat periodic o atitudine conciliantă față de președintele rus Vladimir Putin. Unii oficiali europeni se tem că liderul de la Kremlin ar putea pregăti operațiuni pe teritoriul NATO pentru a testa hotărârea alianței. În ianuarie, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a propus o inițiativă pentru consolidarea apărării europene în Groenlanda, încercând să tempereze ambițiile americane. Cu toate acestea, Trump a reiterat că Statele Unite au nevoie de Groenlanda din motive de securitate națională, un oficial american de rang înalt menționând că achiziția rămâne o soluție analizată, alături de alte opțiuni.
Disputa lui Trump cu liderii europeni a continuat și după summitul G7 din Franța, unde, în ciuda progreselor în negocierile privind Iranul, președintele american a reluat un conflict verbal cu premierul Italiei, Giorgia Meloni. Trump a susținut că Meloni l-ar fi „implorat” pentru o fotografie, afirmație pe care premierul italian a calificat-o drept inventată. Ulterior, Trump a sugerat ironic că ar avea nevoie de un „ordin de restricție” împotriva acesteia, adăugând un nou nivel de incertitudine înaintea summitului NATO. Această dinamică personală, pe lângă divergențele strategice, complică eforturile de menținere a unității alianței.
În timpul unei întâlniri cu Mark Rutte în Biroul Oval, Trump și-a reiterat lista de nemulțumiri față de aliații NATO, cerând „loialitate” în loc de bani sau capacități militare, afirmând că SUA dețin „cea mai puternică armată din lume”. Rutte, care a gestionat cu rezultate mixte schimbările de dispoziție ale lui Trump în ultimul an și jumătate, a încercat să reducă tonul critic al președintelui american, prezentând grafice care arătau creșterea cheltuielilor europene pentru apărare, pe care a atribuit-o presiunii exercitate de Trump. Fostul premier al Olandei a insistat că, deși au existat „cazuri izolate” de dezamăgire, „în general, aliații europeni au fost alături de dumneavoastră”. Această strategie diplomatică a funcționat parțial la summitul NATO de anul trecut de la Haga, unde Trump a plecat lăudând liderii europeni și reafirmându-și angajamentul față de apărarea colectivă. Cu toate acestea, oficialii europeni sunt mai puțin optimiști că un rezultat similar va fi obținut la Ankara.
În ultimele luni, Statele Unite au retras trupe din Europa mai rapid decât anticipau mulți oficiali europeni, chiar dacă Trump amenința de ani de zile cu reducerea prezenței militare pe continent. Deși președintele american a părut surprins în această primăvară de anunțul Pentagonului privind oprirea unei rotații planificate de trupe în Polonia, el a menținut decizia de a retrage aproximativ 5.000 de militari din Germania. Această decizie a venit după ce cancelarul german Friedrich Merz declarase, cu puțin timp înainte, că Statele Unite sunt „umilite” în războiul din Iran. Un oficial de rang înalt al administrației americane a declarat că „nu ar trebui să existe nicio surpriză că realizăm o evaluare a poziției noastre militare și nici că această evaluare ar putea duce foarte bine la ajustarea prezenței noastre”.
Cu toate acestea, schimbările de poziție și mesajele contradictorii au creat confuzie în rândul unor oficiali europeni, care încearcă să se pregătească pentru o perioadă în care Statele Unite nu vor mai asigura cea mai mare parte a securității continentului. Stephen Wertheim, cercetător principal la Carnegie Endowment for International Peace, a subliniat într-o analiză recentă despre NATO că „summitul oferă Statelor Unite oportunitatea de a preciza ce intenționează să retragă din Europa și de a se consulta cu aliații cu privire la modul în care pot fi acoperite eventualele lacune de capacitate”. El a adăugat că „aliații au nevoie de claritate din partea Washingtonului cu privire la ceea ce va rămâne, ce va fi retras și când se vor produce aceste schimbări. Iar pentru ca acest lucru să se întâmple, Washingtonul trebuie să ia o decizie”.
Mulți se tem că orice modificare a poziției militare americane ar putea încuraja Rusia, al cărei atac în Ucraina a intrat într-o perioadă de stagnare. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va participa la un dineu al liderilor organizat la Ankara, însă nu va lua parte la reuniunile oficiale ale summitului, un semnal că aspirațiile Kievului de a adera la alianță rămân nerealizate. Totuși, Zelenski se va întâlni individual cu Trump miercuri, liderul american fiind recent impresionat de capacitatea președintelui ucrainean de a continua lupta împotriva unui adversar mult mai puternic. Statele europene intenționează să promită zeci de miliarde de euro în sprijin militar pentru Ucraina, pentru a-i demonstra lui Trump că sunt hotărâte să finanțeze continuarea efortului de război.
De ce contează
Summitul NATO de la Ankara este crucial pentru viitorul Alianței Nord-Atlantice. O reducere semnificativă a trupelor americane în Europa ar schimba profund echilibrul de securitate pe continent, forțând statele europene să își asume o responsabilitate mult mai mare pentru propria apărare. Incertitudinea generată de administrația Trump, inclusiv amenințările de retragere din NATO sau de preluare a Groenlandei, erodează încrederea și unitatea alianței. Această situație ar putea încuraja actori externi, precum Rusia, să testeze hotărârea NATO, cu implicații directe pentru stabilitatea regională, inclusiv pentru situația din Ucraina. Capacitatea Europei de a-și consolida apărarea independentă devine o necesitate stringentă, în fața unei posibile reconfigurări a angajamentului american.
În spatele ușilor închise, oficialii europeni recunosc că relația cu Washingtonul traversează una dintre cele mai dificile perioade din istoria recentă a NATO. Incertitudinea privind intențiile administrației Trump a determinat numeroase capitale europene să accelereze planurile pentru creșterea cheltuielilor militare și dezvoltarea unor capacități proprii de apărare, conștiente că o reducere semnificativă a prezenței militare americane în Europa ar reprezenta o schimbare strategică profundă. Rămâne de văzut dacă liderii NATO vor reuși să ajungă la un compromis sau dacă tensiunile dintre Washington și aliații europeni vor continua să se amplifice.
Cert este că viitorul rolului Statelor Unite în securitatea Europei se află din nou în centrul dezbaterii privind direcția în care se îndreaptă NATO, iar miza summitului de la Ankara este una majoră: să evite o confruntare deschisă și să demonstreze că Europa este pregătită să își asume un rol mai important în propria apărare.