Kievul își extinde ofensiva în adâncimea Rusiei
Schimbarea administrației la Casa Albă și percepția diferită a președintelui american Donald Trump asupra războiului din Ucraina au oferit Kievului o libertate de acțiune neașteptată, permițându-i să extindă atacurile în adâncimea teritoriului rus. Această nouă strategie, bazată pe inovație tehnologică și lovituri în inima economiei de război a Rusiei, marchează o nouă fază a conflictului, conform analiștilor citați de iNews. Această evoluție contrastează puternic cu abordarea anterioară a administrației Biden, care, de teama escaladării, impunea restricții stricte asupra utilizării armelor furnizate Ucrainei și asupra țintelor vizate pe teritoriul rus.
„Alergia” lui Donald Trump față de Ucraina, care datează din 2019 și de la prima sa procedură de demitere, a determinat o lipsă de interes pentru conflict, pe care a susținut că îl poate încheia în 24 de ore. Această atitudine, deși percepută ca nepăsare, a lăsat Kievului „undă verde” pentru a-și adapta strategia militară, profitând de ocazie pentru a ataca direct orașele și infrastructura economică a lui Vladimir Putin. Orysia Lutsevych, director adjunct al Programului Rusia și Eurasia și șefa Forumului Ucraina la think-tank-ul Chatham House, a declarat că Trump „nu vrea să i se amintească de asta; este dureros pentru el” și că „nu citește cu atenție toate rapoartele de informații despre conflict, deoarece nu este interesat și, fundamental, nu crede în Ucraina. Practic, s-a retras din orice decizie privind războiul”. Această pasivitate a Casei Albe a slăbit poziția de negociere atât a Statelor Unite, cât și a Rusiei, consolidând în același timp relația Ucrainei cu Europa, care acum oferă finanțare pentru a compensa scăderea cu 99% a sprijinului SUA de la revenirea lui Trump în funcție.
Sub președintele anterior, Joe Biden, administrația americană era preocupată de o posibilă escaladare din partea lui Putin, care ar fi putut provoca pagube masive economiei mondiale și ar fi afectat șansele lui Biden de realegere. Această teamă a condus la eforturi de a limita atacurile ucrainene asupra infrastructurii și orașelor rusești. Însă, potrivit experților, prejudecățile și lipsa de implicare a actualului președinte american l-au determinat să înțeleagă greșit natura dinamică a conflictului. Marc De Vore, lector senior la Școala de Relații Internaționale a Universității din St Andrews, compară înțelegerea lui Trump despre Rusia cu un personaj dintr-un film de acțiune din anii 1980, afirmând că „nu cred că Trump este de fapt capabil să accepte ideea că Ucraina ar putea învinge Rusia. Se pare că are o prejudecată înnăscută conform căreia țările mari cu mai multe resurse au toate cărțile când vine vorba de război, în ciuda propriului său eșec cu Iranul”. De Vore sugerează că Trump „a încetat să acorde atenție serioasă Rusiei după ce a apărut Rocky IV. Încă își imaginează Rusia ca pe Ivan Drago, super-boxerul sovietic de neînvins”.
Această nouă libertate de acțiune a Ucrainei pe câmpul de luptă și în spațiul aerian rusesc este amplificată de sofisticarea și expertiza crescândă a forțelor sale armate și a producătorilor de arme autohtoni. William Freer, cercetător în domeniul securității naționale la Consiliul pentru Geostrategie, a subliniat că „în etapele incipiente ale conflictului, ucrainenii nu aveau capacitatea de a efectua astfel de atacuri la distanță, iar munițiile cu rază lungă de acțiune care le-au fost furnizate în cele din urmă de SUA și de alții veneau cu condiții stricte de utilizare”. El adaugă că, deși aceste condiții „probabil nu s-au schimbat prea mult”, Ucraina a dezvoltat acum „mijloace independente de a ataca ținte în toată Rusia”. Această capacitate include dezvoltarea propriilor sisteme inovatoare de rachete și drone, un factor crucial în schimbarea dinamicii conflictului. În ciuda acestor progrese, forțele rusești continuă să riposteze cu baraje de rachete, lovind constant Kievul și alte orașe ucrainene, menținând un nivel ridicat de distrugere și teroare asupra populației civile, așa cum observă Alain Frachon de la Le Monde.
Pe de altă parte, eșecul Rusiei de a-și atinge obiectivele inițiale în Ucraina, cum ar fi capturarea Kievului în februarie-martie 2022 și ocuparea integrală a Donbasului, a transformat „operațiunea specială” a lui Putin într-un război vindicativ. Liderul de la Kremlin se răzbună pe populația civilă, lansând rachete și drone fără discernământ asupra marilor orașe ucrainene. Această schimbare semantică, de la „operațiune specială” la „război”, ar putea prevesti o nouă mobilizare, având ca scop obligarea Kievului să accepte concesii teritoriale. Putin a reafirmat la sfârșitul lunii iunie, la congresul partidului Rusia Unită, obiectivul „eliberării” totale și „definitive” a Donbasului. Cu toate acestea, peste 20% din teritoriile anexate unilateral de Kremlin în septembrie 2022 (Donețk, Luhansk, Herson și Zaporojie) rămân sub controlul Kievului, unde apărarea ucraineană este cea mai solidă, iar frontul este înghețat.
Ucraina a ales definitiv calea occidentală, scăpând de influența totală a lui Putin. Pentru a pune capăt războiului în forma actuală, președintele rus are nevoie de o aparență de victorie, pe care o vede în Donbas, chiar dacă acesta va fi redus la ruine. Blocat pe câmpul de luptă, Putin miza pe Donald Trump pentru a exercita presiuni asupra Kievului, cu scopul de a-l determina pe Volodimir Zelenski să cedeze aproximativ 5.500 de kilometri pătrați din Donbas, o zonă locuită de peste 200.000 de oameni. Kremlinul nu se va mulțumi cu recunoașterea de facto a ocupației, ci va cere recunoașterea de jure a apartenenței Donbasului la Rusia. Ucrainenii au motive întemeiate să reziste, deoarece o cădere completă a regiunii ar oferi Moscovei acces facil spre Kiev printr-un traseu care traversează doar câmpii. Soarta populațiilor aflate deja sub ocupație rusă este una de teroare, cu distrugerea sistematică a tot ce este ucrainean, rusificare forțată, lagăre de filtrare, tortură și răpiri, așa cum a raportat Le Monde. Independența Ucrainei, dobândită în 1991 și confirmată prin acorduri semnate și ratificate de Moscova în 1994 și 1997, este acum contestată prin forță.
Miza luptei depășește problema respectării frontierelor. Este vorba despre întrebarea dacă Europa poate accepta ca o mare putere, protejată de arsenalul nuclear, să ocupe prin forță o parte din teritoriul unui stat vecin sau să-i dicteze regimul politic și alianțele. Niciuna dintre „justificările” invocate de Putin – pericolul unui guvern „nazist” la Kiev, extinderea NATO (care nu era pe agenda imediată în 2022 și nici acum), protejarea minorităților rusofone (demonstrată prin distrugerea regiunii) sau ideea unui Occident agresiv – nu rezistă analizei. Explicația reală, potrivit eseistului rus Andrei Kolesnikov, rezidă în incapacitatea lui Putin de a-și imagina viitorul Rusiei în granițele sale din 1991. În viziunea sa, măreția Rusiei se măsoară prin numărul de kilometri pătrați controlați și de oameni supuși, o nostalgie imperială care îi captivează pe cetățenii ruși în „putinism” și în propriul lor trecut, așa cum a menționat Financial Times în edițiile din 9 și 10 mai.
De ce contează
Această schimbare strategică a Ucrainei, facilitată involuntar de atitudinea președintelui Trump, are implicații profunde pentru desfășurarea războiului. Permițând Ucrainei să lovească ținte strategice în Rusia, se exercită o presiune economică și militară semnificativă asupra Kremlinului, potențial destabilizând eforturile de război ale Moscovei. Aceasta ar putea reduce capacitatea Rusiei de a susține ofensiva și de a-și continua acțiunile vindicative împotriva civililor ucraineni. De asemenea, consolidarea legăturilor Ucrainei cu Europa și reducerea dependenței de sprijinul american subliniază reziliența Kievului și capacitatea sa de a-și adapta strategiile într-un context geopolitic fluid, oferind un precedent important pentru securitatea europeană.
În contextul actual, rămâne de văzut cum va reacționa Rusia la intensificarea atacurilor ucrainene pe teritoriul său. Există riscul unei escaladări suplimentare, așa cum a avertizat De Vore, dar și posibilitatea ca presiunea crescândă să forțeze Kremlinul să reevalueze costurile războiului. Viitorul sprijin internațional pentru Ucraina, în special din partea Europei, va fi crucial pentru menținerea acestei noi libertăți de acțiune.
De asemenea, se va observa dacă noua abordare a Ucrainei, combinată cu lipsa de implicare a SUA, va duce la o schimbare semnificativă pe front sau la o eventuală deschidere către negocieri, deși Putin rămâne ferm pe poziția sa privind anexarea Donbasului, iar Zelenski refuză orice cedare teritorială.