Sprijin strategic înainte de blocada Mării Roșii
Iranul ar fi transportat comandanți ai Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC), consilieri militari și echipamente esențiale pentru rachete și drone în Yemen, printr-un zbor secret al companiei Mahan Air, pe 13 iulie. Această mișcare, dezvăluită de patru surse citate de Reuters, inclusiv oficiali iranieni și ministrul Informațiilor din Yemen, sugerează o consolidare a capacității rebelilor Houthi de a amenința transportul maritim vital din Marea Roșie, aspect confirmat și de ministrul yemenit al Informațiilor, Moammar al-Iryani, care a declarat că misiunea IRGC este de a „consolida capacitățile militare ale milițiilor și de a le pregăti pentru a amenința securitatea maritimă internațională”.
Transferul a avut loc cu doar câteva zile înainte ca rebelii Houthi să anunțe instituirea unei blocade navale împotriva Arabiei Saudite, marcând o escaladare semnificativă a tensiunilor regionale și sfârșitul armistițiului de patru ani dintre Arabia Saudită și Houthi. Două dintre sursele iraniene au indicat că între 10 și 21 de membri ai IRGC, inclusiv comandanți de rang înalt, se aflau la bordul aeronavei. Zborul, care inițial trebuia să aterizeze în capitala Sanaa, controlată de Houthi, a fost redirecționat către portul Hodeidah, la Marea Roșie, după ce aeroportul din Sanaa a fost atacat de forțele guvernamentale yemenite susținute de Arabia Saudită. O sursă a adăugat că „Comandanții IRGC au mers acolo pentru a sprijini operațiunile Houthi și pentru a oferi instruire privind noile sisteme de rachete”, menționând chiar și transferul de aur pentru finanțarea activităților rebelilor.
Această acțiune iraniană, deși negată vehement de Teheran, care susține că zborul din 13 iulie avea un scop umanitar – repatrierea unei delegații Houthi și a unor cetățeni yemeniți tratați medical în Iran – și a fost contestată de oficialii Houthi, inclusiv Abdel Rahman al-Ahnomi, care a catalogat informațiile drept „minciuni și invenții”, reprezintă o continuare a strategiei iraniene de a-și susține aliații regionali. Al-Ahnomi a insistat că toți pasagerii erau civili, iar Houthi au declarat în repetate rânduri că își dezvoltă singuri armamentul și nu acționează ca un grup proxy al Iranului.
Cu toate acestea, ministrul Informațiilor din guvernul yemenit susținut de Arabia Saudită, Moammar al-Iryani, a confirmat transferul de membri ai IRGC și de echipamente militare, invocând informații ale serviciilor de informații. Analistul în securitate și informații Mzahem Alsaloum a confirmat, de asemenea, sosirea experților IRGC, precizând că o parte din încărcătură consta în componente pentru rachete cu rază scurtă și medie de acțiune, precum și pentru drone, similare celor utilizate anterior în atacuri asupra Arabiei Saudite și Emiratelor Arabe Unite. Alsaloum a mai menționat că Iranul ar fi trimis consilieri militari în Yemen și în timpul războiului cu Israelul de anul trecut, prin Somalia, o acuzație respinsă de Teheran.
Contextul regional este crucial. La trei zile după sosirea aeronavei în Yemen, Reuters relata că Iranul le-ar fi cerut rebelilor Houthi să fie pregătiți să blocheze ruta petrolieră din Marea Roșie în cazul în care Statele Unite ar lovi infrastructura energetică iraniană. Ulterior, Houthi au anunțat blocada navală, prezentând-o ca răspuns la bombardarea aeroportului din Sanaa din 13 iulie, atac pe care îl atribuie Arabiei Saudite. Joi, tensiunile au escaladat și mai mult, când gruparea a anunțat că a atacat două petroliere saudite. Aceste evenimente subliniază importanța strategică a Strâmtorii Bab el-Mandeb, o rută cheie pentru transportul mondial de petrol și gaze naturale, prin care tranzitează anual aproximativ 10% din comerțul maritim global.
Istoric, Iranul a fost acuzat în mod repetat de furnizarea de armament și sprijin militar grupurilor proxy din Orientul Mijlociu, o politică ce a alimentat instabilitatea regională. Rezoluția 2216 a Consiliului de Securitate al ONU, adoptată în 2015, interzice furnizarea de arme rebelilor Houthi. În ciuda acestor interdicții, rapoarte din 2017 și 2018, inclusiv cele ale Națiunilor Unite, au documentat prezența unor componente iraniene în rachetele Houthi, sugerând o încălcare continuă a embargoului. Comparația cu alte conflicte regionale, unde Iranul a susținut grupări precum Hezbollah în Liban sau diverse miliții în Irak, demonstrează o strategie coerentă de extindere a influenței sale prin intermediari. Această abordare permite Teheranului să exercite presiune geopolitică fără a se implica direct în conflicte deschise, evitând astfel confruntări directe cu puteri majore precum SUA sau Arabia Saudită.
De ce contează
Această presupusă mișcare a Iranului are implicații majore pentru stabilitatea regională și economia globală. Blocada Mării Roșii și atacurile asupra petrolierelor saudite pot duce la creșterea prețurilor la energie și la perturbări ale lanțurilor de aprovizionare, afectând consumatorii la nivel mondial. Consolidarea capacităților Houthi, cu sprijin iranian, transformă conflictul yemenit dintr-o criză locală într-o amenințare la adresa securității maritime internaționale. Pentru România, dependentă de importurile de energie și de comerțul maritim, orice instabilitate în această zonă strategică poate avea repercusiuni economice directe, inclusiv prin scumpirea transporturilor și a bunurilor de consum.
Pe termen scurt, comunitatea internațională, în special Statele Unite și Arabia Saudită, va trebui să decidă cum să răspundă la escaladarea din Marea Roșie. Posibilele scenarii includ intensificarea sancțiunilor împotriva Iranului, consolidarea prezenței navale în regiune sau încercări de mediere pentru a restabili armistițiul. Însă, având în vedere istoria recentă a conflictului yemenit și reticența Iranului de a-și schimba politica regională, o soluție rapidă pare puțin probabilă. Rămâne de văzut dacă presiunea internațională va fi suficientă pentru a descuraja Teheranul de la continuarea sprijinului acordat Houthi și dacă rebelii vor renunța la tacticile de blocadă navală, care riscă să destabilizeze și mai mult o regiune deja fragilă.
Neclar este și cum va influența această situație negocierile privind programul nuclear iranian, care sunt deja într-un punct mort.