Spioni maghiari au vizat funcționari UE
Rețea spionaj reprezintă subiectul principal al acestui articol. O anchetă internă a Comisiei Europene, condusă de comisarul pentru combaterea fraudei, Piotr Serafin, a confirmat existența unei rețele de spionaj maghiare care a operat din cadrul ambasadei Ungariei la Bruxelles. Activitatea acestei rețele, ce viza funcționari ai instituțiilor UE, s-a intensificat semnificativ în 2015, potrivit unui document al Comisiei datat în luna aprilie a acestui an și consultat de POLITICO și News.ro. „Din câte știm, aceste activități au încetat în 2016”, se menționează în raport, subliniind o perioadă activă de trei ani, între 2013 și 2016.
Potrivit concluziilor anchetei lui Serafin, ofițeri ai serviciilor secrete maghiare au fost detașați la reprezentanța permanentă a Ungariei la Bruxelles cu misiunea de a recruta funcționari din instituțiile UE. Documentul explică faptul că „activitățile acelor ofițeri de informații din Bruxelles au fost inițial discrete, dar au devenit treptat mult mai vizibile începând cu anul 2015”. Această intensificare a făcut ca existența rețelei să devină „cunoscută în cercurile oficialilor maghiari din Europa, ceea ce se pare că a afectat eficacitatea eforturilor acestora”, conform raportului.
Rolul acestor ofițeri, conform Comisiei, a depășit sarcinile diplomatice obișnuite. Ei „și-au folosit funcția oficială pentru a îndeplini o misiune specifică ce pare să fi depășit sarcinile asociate de obicei cu cele ale diplomaților din cadrul Reprezentanței Permanente”. Mai exact, aceștia au contactat „funcționari ai Comisiei de naționalitate maghiară și au încercat să obțină de la aceștia informații detaliate cu privire la activitatea desfășurată în cadrul Comisiei pe teme de interes specific pentru guvernul maghiar”. Acest tip de operațiune indică o tentativă clară de infiltrare și influențare, folosind legăturile de naționalitate ca vector de acces.
Un aspect central al anchetei a fost implicarea lui Olivér Várhelyi, actualul comisar european pentru sănătate și bunăstarea animalelor, care a devenit ambasadorul Ungariei pe lângă UE și a preluat conducerea reprezentanței permanente în 2015. El a început să lucreze la reprezentanța permanentă încă din 2011. Când acuzațiile au apărut pentru prima dată în presă anul trecut, Várhelyi a declarat președintei Comisiei, Ursula von der Leyen, că „nu avea cunoștință” de presupusele acțiuni ale Ungariei. Ulterior, în ianuarie anul curent, în timpul unei audieri în Parlamentul European, a reiterat: „Am fost abordat de serviciile maghiare sau de orice alte servicii? Nu, nu am fost”.
Cu toate acestea, ancheta lui Serafin nu a reușit să identifice o responsabilitate individuală dincolo de ofițerii de informații înșiși. „Pe baza informațiilor colectate în cursul anchetei și având în vedere instrumentele limitate de care dispune în prezent Comisia, nu este posibil să se atribuie o responsabilitate individuală sau o implicare care să depășească cea a ofițerilor de informații înșiși”, se arată în document. Acest lucru ridică semne de întrebare cu privire la capacitatea Comisiei de a investiga pe deplin astfel de cazuri complexe de securitate la nivel înalt.
Oficial, Comisia Europeană a redirecționat solicitările de comentarii către o declarație anterioară a purtătorului de cuvânt Balazs Ujvari, făcută în aprilie, la închiderea anchetei: „Comisia a concluzionat că nu s-a putut identifica nicio încălcare gravă a securității în legătură cu acuzațiile apărute în mass-media”. Această declarație, deși pare să minimalizeze impactul, contrastează cu confirmarea explicită a existenței și operațiunilor rețelei de spionaj din raportul intern. Nici Reprezentanța Permanentă a Ungariei, nici comisarul Várhelyi nu au răspuns la solicitările de comentarii suplimentare din partea presei.
Activitățile de spionaj, chiar și cele care nu duc la „încălcări grave ale securității” în sensul strict definit de Comisie, pot submina încrederea și pot crea un climat de suspiciune în cadrul instituțiilor europene. Potrivit datelor Eurostat din 2023, personalul instituțiilor UE provine din toate cele 27 de state membre, iar încercările de recrutare pe criterii naționale pot exploata vulnerabilități și pot compromite imparțialitatea funcționarilor. Un studiu al Centrului European de Excelență pentru Combaterea Amenințărilor Hibride (Hybrid CoE) din 2024 a subliniat că statele membre sunt adesea ținte ale operațiunilor de influență, iar Bruxelles-ul, ca centru decizional, este un punct focal.
Un caz similar, deși de o amploare diferită, a fost cel al spionajului rusesc în Europa, unde numeroși diplomați au fost expulzați pentru activități de spionaj în ultimii ani. Spre deosebire de cazul maghiar, unde activitatea pare să fi încetat în 2016, operațiunile rusești au fost constante și agresive. Acesta este primul caz confirmat public de spionaj intern, din partea unui stat membru, vizând funcționari ai Comisiei, ceea ce adaugă o nouă dimensiune provocărilor de securitate ale UE. Contextul politic actual, marcat de tensiuni între Budapesta și Bruxelles pe diverse teme, de la statul de drept la alocarea fondurilor europene, face ca aceste revelații să fie deosebit de sensibile.
De ce contează
Această confirmare a unei rețele de spionaj active într-o instituție cheie a UE, chiar dacă activitatea a încetat în 2016 și nu s-au identificat „încălcări grave ale securității”, este extrem de relevantă. Ea subliniază vulnerabilitățile instituțiilor europene în fața operațiunilor de influență și de colectare de informații din partea statelor membre. Faptul că un stat membru al UE a derulat astfel de activități împotriva funcționarilor Comisiei, cu scopul de a obține informații de interes național, poate eroda încrederea reciprocă și submina unitatea blocului comunitar. De asemenea, ridică întrebări serioase despre mecanismele de contraspionaj ale UE și despre modul în care acestea pot fi îmbunătățite pentru a proteja integritatea procesului decizional european.
În ciuda încheierii oficiale a anchetei și a declarațiilor Comisiei că nu s-au constatat încălcări grave, documentul intern transmis europarlamentarilor confirmă explicit existența și natura operațiunilor. Această discrepanță între comunicarea publică și concluziile interne poate alimenta scepticismul. Rămâne de văzut dacă Parlamentul European va solicita investigații suplimentare sau va propune modificări ale politicilor de securitate.
De asemenea, este o întrebare deschisă dacă alte state membre au desfășurat sau desfășoară activități similare, iar acest caz ar putea servi drept precedent pentru o examinare mai atentă a securității interne a instituțiilor UE, mai ales în contextul geopolitic complex actual.