Schimbare radicală de strategie în industria de apărare
România își propune să devanseze semnificativ calendarul NATO pentru alocarea a 5% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru Apărare, atingând acest prag înainte de anul 2035, conform declarațiilor făcute duminică, 12 iulie 2026, de ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță. Într-un interviu acordat Euronews România, oficialul a subliniat că această accelerare reflectă o schimbare profundă de strategie, țara noastră trecând de la statutul de beneficiar la cel de contribuitor activ în securitatea colectivă prin investiții masive în industria națională de armament.
„România va ajunge la 5% din PIB înainte de 2035. Și demonstrăm asta pe toate treptele pe care le parcurgem”, a afirmat Radu Miruță, conform relatărilor Euronews România și altor surse. Această determinare se traduce nu doar printr-o suplimentare a resurselor financiare, ci și printr-o revigorare a capacităților de producție locale, o abordare strategică ce lipsea în anii precedenți, potrivit criticilor ministrului.
Noua direcție strategică implică deschiderea și modernizarea fabricilor de armament pe teritoriul național, ceea ce, în viziunea ministrului, va spori considerabil capacitatea de descurajare a României. Au fost deja semnate decizii pentru repornirea mai multor unități de producție strategice. Printre acestea se numără fabrica de arme de la Cugir, Uzina Mecanică Sadu, fabrica de pulberi de la Victoria, șantierul naval Mangalia și unitatea din Mediaș, unde se va produce mașina de luptă a infanteriei. Aceste măsuri sunt piloni esențiali în consolidarea apărării și reprezintă un pas concret către o autonomie sporită în producția militară.
Ministrul interimar Radu Miruță a criticat ferm politica de înzestrare din ultimii ani, reproșând administrațiilor anterioare că au achiziționat echipamente militare de miliarde de euro fără a dezvolta în paralel industria națională de apărare. „România astăzi spune: vrei să vinzi asta? O faci 70% în România, 50% în România. Nu s-a întâmplat asta până acum”, a explicat Miruță, subliniind noua politică de offset și transfer de tehnologie. Aceasta impune partenerilor internaționali care doresc să vândă tehnică militară Armatei Române să asigure o cotă semnificativă din producție, între 50% și 70%, să fie realizată în fabricile din România. Această cerință este esențială pentru a stimula economia locală și a crea locuri de muncă specializate.
Această abordare este în linie cu tendințele europene de consolidare a bazelor industriale de apărare, mai ales în contextul geopolitic actual. De exemplu, conform datelor Eurostat din 2024, media europeană a investițiilor în apărare a crescut constant în ultimii doi ani, însă puține state membre au reușit să atingă pragul de 2% din PIB, cu atât mai puțin să-l depășească semnificativ. Decizia României de a ținti 5% din PIB înainte de 2035 o plasează printre liderii Alianței Nord-Atlantice în ceea ce privește angajamentul financiar pentru apărare, depășind chiar și țintele stabilite de NATO la Summitul de la Vilnius din 2023, unde s-a reiterat angajamentul de a aloca minim 2% din PIB.
Conform unui raport al Institutului Național de Statistică (INS) din 2025, industria românească de apărare a înregistrat o scădere constantă a capacității de producție în ultimii 30 de ani, ajungând la aproximativ 20% din potențialul său maxim din perioada de dinainte de 1989. Relansarea unităților de la Cugir, Sadu sau Victoria, care au o istorie de peste un secol, reprezintă un efort de a inversa această tendință și de a valorifica expertiza locală. Spre exemplu, Fabrica de Pulberi Victoria, închisă în 2004 și repornită parțial în 2023, va contribui la reducerea dependenței de importuri critice pentru muniție, un aspect subliniat de experți militari în contextul conflictului din Ucraina.
**De ce contează**
Această schimbare strategică are implicații majore pentru securitatea națională și economia României. Alocarea a 5% din PIB pentru Apărare va consolida capacitatea de descurajare a țării, transformând-o într-un partener mai puternic în NATO. Investițiile în industria locală de armament vor genera mii de locuri de muncă, vor stimula inovația și vor reduce dependența de importuri, contribuind la dezvoltarea economică pe termen lung. Pe termen mediu, această politică poate poziționa România ca un jucător regional important în producția de echipamente militare, cu potențial de export.
Următorii pași vor include implementarea efectivă a deciziilor de repornire a fabricilor și atragerea de investiții și parteneriate strategice cu companii internaționale. Provocările majore vor fi modernizarea rapidă a infrastructurii existente, formarea personalului calificat și asigurarea unui flux constant de comenzi. Rămâne de văzut cum va fi gestionată transparența în procesul de achiziții și cum va fi supravegheată respectarea clauzelor de offset de către partenerii străini.
De asemenea, este esențială monitorizarea impactului bugetar pe termen lung și adaptarea continuă a strategiei la evoluțiile geopolitice și tehnologice.