Un concert online, o sentință dură
Cântăreața iraniană Parastoo Ahmadi și opt membri ai echipei sale artistice au fost condamnați la 74 de lovituri de bici și la interdicția de a părăsi țara și de a desfășura activități artistice timp de doi ani. Sentința, pronunțată de un tribunal din provincia Qom, vizează un concert transmis online în decembrie 2024, în cadrul căruia artista a apărut fără hijab și a interpretat un cântec patriotic, care a devenit ulterior viral, acumulând milioane de vizualizări pe YouTube. Această decizie, deși nu a fost publicată oficial de agenția judiciară iraniană, este considerată autentică de avocați și activiști pentru drepturile omului, potrivit documentelor judiciare consultate de aceștia, așa cum relatează Mediafax și The Guardian.
Autoritățile iraniene au invocat acuzații legate de încălcarea normelor de moralitate publică prin producerea și distribuirea online a unui conținut considerat „imoral”. Parastoo Ahmadi, în vârstă de 29 de ani, a fost reținută pentru scurt timp după difuzarea concertului, alături de alți muzicieni. Deși eliberați ulterior, cazul a continuat în instanță, culminând cu această sentință severă. Bahar Ghandehari, director pentru advocacy în cadrul Center for Human Rights in Iran, a declarat că pedepsirea unei femei pentru simplul fapt că a cântat fără hijab demonstrează că situația drepturilor omului din Iran rămâne neschimbată, accentuând presiunile continue asupra artiștilor care contestă normele impuse de regim.
Cazul Ahmadi nu este izolat, ci se înscrie într-un tipar mai larg de restricții asupra libertăților individuale și de exprimare în Iran. Din 2022, de la moartea lui Mahsa Amini și protestele masive care au urmat, autoritățile iraniene au intensificat supravegherea și pedepsele pentru ceea ce consideră încălcări ale legilor islamice, în special în privința purtării hijabului. Potrivit Amnesty International, mii de femei au fost reținute sau pedepsite sub diverse acuzații legate de nerespectarea codului vestimentar islamic. De exemplu, în 2023, cel puțin 100 de persoane au fost condamnate la pedepse corporale, inclusiv biciuiri, pentru diverse infracțiuni considerate „morale”, conform rapoartelor ONU.
Legislația penală iraniană este adesea interpretată restrictiv în contextul artistic, chiar dacă, așa cum a subliniat avocatul pentru drepturile omului Moein Khazaeli, nu incriminează în mod explicit interpretarea muzicală sau publicarea unor opere muzicale de către femei. Khazaeli a argumentat că aplicarea unei pedepse corporale în astfel de cazuri ridică probleme serioase privind respectarea obligațiilor internaționale ale statului iranian în materie de drepturi ale omului, inclusiv a Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice, pe care Iranul l-a ratificat. Această contradicție între legislația internă și angajamentele internaționale este un punct frecvent de critică din partea organizațiilor internaționale precum Human Rights Watch și Freedom House, care clasează Iranul printre țările cu cele mai scăzute scoruri privind libertățile civile și politice la nivel global, cu un scor de 14/100 în raportul Freedom in the World 2024.
Reacțiile la sentința împotriva Parastoo Ahmadi au fost puternice atât la nivel internațional, cât și în rândul diasporei iraniene. Actrița iraniano-britanică Nazanin Boniadi a declarat că sentința arată continuitatea mecanismelor de represiune împotriva femeilor și a vocilor critice din Iran. Alți artiști iranieni din exil au descris concertul susținut de Ahmadi drept un simbol al rezistenței culturale, argumentând că în Iran, simplul act de a crea și de a performa în afara limitelor impuse de cenzură a devenit o formă de protest. Această solidaritate artistică subliniază rolul crucial pe care arta îl joacă în contestarea regimurilor autoritare, chiar și sub amenințarea unor pedepse severe. Deși în Europa, libertatea artistică este garantată de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, în Iran, artiștii se confruntă cu un mediu ostil, în care expresia creativă este adesea subordonată dogmelor religioase și politice.
Cazul Parastoo Ahmadi este privit de numeroși activiști ca un nou semnal al tensiunilor dintre autorități și mediul artistic, într-un context în care libertatea de exprimare continuă să fie atent monitorizată de regimul de la Teheran. Această situație creează un climat de teamă și autocenzură, dar, în același timp, generează și acte de curaj și rezistență, așa cum a fost concertul artistei. Impactul pe termen lung al unor astfel de sentințe este dublu: pe de o parte, ele servesc drept instrument de descurajare, iar pe de altă parte, ele catalizează o opoziție tot mai vocală, atât intern, cât și extern, care utilizează platforme online pentru a amplifica mesajele de libertate.
De ce contează
Acest caz este emblematic pentru lupta continuă pentru libertate de exprimare și drepturile femeilor în Iran. Sentința brutală împotriva Parastoo Ahmadi trimite un mesaj de intimidare artiștilor și cetățenilor care îndrăznesc să sfideze normele impuse de regim, în special cele legate de vestimentația obligatorie. Prin pedepsirea publică a unei artiste pentru un act artistic pașnic, autoritățile iraniene încearcă să suprime disidența și să mențină controlul social, însă riscă să alimenteze și mai mult rezistența internă și condamnarea internațională, afectând grav imaginea Iranului pe scena globală a drepturilor omului.
În viitor, este de așteptat ca organizațiile internaționale pentru drepturile omului să continue să exercite presiuni asupra guvernului iranian pentru a respecta libertățile fundamentale și a revizui legile care permit pedepse corporale și restricții asupra exprimării artistice. Cazul Parastoo Ahmadi va rămâne un punct de referință în dezbaterea despre drepturile omului în Iran și despre curajul artiștilor de a sfida opresiunea. Rămâne de văzut dacă presiunea internațională și rezistența internă vor reuși să determine o schimbare semnificativă în politica Teheranului față de libertatea de exprimare și drepturile femeilor, sau dacă astfel de sentințe vor deveni o normă tot mai frecventă în peisajul socio-politic iranian.
Monitorizarea continuă a situației și sprijinul pentru activiștii locali sunt esențiale pentru a aduce în atenția publicului global abuzurile regimului.