Amânări și impact asupra imaginii statului
Amânarea subiectului pensiilor magistraților nu a făcut bine nici Curții Constituționale (CCR) și nici imaginii statului român, a declarat marți, 17 februarie 2026, președintele Nicușor Dan. 'Nu vreau să anticipez. În primul rând, e neplăcut că a existat această tergiversare mai ales că este un proiect de lege care, cu o modificare relativ minoră, vine din vara acestui an, deci nu erau așa de multe lucruri de cercetat și faptul că au fost toate aceste amânări succesive nu cred că a făcut bine nici Curții și nici imaginii pe care românii și-o fac despre statul român în general', a afirmat președintele la Radio România Actualități.
El a adăugat că, dincolo de această întârziere, își dorește ca prevederile privind pensiile magistraților să fie puse în practică. În opinia sa, decizia în acest sens trebuia să fie luată mai devreme. 'Dincolo de asta, orice fel de opinie juridică care să fie în contradicție cu alte opinii juridice în cazul ăsta a Guvernului, a coaliției este legitim să existe, deci nu trebuie să ne mire, să ne surprindă, numai că momentul în care decizia asta a fost luată trebuia să fie mult, mult mai devreme', a menționat Nicușor Dan.
Potrivit acestuia, în dezbaterile pe acest subiect nu există rea credință din nicio parte instituțională. 'Dreptul nu este o știință 100% exactă. Pe chestiuni din viața reală, există interpretări care pot să fie diferite. (...) Dacă se va întâmpla să se constate că o anumită parte din textul propus de Guvern să nu fie constituțională, din nou, asta nu înseamnă nici reaua credință a Guvernului, nici reaua credință a Curții Constituționale, numai că tot procesul ăsta trebuia finalizat de multă vreme, ca să știm unde suntem', a subliniat șeful statului.
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți seară, că speră ca, în al 12-lea ceas, Curtea Constituțională a României să ia o decizie privind reforma pensiilor magistraților. Prim-ministrul a subliniat că, din punctul său de vedere, acest proiect este unul constituțional. 'Ceea ce pot să spun este că acest proiect a fost pregătit de Guvern cu respectarea tuturor prevederilor constituționale, ținând cont de deciziile pe care CCR le-a dat și căutând să răspundem atât la o necesitate care derivă dintr-o realitate, și din punctul meu de vedere, acest proiect este constituțional (...) În ceea ce privește ceea ce va decide Curtea, asta sigur rămâne de văzut. Eu sper că, în al 12-lea ceas, să se ia o decizie', a declarat Ilie Bolojan la TVR 1.
Potrivit premierului, i s-a părut 'de bun simț' să notifice CCR cu privire la situația fondurilor europene în cazul unei tărăgănări a deciziei, ca toți 'să știe în ce context se ia o decizie'. 'În condiţiile în care se amână o astfel de decizie, este foarte probabil ca România să piardă cei 231 de milioane de euro care sunt reţinuţi din cererea de plată anterioară, lucru care ne va fi comunicat probabil, dacă se întâmplă asta, spre finalul lunii februarie de către Comisia Europeană', a mai declarat Ilie Bolojan.
El a reiterat ideea că oficialii Comisiei Europene au transmis că jalonul privind pensiile magistraților nu este considerat îndeplinit: 'Într-o întâlnire la care a participat domnul ministru Pîslaru, s-a discutat că din punctul dânşilor de vedere, jalonul este neîndeplinit, dar că vor face o comunicare oficială înspre sfârşitul lunii februarie când vor răspunde la toate aspectele care ţin de fondurile care au fost reţinute României. Spre sfârşitul acestei luni. Nu mai avem foarte mult timp'.
Întrebat ce ar însemna o nouă amânare după şedinţa CCR care este programată miercuri, Bolojan a subliniat că aceasta ar însemna pierderea banilor. 'V-am spus, o probabilitate foarte mare că, în afară de orice decizie pe care o lua CCR-ul, să pierdem aceşti bani. Orice sumă pierdută pentru România, cred că nu este un lucru bun, mai ales că aceşti bani sunt sub formă de grant, nu sub formă de împrumut', a adăugat Bolojan. Judecătorii Curţii Constituţionale se întrunesc, miercuri, în a şasea şedinţă pe tema pensiilor de serviciu ale magistraţilor.
La ședința CCR care începe, mâine de la ora 11:00, nu va mai exista o amânare, au declarat surse pentru Digi24.ro.