Polonia construiește „Zidul Amintirii” pentru victimele din Volînia

Polonia construiește reprezintă subiectul principal al acestui articol. Prim-ministrul polonez Donald Tusk a anunțat sâmbătă, 11 iulie 2026, ridicarea unui „Zid al Amintirii” la Varșovia, dedicat victimelor „genocidului” comis de „naționaliștii ucraineni” împotriva civililor polonezi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Anunțul, făcut într-o alocuțiune video difuzată pe rețelele sociale și citat de AFP via Agerpres, vine în contextul unor tensiuni diplomatice crescânde între cele două țări. „Un Zid al Amintirii va fi ridicat la Varșovia, cu o flacără eternă și numele fiecărei victime găsite și identificate. Republica nu o va uita pe niciuna dintre ele”, a declarat Tusk, subliniind datoria statului polonez de a comemora aceste victime, potrivit TVP World.

Decizia intervine în ajunul marcării „duminicii însângerate” din iulie 1943, când unități ale Armatei Insurecționale Ucrainene (UPA) și ale Organizației Naționaliștilor Ucraineni (OUN) au masacrat mii de polonezi în Volînia, regiune aflată azi în nord-vestul Ucrainei. Tusk a calificat aceste evenimente, care au avut loc între 1943 și 1945 și au dus la moartea a între 70.000 și 100.000 de civili polonezi, drept un „genocid comis de naționaliștii ucraineni”. Represaliile ulterioare ar fi făcut până la 12.000 de victime ucrainene, conform AFP.

Disputa istorică a escaladat recent. În luna mai a acestui an, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acordat titlul onorific de „Eroi ai UPA” unei unități de elită, un gest care a stârnit o reacție puternică din partea Varșoviei. Ca retorsiune, președintele polonez Karol Nawrocki i-a retras lui Zelenski, în urmă cu câteva săptămâni, cea mai înaltă distincție a statului polonez, Ordinul Vulturul Alb, pe care o primise în 2023. În același context, Kievul a repatriat și reînhumat rămășițele lui Andrii Melnik, lider al OUN, organizație ai cărei membri au fost asociați cu formațiunile naziste SS și au participat la masacrarea evreilor și a mii de civili polonezi în Volînia. Aceste evenimente, în special acțiunile UPA, rămân un punct de fricțiune major, Varșovia considerând masacrele drept genocid, în timp ce Ucraina contestă această calificare.

Tusk, fost președinte al Consiliului European (2014-2019) și un susținător fervent al Kievului în fața agresiunii ruse, a subliniat că apropierea Ucrainei de Uniunea Europeană și, cu atât mai mult, aderarea sa, depind de o muncă de memorie onestă. „Memoria și adevărul trebuie să ne ajute să construim un viitor mai bun: fără ură și fără dispreț”, a declarat el. Tusk a adăugat că „Europa păcii și a respectului reciproc, Europa reconciliată după Al Doilea Război Mondial, a fost posibilă grație adevărului și spunerii lucrurilor pe nume. Cel care vrea să se alăture acestei comunități trebuie să fie pregătit pentru acest adevăr”. Această declarație reflectă o poziție fermă a Poloniei, care condiționează integrarea europeană a Ucrainei de asumarea trecutului istoric, o temă recurentă în relațiile bilaterale.

Eforturile pentru reluarea căutărilor și exhumărilor victimelor din Volînia, ale căror rămășițe nu au primit încă o înmormântare corespunzătoare, continuă. Aceste inițiative sunt cruciale pentru reconciliere, dar progresele sunt lente și adesea împiedicate de tensiuni politice. De exemplu, în cazul masacrului de la Fântâna Albă, un eveniment distinct cu victime românești, se estimează că au fost 3000 de victime, deși numărul exact nu a fost stabilit cu precizie, iar responsabilitatea este atribuită trupelor NKVD sovietice, nu direct statului ucrainean modern. Această distincție este importantă, deoarece subliniază complexitatea istorică și dificultatea atribuirii responsabilității colective pentru evenimente petrecute cu decenii în urmă, înainte de formarea statului ucrainean independent, o perspectivă des invocată de partea ucraineană.

Criticii abordării poloneze susțin că o asemenea insistență asupra evenimentelor istorice, în special calificarea drept genocid, ar putea fi exploatată de narative rusești menite să slăbească unitatea anti-rusă și să creeze disensiuni în rândul aliaților Ucrainei. Aceștia argumentează că dezvoltarea unei națiuni nu ar trebui măsurată prin intensitatea disputelor istorice, iar implicarea unor organizații precum UPA, deși controversată, trebuie privită în contextul complex al celui de-Al Doilea Război Mondial, unde alianțele și loialitățile erau fluide. De asemenea, se subliniază că actele comise de sovietici nu ar trebui imputate statului ucrainean modern, care a apărut la peste 40 de ani după aceste evenimente, așa cum nici italienii de azi nu sunt trași la răspundere pentru faptele lui Cezar.

De ce contează

Acest anunț al Poloniei subliniază persistența unor răni istorice profunde care continuă să afecteze relațiile diplomatice dintre Varșovia și Kiev, chiar și în contextul unei alianțe strategice împotriva agresiunii ruse. Ridicarea „Zidului Amintirii” este un gest simbolic puternic, care reiterează angajamentul Poloniei față de memoria victimelor, dar care riscă să adâncească schismele cu Ucraina. Pentru cetățenii români, aceste tensiuni sunt relevante, deoarece evidențiază complexitatea istoriei regionale și modul în care evenimentele trecute pot influența prezentul și viitorul relațiilor internaționale, inclusiv în contextul aspirațiilor europene ale Ucrainei. Reconcilierea istorică este esențială pentru stabilitatea regională.

Perspectiva viitoare a relațiilor polono-ucrainene rămâne incertă. În timp ce Polonia continuă să sprijine Ucraina în războiul cu Rusia, insistența pe recunoașterea „genocidului” din Volînia și condamnarea acțiunilor UPA va rămâne un punct nevralgic. Declarațiile lui Tusk sugerează că Varșovia nu este dispusă să facă compromisuri în privința adevărului istoric, considerându-l o precondiție pentru integrarea europeană a Ucrainei. Rămâne de văzut cum va gestiona Kievul această presiune, având în vedere necesitatea de a menține sprijinul extern, dar și de a naviga propria narațiune istorică, adesea complexă și controversată.

Succesul exhumărilor și identificarea victimelor ar putea contribui la o reconciliere, dar procesul este lent și plin de obstacole politice și emoționale.