Luptă internă pentru politica externă a Uniunii
O dispută de lungă durată în cadrul Uniunii Europene, privind interzicerea comerțului cu așezările israeliene ilegale, a devenit publică la 13 iulie 2026, la Bruxelles, în timp ce miniștrii de Externe analizau opțiuni controversate. Această confruntare scoate în evidență o luptă pentru putere mai amplă între Comisia Europeană, condusă de Ursula von der Leyen, și Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE), condus de Kaja Kallas, pe tema controlului politicii externe a UE, potrivit Euractiv. Ministrul german de Externe, Johann Wadephul, a declarat că restricțiile privind importurile din așezări ar trebui adoptate doar în unanimitate de statele membre, semnalând opoziția Berlinului față de măsurile comerciale susținute de țări precum Spania, Belgia și Irlanda, conform DPA.
Timp de mai multe luni, Comisia Europeană și SEAE s-au confruntat pe tema responsabilității decizionale în politica externă. State membre precum Franța, Spania, Belgia, Suedia, Irlanda și Țările de Jos au insistat pentru o interdicție la nivelul întregii UE a comerțului cu așezările ilegale, argumentând necesitatea ca blocul comunitar să respecte dreptul internațional. Kaja Kallas, supusă presiunii a 11 miniștri de Externe, a acuzat Comisia la începutul anului 2026 că obstrucționează o revizuire juridică solicitată de aceasta în aprilie 2025. Chiar și după ce Comisia a transmis statelor membre sfatul juridic mult așteptat, săptămâna trecută, a fost evident că Executivul UE nu era entuziasmat de o astfel de mișcare. Un diplomat UE de rang înalt, a cărui țară susține interdicția, a declarat că nu a existat o cooperare pozitivă din partea Comisiei în această privință.
Documentul Comisiei nu a formulat o propunere oficială, sugerând în schimb diverse modalități legale de a restricționa sau împiedica fluxul de bunuri din așezări. Cele trei opțiuni prezentate sunt impunerea unui sistem de licențiere mai strict, tarife exorbitante sau o interdicție totală. O problemă centrală, amplificată de document, este pragul de acord necesar pentru a avansa: o majoritate calificată sau unanimitate. Țările care susțin interzicerea comerțului cu coloniile argumentează că aceasta ar trebui considerată o măsură comercială, necesitând o majoritate calificată. Însă Comisia, conform documentului său, a sugerat că toate cele 27 de țări ar trebui să fie de acord, deoarece ar fi o chestiune de politică externă, nu o măsură comercială tehnică. Această poziție, susținută de Berlin, ar permite oricărei țări să blocheze inițiativa.
Documentul Comisiei a fost redactat de un cerc apropiat de oficiali din jurul Ursulei von der Leyen, fost ministru german al Apărării și creștin-democrată, potrivit unei surse Euractiv. Un diplomat a comentat că, deși documentul nu solicită expres unanimitate, ideea este foarte clară. Necesitatea aprobării unanime ar permite oricărei țări din tabăra „nu”, cum ar fi Germania sau Republica Cehă, să oprească demersul. Aproximativ o duzină de țări, susținute de avocații interni ai Consiliului UE și de profesori propalestinieni, resping ideea unanimității. Italia, o țară care ar putea înclina balanța spre o majoritate calificată pentru o propunere bazată pe comerț, și-a exprimat deschiderea pentru o astfel de abordare. Un grup de miniștri de Externe ar urma să sublinieze că este absurd să nu se aștepte ca politica comercială internațională să includă o politică externă puternică și să acuze Comisia de tactici de tergiversare.
Contextul istoric al relațiilor UE-Israel este complex. Comisia a propus oficial sancțiuni radicale împotriva Israelului în septembrie 2025, inclusiv suspendarea avantajelor comerciale de care beneficiază Israelul în temeiul Acordului de asociere cu UE, încheiat în 1995 și intrat în vigoare în 2000. Mulți au considerat această propunere prea abruptă pentru a găsi consens printre guvernele naționale. Acordul de Asociere UE-Israel prevede facilități comerciale extinse, dar nu acoperă explicit bunurile provenite din așezările ilegale. În 2022, comerțul bilateral cu bunuri între UE și Israel a atins 47,4 miliarde EUR, conform Eurostat, Israel fiind al 25-lea partener comercial al UE. Deși comerțul specific cu așezările este o fracțiune din această cifră, impactul său simbolic și politic este considerabil.
Comisia condusă de Von der Leyen utilizează acum argumentul că, din moment ce nu există unanimitate în adoptarea sancțiunii majore propuse anterior, nu ar trebui depuse eforturi semnificative pentru a adopta altele noi. Unii diplomați naționali consideră această abordare cinică. Întrebată despre chestiunea separată a comerțului cu așezările ilegale, von der Leyen a pasat responsabilitatea guvernelor naționale, declarând săptămâna trecută că „mingea este în terenul statelor membre”. Această declarație subliniază fragmentarea decizională la nivelul UE.
Helen McEntee, ministrul irlandez de Externe, a cerut un vot „cât mai curând posibil” după prezentarea opțiunilor legale. Cu toate acestea, calendarul politic al UE și al Israelului, cu alegeri iminente, sugerează o perioadă de stagnare. Miniștrii de Externe ai UE nu se vor reuni oficial până pe 12 octombrie 2026, când Israelul se va afla probabil în punctul culminant al campaniei electorale. Alegerile generale din Israel sunt programate pentru 27 octombrie 2026. Instituțiile europene vor fi probabil precaute în a lua orice măsură în mijlocul unei campanii electorale aprinse, mai ales că aceasta ar putea favoriza miniștri extremiști, precum Itamar Ben Gvir, în contextul în care candidații se luptă să-i învingă pe Benjamin Netanyahu și pe partenerii săi de coaliție.
De ce contează
Această dispută internă a UE privind comerțul cu așezările israeliene este crucială din mai multe motive. În primul rând, ea testează capacitatea Uniunii de a-și alinia principiile de drept internațional cu acțiunile sale comerciale. Un eșec în a adopta o poziție unitară subminează credibilitatea UE pe scena globală și slăbește angajamentul său față de soluția celor două state. În al doilea rând, ea expune o luptă fundamentală pentru putere între Comisia Europeană și SEAE, afectând coerența și eficiența politicii externe a blocului. În cele din urmă, impactul asupra relațiilor UE-Israel este semnificativ, putând duce la escaladarea tensiunilor diplomatice și economice, cu implicații directe pentru comerțul și stabilitatea regională.
Pe termen scurt, este puțin probabilă o decizie rapidă, având în vedere alegerile israeliene și diviziunile interne din UE. Absența unei unanimități sau chiar a unei majorități calificate pentru orice acțiune sugerează o perioadă de blocaj. Pe termen lung, presiunea din partea statelor membre care susțin interdicția, alături de vocile din societatea civilă și de dreptul internațional, ar putea forța o reevaluare a poziției Comisiei. Rezultatul acestei dezbateri va influența nu doar comerțul cu așezările, ci și modul în care UE își va gestiona politica externă în viitor, mai ales în cazurile delicate care implică respectarea dreptului internațional și drepturile omului.
Rămâne de văzut dacă Uniunea va reuși să depășească aceste diviziuni și să adopte o abordare unificată și eficientă.