Implicații grave pentru justiția românească și dosarele de corupție
Alexandru Dimitriu, deputat USR și membru al Comisiei juridice din Camera Deputaților, a cerut vineri, 17 iulie 2026, excluderea din magistratură a Liei Savonea, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ). Declarația vine în urma unei decizii recente a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) care a invalidat interpretările ÎCCJ privind prescripția în dosarele de mare corupție. Dimitriu a solicitat Inspecției Judiciare să se autosesizeze, afirmând că „Lia Savonea trebuie exclusă din magistratură. Cer Inspecției Judiciare să se autosesizeze, pentru că acum are la dispoziție un dosar complet care probează rea-credința și grava neglijență”.
Deputatul USR a subliniat că această cerere nu este o figură de stil, ci o încadrare juridică solidă, bazată pe probele „cu caracter obligatoriu” aduse de Marea Cameră a CJUE. Dimitriu a detaliat că a adunat un probatoriu complet, constând în 12 capete de acuzare, fiecare cu trimitere exactă la paragrafele hotărârii Marii Camere a CJUE. Acuzațiile vizează deciziile nr. 37 și nr. 16 din 2024, pronunțate de completuri din care a făcut parte și Lia Savonea, prin care Înalta Curte a „ordonat tuturor instanțelor din România să refuze aplicarea unei hotărâri a Curții de Justiție a UE. Nu a ignorat-o. A interzis-o”.
Verdictul Marii Camere a CJUE, conform lui Dimitriu, a stabilit „negru pe alb” că ÎCCJ și-a încălcat obligațiile din Tratat și a impus instanțelor române o interpretare „vădit incompatibilă” cu dreptul Uniunii. Mai mult, CJUE a indicat că ÎCCJ a interpretat greșit inclusiv jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), pe care pretindea că o apără. Efectul direct al acestor decizii, cuantificat de Curte, a fost că „peste opt ani în care marile fraude au curs liber spre prescripție. Dosare de mare corupție, îngropate definitiv”.
Legea 303/2022, invocată de deputat, definește clar această situație ca fiind „rea-credință sau gravă neglijență”, iar sancțiunea pentru astfel de fapte poate merge până la excluderea din magistratură. Dimitriu a argumentat că există doar două posibilități: fie judecătorii care au semnat deciziile din 2024 știau de existența hotărârii CJUE și au ordonat încălcarea ei cu bună știință (rea-credință), fie nu au înțeles o obligație elementară din Tratat (gravă neglijență). O a treia variantă, a subliniat el, nu există.
Această hotărâre a CJUE, pronunțată în 16 iulie 2026 în cauza Lin II, confirmă linia trasată anterior în cauza Lin I și are efecte semnificative asupra dosarelor penale aflate pe rol, în special cele care vizează fraude grave ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii. Decizia stipulează că pentru faptele grave de corupție nu ar trebui să se poată aplica prescripția în maniera interpretată de ÎCCJ. Această poziție a CJUE este crucială pentru consolidarea luptei anticorupție și respectarea supremației dreptului european.
Contextul mai larg al acestei decizii relevă o tensiune persistentă între instanțele naționale românești și cele europene. În 2018, Curtea Constituțională a României (CCR) a stabilit că instanțele naționale nu pot ignora deciziile CCR, chiar și atunci când acestea contravin deciziilor CJUE. Această hotărâre a stârnit critici din partea Comisiei Europene și a experților în drept, care au avertizat asupra riscului de infringement și a subminării statului de drept. De exemplu, în 2021, Comisia Europeană a inițiat o procedură de infringement împotriva României tocmai pe tema nerespectării deciziilor CJUE, evidențiind că un stat membru este responsabil pentru acțiunile tuturor instituțiilor sale, inclusiv a instanței supreme.
Reacțiile la decizia CJUE au fost diverse. Pe lângă cererea USR, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat joi că vina principală pentru situația prescripției revine Parlamentului României, deoarece acesta ar fi trebuit să realizeze o corecție legislativă esențială, care însă nu s-a întâmplat de-a lungul anilor. Această perspectivă sugerează că problema este sistemică, nu doar o eroare punctuală a unui judecător sau complet, deși acțiunile ÎCCJ au avut un rol catalizator în amplificarea efectelor negative.
Dimitriu a avertizat că, dacă situația va fi tratată cu indiferență, România riscă un nou infringement din partea Comisiei Europene. „Comisia Europeană poate acționa România la CJUE, care a stabilit deja că un stat răspunde și pentru încălcările propriei instanțe supreme. La capătul drumului sunt amenzi plătite din banii fiecărui român”, a explicat el. Aceasta nu este o dispută academică, ci o „factură în curs de emitere, pe numele nostru, al tuturor”. Deputatul a criticat, de asemenea, Inspecția Judiciară, amintind că aceasta a cercetat anterior judecători pentru aplicarea deciziilor CJUE și acum are pe masă un dosar construit de cea mai înaltă instanță a Europei. Refuzul de a deschide acest dosar ar fi „el însuși proba capturării” instituției.
Independența justiției, a conchis Dimitriu, apără judecătorul care respectă legea, nu conducerea care ordonă încălcarea ei. Această declarație subliniază importanța respectării principiilor fundamentale ale statului de drept și ale supremației dreptului Uniunii Europene, în special în contextul luptei împotriva corupției, care rămâne o preocupare majoră pentru România și partenerii săi europeni. Lipsa de acțiune în fața unei decizii clare a CJUE ar putea compromite iremediabil credibilitatea sistemului judiciar românesc.
De ce contează
Decizia CJUE și cererea USR sunt cruciale pentru credibilitatea justiției românești și pentru lupta anticorupție. Hotărârea Curții Europene elimină ambiguitatea privind prescripția în dosarele de corupție gravă, oferind un instrument legal vital pentru recuperarea prejudiciilor și tragerea la răspundere a infractorilor. Ignorarea acestei decizii ar putea duce la sancțiuni financiare semnificative pentru România, plătite din bani publici, și ar submina eforturile de integrare europeană. Este un test fundamental pentru independența Inspecției Judiciare și pentru capacitatea statului român de a se conforma normelor europene, având implicații directe asupra încrederii cetățenilor în justiție și a imaginii țării la nivel internațional.
Concluzie Următorii pași depind în mare măsură de reacția Inspecției Judiciare la solicitarea deputatului USR. Dacă Inspecția Judiciară va decide să se autosesizeze și să investigheze acuzațiile de rea-credință sau gravă neglijență, ar putea urma un proces disciplinar împotriva Liei Savonea și a altor judecători implicați. În caz contrar, riscul unui nou infringement din partea Comisiei Europene este iminent, cu consecințe financiare și de imagine potențial devastatoare pentru România. Pe termen lung, este necesară o revizuire legislativă profundă în Parlament, așa cum a sugerat și Nicușor Dan, pentru a alinia legislația națională la standardele europene și pentru a preveni viitoare blocaje în aplicarea justiției.
Întrebarea fundamentală rămâne dacă instituțiile românești vor alege să apere statul de drept și interesele cetățenilor sau vor continua să ignore obligațiile europene.