Impactul asupra controlului armamentului
Ziua expirat reprezintă subiectul principal al acestui articol. Noul Tratat de reducere a armelor strategice (New START) din 2010, ultimul acord bilateral de control al armelor nucleare rămas între Statele Unite și Rusia, expiră pe 5 februarie 2026. Președintele rus Vladimir Putin a repetat oferta de a continua să respecte în mod informal limitele tratatului pentru încă un an. Conform analizei experților, sfârșitul New START va marca sfârșitul unei ere pentru controlul armelor nucleare, iar aceasta va avea implicații semnificative atât la nivel global, cât și în relațiile internaționale. "Controlul armamentului trebuie să se adapteze momentului", a declarat Rose Gottemoeller, fostă șefă a delegației New START.
Sfârșitul New START nu prevesteste începutul unei curse a înarmărilor, așa cum susțin unele voci critice. De exemplu, senatorul Ed Markey a avertizat că, dacă Statele Unite depășesc limitele impuse de New START prin încărcarea de ogive, Rusia va face același lucru, iar China va folosi acest lucru ca un alt pretext pentru a-și consolida arsenalul nuclear. Totuși, Statele Unite au dat dovadă de o reținere excepțională în ultimul deceniu, neextinzându-și arsenalul și rămânând angajate într-un program de modernizare începând din 2012.
Într-un interviu din 2024, Rose Gottemoeller a explicat modernizarea nucleară în curs a SUA astfel: „Nu este vorba despre o acumulare sau o cursă a înarmării nucleare – modernizarea pe care o întreprindem. Ci este vorba despre înlocuirea sistemelor învechite, care nu mai sunt sigure de utilizat”. Fără constrângerile impuse de New START, temerile legate de o cursă a înarmărilor au devenit mai acute, în special în cazul în care Statele Unite decid să-și extindă arsenalul, iar Rusia sau China răspund la această acțiune.
Cursa înarmărilor este un ciclu de acțiune-reacție, definit în mod obișnuit printr-o automatizare prin care o parte se întărește ca răspuns direct la acțiunile adversarului. Unii experți susțin că cursa înarmărilor este deja în plină desfășurare, indicând acumulările nucleare ale Rusiei și Chinei. Datele furnizate de Consiliul pentru Riscuri Strategice arată că Rusia și-a extins numărul de sisteme cu capacitate nucleară cu 22% în medie de la încheierea noului acord START în 2010, inclusiv o creștere de 20% a numărului de submarine cu arme nucleare. China s-a angajat într-o acumulare și mai rapidă, cu o creștere de 635% a numărului de rachete balistice cu rază intermediară de acțiune.
În contrast, Statele Unite nu s-au extins nici pe departe la scara Rusiei și Chinei, capacitățile nucleare ale SUA rămânând constante sau scăzând. De exemplu, s-a înregistrat o scădere de 33% a platformelor de arme nucleare nestrategice în SUA. Rusia a mărit numărul de rachete balistice lansate de pe submarine (SLBM) cu peste 20%, în timp ce Statele Unite au înregistrat o scădere de 17% a numărului de SLBM. Aceste cifre arată că Rusia și China și-au extins în mod semnificativ arsenalele strategice, în ciuda reținerii din partea Statelor Unite.
Controlul armamentului, ca instrument de gestionare a concurenței strategice, a fost definit de o înțelegere între părțile implicate, care, deși continuă să concureze, se limitează la un domeniu specific. Controlul bilateral al armamentului strategic nu este o cerință politică sau juridică pentru Statele Unite. Fostul oficial al Departamentului de Stat, Tom Countryman, a subliniat că acordurile de control al armamentului sunt esențiale pentru securitatea națională a SUA.
Din 2010, Rusia a încălcat, suspendat sau s-a retras din numeroase acorduri importante privind controlul armamentului, iar oferta lui Putin de a continua să respecte limitele NEW START nu a inclus o ofertă de revenire la inspecții. Toate aceste tendințe indică o dependență tot mai mare a adversarilor Statelor Unite de armele nucleare, în special în ceea ce privește ambițiile regionale de a intimida aliații și partenerii SUA.
În cadrul unei audieri în Congres, Charles Richard, pe atunci comandant al Comandamentului Strategic al SUA, a subliniat importanța adaptării forțelor nucleare ale Statelor Unite la amenințările emergente. Strategia de Apărare Națională din 2026 reafirmă că Statele Unite vor moderniza și adapta forțele nucleare în consecință, acordând o atenție specială descurajării și gestionării escaladării.
După expirarea tratatului, Statele Unite pot lua în considerare mai multe opțiuni pentru modificarea poziției forțelor nucleare, inclusiv încărcarea de ogive pe platformele ICBM și SLBM existente sau extinderea planurilor de modernizare nucleară. De exemplu, Kingston Reif, fost secretar adjunct al Apărării, sugerează că încărcarea de ogive ar putea „aproximativ dubla” numărul de ogive desfășurate.
Acesta nu este sfârșitul controlului armamentului. Gottemoeller a subliniat că este un moment oportun pentru controlul armamentului, iar administrația Trump ar trebui să colaboreze cu comunitatea internațională pentru a trasa limite clare pentru activitățile nucleare ale Rusiei și Chinei. De asemenea, viitorul controlului armamentului necesită noi idei și creativitate pentru a răspunde provocărilor emergente, în timp ce lecțiile învățate din tratate precum New START nu trebuie pierdute.
Sfârșitul New START este, așadar, o oportunitate de reflecție asupra realizărilor tratatului și asupra modului în care peisajul strategic s-a schimbat din 2010, dar și un semnal pentru o nouă gândire privind controlul armamentului.