Implicare masivă și investiții pe termen lung
China oprește reprezintă subiectul principal al acestui articol. După aproape cinci decenii de eforturi susținute, programul chinez „Three-North Protective Forest Program”, supranumit și „Marele Zid Verde”, a reușit să încetinească extinderea deșerturilor din nordul țării, marcând o victorie semnificativă în lupta împotriva deșertificării. Potrivit cercetătorilor, suprafața terenurilor afectate de deșertificare s-a redus cu aproximativ 10% din anul 2000, în timp ce zonele grav afectate au înregistrat o diminuare de peste 40%. Acest succes, deși notabil, vine cu avertismentul experților că durabilitatea rezultatelor depinde de continuarea investițiilor și a măsurilor de protecție pe termen lung, un mesaj relevant și pentru România, confruntată cu provocări similare în sudul țării.
Lansat în 1978, programul „Marele Zid Verde” al Chinei a avut ca scop principal limitarea expansiunii deșerturilor. Metoda utilizată este una simplă, dar eficientă: muncitorii fixează în nisip rețele din paie care stabilizează dunele, permițând ulterior plantarea puieților. Această tehnică a fost aplicată pe scară largă, contribuind la refacerea vegetației și la reducerea eroziunii eoliene, conform relatărilor Phys. Autoritățile chineze estimează că pădurile create prin acest program acoperă în prezent o suprafață impresionantă de aproximativ 500.000 de kilometri pătrați, o extindere echivalentă cu aproximativ două treimi din teritoriul României.
Gradul de împădurire în regiunile incluse în program a crescut de la aproximativ 5% în 1978 la 14% în 2022, un indicator clar al progresului. Specialiștii atribuie aceste rezultate nu doar investițiilor masive ale statului și muncii a sute de milioane de persoane, ci și unor condiții climatice mai favorabile în anumite regiuni, unde cantitatea de precipitații a crescut în ultimii ani. Conform estimărilor, peste 300 de milioane de lucrători din mediul rural au fost implicați, în principal cu normă parțială și remunerați, în activitățile de împădurire și combatere a deșertificării pe parcursul a aproape jumătate de secol. Yin Yuzhen, una dintre primele persoane implicate în proiect, a povestit cum, în urmă cu patru decenii, furtunile de nisip reduceau vizibilitatea la câțiva metri, în timp ce astăzi peisajul s-a transformat radical, iar vegetația și drumurile sunt din nou vizibile.
Experiența chineză subliniază că lupta cu deșertificarea este un proces complex și de lungă durată. Ecosistemele refăcute necesită monitorizare și întreținere constantă pentru a asigura durabilitatea rezultatelor. Potrivit specialiștilor implicați în proiect și reprezentanților Convenției ONU pentru Combaterea Deșertificării, succesul depinde critic de disponibilitatea resurselor de apă, sănătatea solului și implicarea activă a comunităților locale, astfel încât dezvoltarea economică și protecția mediului să se susțină reciproc. Această perspectivă holistică este esențială pentru abordarea provocărilor ecologice pe termen lung.
Deșertificarea nu este un fenomen izolat, specific Asiei. România se confruntă, de asemenea, cu degradarea terenurilor în mai multe regiuni, în special în sudul țării, în județe precum Dolj, Olt, Teleorman și Galați. Aici, schimbările climatice, seceta prelungită și reducerea suprafețelor împădurite, agravate de defrișările ilegale și gestionarea defectuoasă a resurselor de apă, favorizează aridizarea solului. Datele Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale din 2023 indică faptul că aproximativ 30% din suprafața agricolă a României este afectată de diverse forme de degradare a solului, inclusiv deșertificare. Spre deosebire de China, unde investițiile au fost masive și coordonate la nivel național timp de decenii, în România, eforturile au fost adesea fragmentate și subfinanțate, cu proiecte izolate de împădurire care nu au avut amploarea necesară pentru a contracara fenomenul la scară mare.
Experții români în silvicultură și mediu, precum profesorul Ion M. Popescu de la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, avertizează că, deși există inițiative lăudabile la nivel local, o strategie națională coerentă și finanțată adecvat lipsește. Comparația cu „Marele Zid Verde” al Chinei, unde s-au investit miliarde de dolari și s-a implicat o forță de muncă colosală, evidențiază necesitatea unei abordări mult mai ambițioase în România. Un studiu al Academiei Române din 2024 a subliniat că, fără măsuri urgente, zona Olteniei, de exemplu, riscă să devină o semideșert, cu impact sever asupra agriculturii și a comunităților locale.
De ce contează
Experiența Chinei oferă o lecție vitală pentru România și pentru alte state europene amenințate de deșertificare: proiectele de împădurire și refacere a ecosistemelor pot produce rezultate semnificative, dar numai dacă sunt susținute prin politici publice robuste, investiții constante pe termen lung și o implicare comunitară profundă. Ignorarea acestor fenomene duce la pierderi economice masive în agricultură, la migrație climatică și la degradarea ireversibilă a mediului. Prin adoptarea unei viziuni pe termen lung și prin colaborare internațională, România poate învăța din succesul chinezesc pentru a-și proteja propriile resurse naturale și a asigura un viitor durabil.
În concluzie, succesul parțial al programului chinez de combatere a deșertificării, după aproape cinci decenii, demonstrează că eforturile umane pot inversa procese de degradare ecologică de amploare. Cu toate acestea, avertismentul privind necesitatea continuării investițiilor și a monitorizării atrage atenția asupra fragilității echilibrelor ecologice. Pentru România, provocarea deșertificării în sudul țării rămâne una stringentă, necesitând o abordare strategică, finanțare adecvată și implicarea tuturor actorilor relevanți, de la autorități la comunități locale.
Întrebarea este dacă va exista voința politică și resursele necesare pentru a transpune aceste lecții într-o acțiune concretă și eficientă, înainte ca aridizarea să afecteze ireversibil ecosistemele și economia agricolă națională.