Influența proxy și cooperarea strategică regională
Instabilitatea din Orientul Mijlociu este accentuată semnificativ de utilizarea forțelor intermediare (proxy) de către actori regionali majori precum Iranul, Israelul și, într-o măsură mai mică, Statele Unite. Această dinamică complexă, detaliată într-o analiză recentă a The Guardian, subliniază un război nevăzut, purtat prin intermediul unor grupări armate care își urmăresc propriile agende, chiar dacă sunt finanțate și înarmate de puteri externe. Pe fondul acestor tensiuni, România își reafirmă angajamentul strategic față de Israel, considerându-l un partener cheie pentru stabilitatea și cooperarea economică în regiune, așa cum a declarat președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, în timpul unei întâlniri cu președintele israelian Isaac Herzog la București.
Potrivit The Guardian, Iranul continuă să sprijine grupări precum Hamas în Gaza, Hezbollah în Liban, milițiile șiite din Irak și Houthi din Yemen. Deși Hezbollah rămâne pilonul principal al coaliției iraniene, suferind pierderi semnificative în confruntările prelungite cu Israelul în 2024 și 2025, Teheranul consideră aceasta o fază temporară. Hanin Ghaddar, cercetător senior la Institutul Washington pentru Politica din Orientul Apropiat, a declarat că „Iranienii văd aceasta ca pe o fază proastă temporară și cred că Hezbollah se va regenera… Este absolut vital ca Gărzile Revoluționare să își reconstruiască reprezentanții în regiune și să le controleze deciziile.” Cu toate acestea, controlul iranian nu este absolut. Houthi din Yemen, de exemplu, deși utili în timpul conflictului, „au propriile procese decizionale care nu îi implică pe iranieni,” a adăugat Ghaddar. Similar, milițiile șiite din Irak, susținute de Iran de peste două decenii, s-au arătat „mai reticente în a lua riscuri decât ar dori probabil iranienii,” conform lui Michael Knights, expert în milițiile irakiene la Horizon Engage.
În paralel, Statele Unite și Israelul au încercat, la începutul conflictului cu Iranul din ianuarie, să mobilizeze grupuri armate printre minoritățile etnice din Iran, inclusiv arabi din sud-vest și populația Baloch din sud-est, precum și facțiuni kurde din nordul Irakului. Aceste eforturi au eșuat. Michael Milshtein, fost ofițer de informații și analist la Universitatea din Tel Aviv, a declarat că „au existat contacte generale cu aceste comunități. Dar acestea nu s-au dezvoltat.” O strategie similară, „pe raft” de peste 20 de ani, viza utilizarea forțelor kurde pentru a expune forțele iraniene la raiduri aeriene. Cu toate acestea, doar „câteva sute” de luptători au fost disponibili imediat, iar planul necesita o perioadă de pregătire de 12 până la 24 de luni, implicând antrenament, distribuție de arme și un comandament unificat, conform foștilor oficiali americani și kurzi. Casa Albă, însă, părea să creadă că planul ar putea fi implementat în câteva zile, o divergență semnificativă de evaluare. Un factor suplimentar a fost opoziția președintelui turc Recep Tayyip Erdoğan, care l-a convins pe Donald Trump să reconsidere, chiar și după ce avioane israeliene au atacat ținte iraniene pentru a facilita o invazie kurdă. Milshtein a concluzionat că „nu te poți baza pe intermediari. Nu sunt doar inutili, provoacă daune.”
În acest context geopolitic volatil, România își consolidează relațiile cu Israelul. Luni, 29 iunie 2026, președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a avut discuții cu președintele Israelului, Isaac Herzog, aflat în vizită oficială la București. Grindeanu a subliniat interesul României de a dezvolta relațiile comerciale și cooperarea în domeniul tehnologiilor de ultimă generație, Israelul fiind considerat un aliat strategic și principalul partener al României în Orientul Mijlociu. „Cooperarea parlamentară reprezintă un vehicul important pentru identificarea de noi oportunități oferite de relația excelentă dintre România și Israel,” a declarat Grindeanu pe Facebook, menționând vizita vice-premierului israelian Yariv Levin din luna mai, care a celebrat Ziua Solidarității și Prieteniei dintre cele două state.
Un aspect important abordat în discuții a fost combaterea antisemitismului și a xenofobiei, o preocupare majoră pentru România. Strategia Națională în domeniu pentru perioada 2024-2027 se axează pe prevenirea acestor fenomene prin educație. De asemenea, România și-a exprimat interesul pentru soluționarea conflictelor din Orientul Mijlociu și găsirea unor soluții echilibrate pentru liberul acces al navelor maritime prin strâmtoarea Ormuz. Incertitudinea transporturilor pe această rută maritimă crucială influențează direct economiile europene, inclusiv pe cea a României, subliniind interconectivitatea problemelor regionale și globale.
Un exemplu concret al impactului proxy-urilor a fost crearea Consiliului Militar de către oficiali militari israelieni, săptămâna trecută, pentru a proteja minoritatea religioasă asediată. Experții subliniază că acest consiliu se va opune și consolidării autorității noului guvern sirian în regiunile lor, servind astfel interesele Israelului. Cu toate acestea, analistul Michael Milshtein a declarat că aceste forțe „nu vor schimba în niciun fel situația strategică din Gaza… Nu au niciun sprijin popular și… nu pot fi absolut deloc o alternativă la Hamas.” Această perspectivă subliniază limitările și riscurile asociate cu dependența de actori proxy, care pot avea o eficacitate limitată și pot genera consecințe neintenționate.
De ce contează
Această analiză complexă arată că dependența de forțe intermediare pentru atingerea obiectivelor geopolitice în Orientul Mijlociu creează o spirală de instabilitate și incertitudine. Eșecul tentativelor americano-israeliene de a mobiliza grupări proxy și autonomia decizională a unora dintre forțele pro-iraniene demonstrează complexitatea terenului și limitele controlului extern. Pentru România, menținerea unor relații diplomatice și economice solide cu Israelul este esențială nu doar pentru stabilitatea regională, ci și pentru securitatea rutelor comerciale vitale, cum ar fi strâmtoarea Ormuz, care influențează direct economia europeană și, implicit, pe cea românească. Această abordare subliniază necesitatea unei diplomații active și a căutării unor soluții echilibrate, dincolo de strategiile bazate pe proxy.
Pe termen scurt, este de așteptat ca tensiunile să persiste, iar utilizarea forțelor proxy să continue, având în vedere interesele divergente ale actorilor regionali. Iranul va continua probabil să își reconstruiască și să își consolideze rețelele de influență, în timp ce Israelul și SUA vor căuta noi modalități de a contracara această strategie, posibil prin intensificarea eforturilor diplomatice sau prin sprijinirea altor forme de rezistență. Rămâne de văzut dacă strategiile de „război nevăzut” vor evolua spre o confruntare directă sau dacă eforturile diplomatice, precum cele ale României, vor contribui la o detensionare. Întrebarea fundamentală este dacă puterile externe pot exercita un control suficient asupra acestor grupări pentru a preveni escaladarea, sau dacă autonomia lor va duce la conflicte neprevăzute, cu consecințe regionale și globale.
Dialogul continuu și inițiativele de cooperare economică, precum cele dintre România și Israel, ar putea oferi un contrabalans necesar în fața unei regiuni atât de volatile.