Diplomație intensă pentru a preveni un conflict deschis
Summitul NATO de la Ankara, programat pentru 7-8 iulie 2026, se anunță a fi un eveniment crucial, marcat de eforturi diplomatice intense menite să aplaneze divergențele dintre Statele Unite și aliații europeni, în special pe fondul conflictului dintre SUA și Iran. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, este perceput ca un „consilier matrimonial șef”, având rolul de a „nivela totul” între președintele american Donald Trump și liderii europeni, potrivit unei surse diplomatice de rang înalt citate de Reuters. Această caracterizare subliniază presiunea enormă asupra lui Rutte de a menține coeziunea Alianței într-un moment de tensiuni geopolitice crescute.
Potrivit Reuters, în cadrul NATO există temeri că summitul ar putea fi umbrit de un nou conflict deschis între Trump și aliații europeni. Se anticipează că, în cazul unei escaladări a conflictului cu Iranul, Trump ar putea critica public sprijinul insuficient acordat de europeni operațiunii militare americane. Cu toate acestea, surse din cadrul Alianței afirmă că majoritatea țărilor NATO și-au îndeplinit obligațiile, acordând SUA acces la spațiul aerian și la bazele militare, în ciuda poziției rezervate a guvernelor europene. Această discrepanță între percepția publică și realitatea cooperării subliniază complexitatea relațiilor intra-aliate.
Politico a relatat anterior că Rutte a adoptat o tactică specială de comunicare cu Trump, axându-se pe cheltuielile de apărare și achizițiile de armament american. În timpul unei vizite la Washington de la sfârșitul lunii iunie 2026, Rutte a numit creșterea cheltuielilor militare ale țărilor NATO „trilionul lui Trump” și l-a descris pe președintele SUA drept „liderul lumii libere”. Această abordare diplomatică, menită să atenueze divergențele, a fost testată și la summitul de la Haga de anul trecut, unde Rutte l-a numit pe Trump „tăticul”, comentând declarațiile acestuia despre conflictul Iran-Israel. Rutte a explicat ulterior că nu consideră această caracterizare umilitoare, argumentând că Trump merită laude pentru creșterea cheltuielilor de apărare ale țărilor NATO și pentru „măsurile decisive” împotriva obținerii armelor nucleare de către Iran.
Pe lângă rolul lui Rutte, Turcia, gazda summitului, capătă o importanță strategică majoră. Președintele Recep Tayyip Erdogan se pregătește să-l primească pe Donald Trump la Ankara, într-un context în care se prefigurează un acord pentru alocarea unui lot de motoare de avioane de vânătoare americane pentru Turcia. Acest „cadou” al președintelui SUA, constând în vânzarea a 80 de motoare General Electric F110-129E cu licențele aferente pentru avioanele turcești KAAN, este considerat vital pentru Forțele Aeriene Turce, care se confruntă cu un număr redus de avioane de vânătoare disponibile. Motoarele F110-129E, deși fiabile și testate pe F-16, nu sunt însă potrivite pentru avioanele de vânătoare de generația a cincea, cum este KAAN, ceea ce indică o soluție intermediară, dar necesară pentru Ankara.
Principala doleanță a lui Erdogan, revenirea Turciei în programul F-35, rămâne însă incertă. Reacțiile din Partidul Republican american, presiunile lobby-urilor grecești și israeliene, precum și prevederile stricte ale legii CAATSA privind coexistența avioanelor F-35 cu sistemele rusești S-400, limitează opțiunile Ankarei. Cu toate acestea, există informații, citate de Khatimerini.gr, traduse de Rador Radio România, conform cărora Trump ar fi dispus să încheie un acord prin care Turcia ar „ceda” sistemele S-400 unei țări terțe, precum Coreea de Sud sau India, pentru a obține avioane F-35. Un ofițer regional de informații anonim a confirmat că „orice progres în ceea ce privește F-35 depinde de un acord în baza căruia Turcia ar vinde sistemul S-400 unei țări terțe, în loc să îl returneze Rusiei.” Această mișcare ar putea însă tensiona relațiile Turciei cu Rusia, care nu ar dori ca aceste sisteme să ajungă în mâinile unor țări ca Seulul.
Transformarea Turciei, de la „oaia neagră” a NATO la un „pion principal”, este remarcabilă. În urmă cu doar doi ani, liderul turc era criticat pentru opoziția față de aderarea Suediei. Acum, el este văzut ca un politician puternic, respectat de Trump, în timp ce majoritatea liderilor europeni sunt în conflict cu Casa Albă, aspect subliniat de Bloomberg. Această poziție îi permite lui Erdogan să influențeze semnificativ summitul. Industria de export de arme a Turciei, în valoare de 10 miliarde de dolari anual, cu aproximativ 56% din vânzări către SUA și aliați occidentali în 2025, demonstrează capacitatea crescută a țării de a contribui la securitatea Alianței. Vânzările externe ale companiilor turcești de apărare au crescut de patru ori din 2020, profitând de oportunitățile de a vinde sisteme compatibile NATO, de la drone armate la nave de război.
Importanța strategică a Turciei este amplificată și de planurile administrației Trump de a reduce semnificativ contribuțiile militare americane în Europa. Acestea includ o reducere cu 30% a numărului de bombardiere strategice, o pierdere aproape totală a dronelor de recunoaștere și atac, o reducere cu 50% a navelor militare și o reducere cu o treime a avioanelor de vânătoare dislocate, conform unui raport Bloomberg din 16 iunie 2026. Turcia este considerată un jucător cheie în umplerea acestui gol, încercând să încheie mai multe pacte de securitate regionale, precum exportul unei nave de război către România, membru NATO și UE, în premieră pentru istoria sa. Invazia Rusiei în Ucraina a crescut cererea de drone turcești și obuze de artilerie de 155 mm, conforme standardelor NATO. Cheltuielile militare ale Turciei au crescut cu 7%, ajungând la 30 de miliarde de dolari în 2025, potrivit Institutului Internațional de Cercetare a Păcii din Stockholm (SIPRI), demonstrând un angajament continuu față de apărare, spre deosebire de mulți aliați europeni care și-au redus forțele armate după Războiul Rece.
Capacitatea operațională a Turciei a fost demonstrată recent în timpul războiului dintre SUA și Iran, când Turcia a interceptat patru rachete balistice iraniene. Acest lucru contrastează puternic cu situația țărilor de pe flancul estic al NATO, care au invocat consultări în temeiul articolului 4 din Carta NATO după ce drone și avioane de vânătoare rusești au intrat în spațiul lor aerian. La summitul de la Ankara, sunt așteptate o serie de acorduri de mare anvergură în industria apărării, Rutte cerând țărilor să amâne anunțurile pentru a le face publice la Ankara. De asemenea, Turcia încearcă să conecteze conducte subterane de combustibil ca parte a unei extinderi a infrastructurii NATO în valoare de 28 de miliarde de dolari, menită să consolideze securitatea combustibililor Alianței. Această implicare activă și capacitatea militară substanțială transformă Turcia într-un actor indispensabil pentru viitorul NATO.
De ce contează
Acest summit este crucial pentru coeziunea NATO într-un moment de tensiuni globale crescute și de incertitudine privind angajamentul SUA față de Alianță. Divergențele dintre Trump și liderii europeni, exacerbate de conflictul cu Iranul, amenință unitatea strategică. Rolul de mediator al lui Mark Rutte și importanța strategică a Turciei, care devine un furnizor cheie de echipamente militare și un partener indispensabil în fața reducerilor de personal și armament ale SUA în Europa, sunt esențiale pentru stabilitatea regională. Rezultatul summitului va influența nu doar viitorul NATO, ci și echilibrul de putere în regiune și capacitatea Europei de a-și asigura propria apărare.
În concluzie, summitul NATO de la Ankara se va concentra pe consolidarea legăturilor transatlantice și pe creșterea cheltuielilor de apărare, în ciuda provocărilor. Întrebarea centrală pentru NATO nu mai este dacă Europa va cheltui mai mult pentru apărare, ci dacă poate construi capacitatea industrială și capabilitățile militare necesare, pe măsură ce Washingtonul își ajustează contribuțiile la Alianță. Rămâne de văzut dacă tactica diplomatică a lui Rutte și rolul strategic al Turciei vor reuși să prevină o ruptură și să asigure o direcție comună pentru Alianță. Deciziile luate la Ankara vor avea un impact de durată asupra securității europene și a relațiilor internaționale, în special în contextul unui peisaj geopolitic din ce în ce mai volatil.
Un punct cheie va fi, de asemenea, modul în care se va rezolva dilema sistemelor S-400 turcești și posibila lor relocare către o țară terță, o decizie care ar putea reconfigura alianțele regionale și relațiile cu Rusia.