O legendă a etno-rock-ului românesc
Valeriu Sepi, personalitate marcantă a scenei culturale românești, recunoscut ca artist plastic, scenograf, designer și percuționist al trupei Phoenix, a încetat din viață la vârsta de 80 de ani. Născut la 1 noiembrie 1945, la Reșița, Sepi a fost o figură esențială în definirea identității artistice și vizuale a formației Phoenix, în special în perioada sa de glorie din anii '70.
Dr. Dorel Săndesc a confirmat decesul, transmitând pe rețelele sociale un mesaj emoționant: „Cu sufletul îndurerat anunț plecarea dintre noi în această dimineață a celui ce a fost și va rămâne marele Vali Sepi. O forță a naturii și a artei, membru al trupei Phoenix, prieten bun al lui Nicu Covaci, artist plastic de renume internațional, cetățean și aventurier al lumii, Vali Sepi a plecat așa cum s-a rugat: «să mă ia Dumnezeu la El brusc, fără durere». A plecat către ANOTHER PLACE, cum scrie pe tricoul pe care îl purta la ultima noastră întâlnire, acum două săptămâni, fericiți împreună, după Caravana Medicală de la Parta. Drum bun, dragă prietene!”
Parcursul artistic al lui Valeriu Sepi a început cu studii la Politehnica din Reșița, urmate de o reorientare către artele plastice la Facultatea de Arte Plastice din Timișoara. Aici, sub îndrumarea unor profesori precum Leon Vreme, Péter Jecza și Deliu Petroiu, l-a cunoscut pe Nicolae Covaci, liderul Phoenix, conform Radio România Cultural. Această întâlnire a marcat începutul unei colaborări fructuoase care a depășit granițele muzicale.
Contribuția lui Sepi la fenomenul Phoenix a fost vastă și multidimensională. Pe lângă rolul său de percuționist, el a creat afișe memorabile, concepte grafice inovatoare și coperți de discuri care au definit estetica trupei. De asemenea, a jucat un rol crucial în dezvoltarea elementelor scenografice ce au transformat concertele Phoenix în experiențe vizuale unice. Numele său este indisolubil legat de celebra „capră”, un instrument de percuție distinctiv, construit de artist, care a devenit un simbol al perioadei etno-rock a trupei și i-a adus supranumele de „căprarul din Phoenix”. Aceste instrumente, alături de tobe din piele, au contribuit la imaginea mitică a formației.
Dincolo de Phoenix, Valeriu Sepi a avut o carieră prodigioasă în artele vizuale, lucrând în pictură, desen, sculptură și design. A expus lucrările sale nu doar în România, ci și în numeroase țări din Europa, Asia și America de Sud. Prima sa expoziție personală a avut loc în 1971 la Muzeul de Artă din Timișoara, un eveniment care a marcat debutul său oficial ca artist plastic independent. În ultimele decenii, o parte din viața sa a fost petrecută în Singapore, dar a continuat să se implice activ în proiecte și expoziții în România, menținând o legătură puternică cu scena artistică autohtonă. Lucrările sale au fost expuse recent în orașe precum Timișoara, Arad și Târgu Jiu.
Importanța lui Valeriu Sepi în peisajul cultural românesc este subliniată și de dedicarea sa post-Phoenix. După dispariția lui Nicu Covaci, Sepi a continuat să militeze public pentru păstrarea moștenirii culturale a formației și a memoriei acesteia, arătând un devotament profund față de istoria grupului. Această implicare constantă demonstrează nu doar legătura sa personală, ci și conștientizarea valorii inestimabile pe care Phoenix a adus-o culturii românești.
Moartea lui Valeriu Sepi reprezintă o pierdere semnificativă pentru cultura românească, în special pentru comunitatea artistică și fanii muzicii rock. El a fost nu doar un muzician talentat, ci și un vizionar care a înțeles puterea imaginii și a simbolului în artă. Contribuția sa la identitatea vizuală a Phoenix a transformat trupa dintr-un simplu grup muzical într-un fenomen cultural complex, cu o estetică distinctă, care a influențat generații de artiști și public. Prin arta sa, Valeriu Sepi a reușit să creeze o punte între muzică, artă plastică și tradiție populară, unind aceste elemente într-un mod inedit și autentic.
Moștenirea lui Valeriu Sepi va dăinui prin lucrările sale de artă plastică, prin designurile iconice create pentru Phoenix și, nu în ultimul rând, prin amintirea „caprei” care a vibrat pe scenele României și ale lumii. Rămân deschise întrebări despre modul în care instituțiile culturale românești vor alege să onoreze și să prezinte publicului larg vasta sa operă, asigurându-se că generațiile viitoare vor înțelege pe deplin impactul său.
Un lucru este cert: Valeriu Sepi și-a lăsat amprenta profundă asupra identității culturale românești, iar munca sa va continua să inspire și să fascineze.