Fostul șef ANAF, eliberat din închisoare
Curtea de Apel București (CAB) a anulat definitiv, marți, 21 iulie 2026, condamnarea de cinci ani de închisoare cu executare primită în 2019 de fostul președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar, pentru trafic de influență. Decizia instanței vine după ce a constatat că răspunderea penală pentru faptele comise era prescrisă încă de la momentul pronunțării condamnării definitive. Această hotărâre a fost luată în urma admiterii unei contestații în anulare formulate de Blejnar, care a invocat o decizie recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) privind modul de calcul al prescripției în dosarele de corupție.
Potrivit minutei instanței, „Admite contestația în anulare formulată de contestatorul - condamnat Blejnar Sorin împotriva deciziei penale nr. 627/A/07.05.2019 pronunțate în dosarul nr. 45798/3/2016 de către Curtea de Apel București. Desființează, în parte, decizia penală nr. 1121/A/09.11.2021 și, rejudecând, admite apelurile formulate de DNA și inculpatul Blejnar Sorin împotriva sentinței penale nr. 2163 din data de 18 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr.45798/3/2016. Încetează procesul penal față de inculpatul Blejnar Sorin, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale (faptele din martie - aprilie 2011). Înlătură dispozițiile referitoare la aplicarea pedepselor complementare și accesorii pe lângă infracțiunea pentru care a intervenit prescripția răspunderii penale.”
Sorin Blejnar a fost trimis în judecată de DNA Ploiești în decembrie 2016, fiind acuzat că, în cursul anului 2011, în contextul unor proceduri de achiziții publice la nivelul ANAF, ar fi acceptat de la un om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte. Acești bani, conform procurorilor, urmau să îi fie remiși în schimbul exercitării influenței sale asupra unui subaltern pentru a facilita obținerea contractelor de către firma omului de afaceri. DNA a susținut că, în perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, Blejnar și celălalt funcționar implicat au primit suma totală de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme „fantomă”, din care lui Blejnar i-au revenit efectiv 12.513.894 lei. Această sumă fusese și obiectul confiscării, iar sechestrul fusese instituit asupra bunurilor sale până la concurența acestei valori. Din minuta actuală nu reiese explicit dacă măsura confiscării speciale a fost înlăturată sau menținută, deși recuperarea sumei fusese una dintre mizele noii contestații.
Condamnat inițial de Tribunalul București la șase ani de închisoare în octombrie 2018, pedeapsa lui Blejnar a fost redusă la cinci ani cu executare de Curtea de Apel București în mai 2019. El a executat aproximativ doi ani și jumătate din pedeapsă, fiind eliberat condiționat la 15 octombrie 2021. Aceasta înseamnă că, la momentul deciziei definitive din iulie 2026, Blejnar executase aproape jumătate din sentința care acum a fost anulată pe motiv de prescripție.
Aceasta este a doua încercare a lui Blejnar de a anula condamnarea. O primă contestație în anulare, formulată în 2023 pe aceleași motive de prescripție, a fost respinsă de CAB. Însă, revenirea cu o nouă cale extraordinară de atac în 2026 a avut succes, invocând Decizia nr. 1/2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Această decizie a ÎCCJ a stabilit un principiu obligatoriu pentru instanțe: în cazul infracțiunilor de corupție comise succesiv prin mai multe modalități (de exemplu, acceptarea promisiunii urmată de primirea banilor), termenul de prescripție începe să curgă de la prima modalitate, nu de la plata efectivă sau de la ultima tranșă. Aplicând această interpretare, CAB a raportat începutul termenului de prescripție la faptele din martie-aprilie 2011 și a concluzionat că prescripția intervenise înaintea condamnării definitive din mai 2019. Este important de subliniat că soluția de încetare a procesului penal pentru prescripție nu echivalează cu o achitare pe fond, instanța ne-reanalizând vinovăția, ci constatând doar stingerea dreptului statului de a mai aplica o pedeapsă penală.
Cazul Blejnar subliniază o problemă sistemică în justiția românească: impactul deciziilor Curții Constituționale și ale ÎCCJ asupra calculului prescripției. Decizia ÎCCJ din 2025, deși clarifică un aspect legal, a avut efect retroactiv, permițând revizuirea unor condamnări definitive. Aceasta nu este o situație singulară; în ultimii ani, sute de dosare penale au fost închise din cauza prescripției, generând critici privind eficiența sistemului judiciar și capacitatea statului de a trage la răspundere infractorii. Comparativ cu alte țări europene, unde termenele de prescripție pentru infracțiuni grave sunt mai lungi sau chiar imprescriptibile, România se confruntă cu o vulnerabilitate legislativă care permite unor acuzați să scape de justiție, chiar și după condamnări definitive. De exemplu, în Germania, infracțiunile de corupție majoră pot avea termene de prescripție de până la 30 de ani, iar în Franța, anumite fapte pot fi imprescriptibile.
Decizia CAB, deși legală conform noilor interpretări, a fost luată cu majoritate, în complet de divergență. Unul dintre judecători a considerat cererea inadmisibilă, invocând autoritatea de lucru judecat, deoarece Blejnar mai formulase anterior o contestație cu același obiect. Această divergență subliniază complexitatea și dificultatea aplicării unitare a legii în astfel de cazuri, mai ales când intervin schimbări jurisprudențiale majore. Fostul șef al Fiscului, cu rang de secretar de stat la momentul faptelor, a fost o figură controversată, iar acest deznodământ adaugă un nou capitol la lunga listă de cazuri de corupție de profil înalt soluționate prin prescripție în România.
De ce contează
Această decizie are implicații profunde pentru încrederea publicului în justiție și pentru lupta împotriva corupției în România. Anularea unei condamnări definitive pe motiv de prescripție, după ce o parte semnificativă din pedeapsă a fost executată, ridică semne de întrebare serioase cu privire la stabilitatea și predictibilitatea sistemului judiciar. Ea poate încuraja alți condamnați să formuleze contestații similare, generând un val de revizuiri și, posibil, de achitări sau încetări de procese. Mai mult, subminează eforturile DNA și ale altor instituții de aplicare a legii, care investesc resurse considerabile în investigarea și trimiterea în judecată a cazurilor de corupție la nivel înalt. Publicul percepe adesea astfel de decizii ca pe o scăpare a vinovaților, alimentând cinismul față de capacitatea statului de a asigura justiția.
Cazul Blejnar nu este izolat și reflectă o tendință mai largă de încetare a proceselor penale din cauza intervenției prescripției, o problemă amplificată de modificările legislative și deciziile judecătorești din ultimii ani. Această situație impune o analiză serioasă a legislației penale și a procedurilor judiciare pentru a asigura că faptele de corupție sunt judecate într-un termen rezonabil și că pedepsele pronunțate sunt aplicate. Rămâne de văzut dacă autoritățile legislative vor interveni pentru a clarifica și consolida cadrul legal privind prescripția, pentru a preveni viitoare situații similare care afectează grav credibilitatea sistemului judiciar românesc și lupta anticorupție.
Întrebarea fundamentală este dacă statul român își poate permite să continue să piardă bătălii importante împotriva corupției din cauza unor lacune sau interpretări legislative.