Un fost ministru al Justiției critică abordarea
Fostul ministru al Justiției, Radu Marinescu (PSD), a reacționat public la recenta hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) privind prescripția răspunderii penale, decizie care a generat ample controverse în spațiul public românesc. Potrivit lui Marinescu, de profesie avocat, prescripția a fost, conform legii penale române, dintotdeauna o instituție de drept substanțial, nu procesual. Acest aspect este crucial, deoarece normele substanțiale intră sub incidența principiului mittior lex (legea mai favorabilă), un pilon al dreptului penal.
Decizia CJUE, pronunțată joi, 16 iulie 2026, oferă clarificări instanțelor naționale privind raportul dintre dreptul Uniunii Europene și normele interne referitoare la prescripția răspunderii penale. Radu Marinescu subliniază că CJUE „instituie” de fapt un regim derogatoriu, excepțional, pentru cazurile de fraude grave care afectează interesele financiare ale UE, argumentat pe supremația dreptului european. Această cerință de aplicare a regimului derogatoriu este limitată la aceste cauze specifice și, în opinia sa, nu invalidează raționamentul de ansamblu al Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ).
ICCJ, în deciziile sale 16 și 37 din 2024, avute în vedere de CJUE, s-a raportat nu doar la decizia Lin a CJUE, ci și la specificul reglementării naționale, la deciziile Curții Constituționale a României (CCR) și la standardele Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) privind legalitatea incriminării în contextul mittior lex, precum și la standardul constituțional. Această multitudine de surse de drept și interpretări jurisdicționale, consideră Marinescu, poate duce la divergențe semnificative într-un context legislativ și jurisprudențial instabil, neunitar și neclar.
Fostul ministru social-democrat a criticat, de asemenea, instrumentalizarea politică a justiției. El a declarat că „știința dreptului nu este tărâmul taberelor ideologice” și că postarea sa nu are scopul de a legitima o anumită interpretare. Marinescu a evocat un paradox în care societatea cere „perfecțiune judiciară și capete tăiate”, dar în același timp reduce sau blochează alocarea de resurse pentru justiție și se „războiește cu magistratura” pentru drepturi acordate anterior de statul român. Această situație reflectă o tensiune constantă între așteptările publice, resursele disponibile și independența sistemului judiciar, un subiect recurent în dezbaterea publică românească din ultimii ani. Spre exemplu, în 2023, bugetul alocat Ministerului Justiției a reprezentat aproximativ 0,4% din PIB, o cifră considerată insuficientă de către Asociația Magistraților din România (AMR) pentru a susține reformele necesare și a asigura o bună funcționare a sistemului.
Situația actuală din România este marcată de o „zodie a vorbelor despre justiție, un subiect instrumentalizat politic conjunctural”, în viziunea lui Radu Marinescu. El a îndemnat la trecerea de la vorbe la fapte, sugerând că primul pas esențial pe care politicienii îl pot face este încheierea instabilității politice actuale. Această stabilitate ar permite, în opinia sa, implementarea reformelor necesare în sistemul de justiție. Declarația sa vine în contextul unor critici repetate aduse clasei politice pentru interferența în actul de justiție și pentru lipsa de coerență în adoptarea legislației relevante. Potrivit unui raport al Comisiei Europene din 2025, România încă se confruntă cu provocări semnificative în ceea ce privește independența justiției și eficiența luptei anticorupție, aspecte care au fost monitorizate constant prin Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) până la ridicarea sa parțială.
**De ce contează**
Decizia CJUE și reacțiile ulterioare sunt cruciale pentru statul de drept din România și pentru lupta împotriva fraudei, în special cea care afectează fondurile europene. Clarificările CJUE pot influența modul în care mii de dosare penale, în special cele de corupție, sunt gestionate de instanțele naționale. Interpretarea diferită a normelor de prescripție, în special în lumina principiului mittior lex și a supremației dreptului UE, creează incertitudine juridică, afectând atât victimele infracțiunilor, cât și pe cei acuzați. Această situație subliniază nevoia urgentă de o legislație clară și coerentă în România, pentru a evita arbitrarul și a asigura o aplicare uniformă a legii.
**Concluzie**
Dezbaterea privind prescripția și supremația dreptului european este departe de a se fi încheiat. Pe termen scurt, instanțele naționale vor trebui să navigheze prin aceste interpretări complexe, posibil contradictorii, în fiecare caz în parte. Pe termen lung, este imperativ ca legislativul românesc să acționeze pentru a clarifica și armoniza normele interne cu cele europene, asigurând totodată respectarea principiilor constituționale și a drepturilor omului. O eventuală decizie a Curții Constituționale sau o intervenție legislativă ar putea aduce mai multă predictibilitate.
Fără o acțiune rapidă și decisivă, riscul ca România să continue să fie percepută ca un stat cu un sistem de justiție vulnerabil și supus influențelor politice rămâne ridicat, cu implicații directe asupra absorbției fondurilor europene și a încrederii cetățenilor în justiție.