Confruntarea Fedorov-Sîrski, mizele strategice și presiunea pe Zelenski.
La peste patru ani de la invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina, conflictul a evoluat dincolo de mizele teritoriale inițiale, transformându-se într-un război de uzură marcat de inovație tehnologică, provocări interne și o criză politică profundă la Kiev. Deși Rusia a revendicat anexarea a peste 3.000 de kilometri pătrați și 133 de localități de la începutul anului 2026, Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) consideră multe dintre aceste afirmații exagerate, utilizate în scop de război informațional. Miza teritorială centrală rămâne linia de front din Donbas, în special „Centura de Fortăreață” (Fortress Belt) formată din Sloviansk, Kramatorsk și Kostiantînivka, ultimele orașe puternic fortificate sub control ucrainean, potrivit generalului Alexandru Grumaz, citat de Ziare.com. Pierderea acestora ar oferi Rusiei un avantaj operațional major spre restul regiunii și, posibil, spre Dnipropetrovsk.
Această realitate militară este complicată de o criză internă la vârful conducerii ucrainene, declanșată de demiterea popularului ministru al Apărării, Mîhailo Fedorov, și înlocuirea comandantului-șef al armatei, Oleksandr Sîrskîi, cu Mîhailo Drapatîi. Evenimentele au stârnit furia opiniei publice și au scos la iveală divergențe profunde privind strategia de război. Politologul Volodimir Fesenko, de la Centrul Penta, a declarat pentru Libération că „Demiterea lui Fedorov a deschis cutia Pandorei și a declanșat o reacție în lanț de grave probleme politice pentru Zelenski”.
Conflictul dintre Fedorov și Sîrskîi, descris de o sursă Meduza apropiată Administrației Prezidențiale de la Kiev ca o ciocnire între o abordare reformatoare, tehnologică și una „generalistă de tip sovietic”, a polarizat societatea ucraineană. Fedorov, în vârstă de 35 de ani, fost viceprim-ministru și ministru al dezvoltării digitale, a fost perceput ca un simbol al inovației, creditat cu succese notabile în utilizarea dronelor și atacurile asimetrice asupra rafinăriilor rusești, inclusiv cea de la Omsk, cea mai mare din Rusia. Viziunea sa, de „război asimetric” bazat pe drone, a fost în contrast cu abordarea lui Sîrskîi, care, deși a condus trupele în operațiuni dificile, a fost criticat pentru un stil de conducere rigid, predispus la micromanagement și pentru favorizarea infanteriei și artileriei clasice, chiar și în situații dezavantajoase, care au dus la pierderi mari de vieți omenești.
Sîrskîi, în vârstă de 61 de ani, a fost considerat de publicul ucrainean responsabil pentru problemele sistemului de mobilizare forțată și abuzurile asociate. El a fost acuzat că a respins sau sabotat planurile de reformă ale Ministerului Apărării, inclusiv cele legate de organizarea operațiunilor de luptă. O sursă citată de Meduza a subliniat că Fedorov a antagonizat generalii prin încercările sale de a introduce supravegherea militară civilă în achizițiile militare, ceea ce ar fi redus potențialul de corupție. Această tensiune, combinată cu delimitări neclare ale rolurilor și responsabilităților, a dus la o criză de încredere în rândul populației.
Generalul Alexandru Grumaz a subliniat pentru Ziare.com că războiul cu drone reprezintă „noul centru de greutate” al conflictului. Ucraina a demonstrat capacitatea de a lovi rafinării petroliere rusești la sute sau mii de kilometri distanță, afectând capacitatea economică a Kremlinului de a finanța războiul. Totuși, criza de mobilizare și coeziunea internă reprezintă o vulnerabilitate și mai gravă decât lipsa armamentului, rata de recrutare stagnând. Această situație obligă armata ucraineană să compenseze deficitul de personal prin tehnologie, reflectând miza centrală a conflictului Fedorov-Sîrskîi: cum se câștigă războiul – prin infanterie clasică sau prin drone și inovație tehnologică rapidă.
Susținerea occidentală rămâne o variabilă externă critică. Deși ajutorul european continuă, cu miliarde de euro de la UE, promisiunile lui Donald Trump de „pace în 24 de ore” nu s-au materializat. Statele Unite sunt acum concentrate pe propriul lor conflict cu Iranul, distrăgând resurse și atenția politică de la Ucraina. Miza este dacă Europa poate compensa singură un eventual reflux al angajamentului american, conform generalului Grumaz. Coeziunea internă a Ucrainei este, de asemenea, sub presiune, cu proteste de stradă și dispute militar-politice care arată riscul ca disensiunile să submineze coeziunea de luptă și să alimenteze dezertările, într-un moment în care Rusia mizează pe epuizarea adversarului.
Numirea lui Mîhailo Drapatîi, în vârstă de 43 de ani, în funcția de comandant-șef al armatei, este văzută ca o încercare de a calma spiritele. Drapatîi, un general tânăr cu experiență operațională, a dezvoltat un sistem de integrare a dronelor în operațiuni interarme și a condus cu succes contraatacuri la periferia orașului Pokrovsk, oprind o ofensivă rusească. Cu toate acestea, analiștii Reuters notează că lipsa sa de experiență în determinarea strategiei de război și necesitatea de a gestiona un front extins și o penurie de efective, construind în același timp relații între comanda armatei și Ministerul Apărării, reprezintă provocări semnificative. El se va confrunta cu probleme similare celor anterioare, dar la un nivel de responsabilitate mult mai înalt, iar resursele vor fi mereu insuficiente.
Refuzul lui Fedorov de a accepta funcția de viceprim-ministru pentru inovație militară, insistând să rămână la șefia Ministerului Apărării, a escaladat criza, transformând-o dintr-una militară într-una politică. Fedorov a declarat că dorește să continue lupta împotriva corupției în achiziții, să modernizeze armata și să planifice operațiuni asimetrice. Potrivit sondajelor citate de Libération, 70% dintre ucraineni consideră demiterea lui Fedorov nedreaptă. Veteranul de război Dmîtro Koziatînski, organizatorul principal al manifestațiilor, a chemat la noi proteste pentru reinstalarea lui Fedorov, dând un termen limită președintelui Zelenski până vineri, 24 iulie 2026. Politologul Volodimir Fesenko avertizează că readucerea lui Fedorov ar fi o înfrângere totală pentru Zelenski și ar crea un al doilea centru de putere în interiorul regimului, ceea ce este inacceptabil pentru președinte.
Mizele militare ale Ucrainei nu mai sunt doar teritoriale, deși Donbasul rămâne central. Ele se referă tot mai mult la cine va câștiga cursa dintre epuizarea rusă – economică, prin loviturile asupra rafinăriilor – și epuizarea ucraineană – umană, prin criza de mobilizare și coeziune, în timp ce se așteaptă un rezultat de pe frontul diplomatic ce întârzie constant. Planul lui Fedorov, bazat pe succesele reale ale dronelor, ar putea apropia Ucraina de victorie, dar resursele insuficiente și orizontul de timp limitat de susținerea externă reprezintă obstacole majore. Kremlinul, la rândul său, încearcă să răspundă prin propria campanie de atacuri asupra depozitelor de petrol și prin apeluri la răbdare către populație, subliniind că victoria este aproape.
De ce contează
Această criză internă din Ucraina, în plin război, are implicații profunde pentru stabilitatea țării și pentru sprijinul occidental. Divergențele strategice, corupția percepută și problemele de mobilizare subminează efortul de război și moralul populației. Incapacitatea lui Zelenski de a gestiona eficient conflictul dintre viziunile militare și presiunea publică riscă să polarizeze și mai mult societatea, afectând coeziunea națională. Pentru aliații occidentali, această instabilitate internă ar putea semnala o vulnerabilitate crescută a Ucrainei, influențând deciziile privind continuarea și amploarea ajutorului militar și financiar, într-un moment în care resursele și atenția politică sunt deja divizate.
Pe termen scurt, presiunea publică și refuzul lui Fedorov de a accepta o altă poziție pun la încercare autoritatea lui Zelenski. Va fi interesant de văzut cum va gestiona președintele ucrainean această situație fără precedent, în condițiile în care opțiunea de a-l reinstala pe Fedorov ar putea fi percepută ca o înfrângere personală, în timp ce refuzul ar putea alimenta și mai mult protestele. Pe termen lung, Ucraina trebuie să găsească o modalitate de a unifica viziunile strategice și de a rezolva problemele de mobilizare și corupție pentru a menține un front solid împotriva agresiunii rusești și pentru a-și asigura un viitor stabil.
Provocarea majoră rămâne echilibrul între inovația tehnologică și necesarul de resurse umane, precum și consolidarea coeziunii interne pentru a contracara strategia de uzură a Rusiei.