Propune un pol suveranist
Lidera S.O.S România, europarlamentara Diana Șoșoacă, a transmis joi, 18 decembrie 2025, o scrisoare liderilor de la AUR și POT, solicitând unificarea forțelor suveraniste într-un „pol politic comun” în fața „uneia dintre cele mai grave crize politice, economice și sociale” a României. "România traversează una dintre cele mai grave crize politice, economice și sociale de la prăbușirea regimului comunist și până azi. Aflați în fața unei guvernări care a abandonat interesul național, prin anularea democrației și instalarea unei dictaturi administrative, fiscale și judiciare, opoziția suveranistă are o responsabilitate istorică: aceea de a se uni și de a acționa", a declarat Șoșoacă. În acest context, Partidul S.O.S. România face un apel deschis, ferm și onest pentru unificarea forțelor suveraniste pe care le reprezintă, într-un pol politic comun capabil să preia puterea, să destituie actualul Guvern și să declanșeze alegeri anticipate. Șoșoacă subliniază că România are nevoie urgentă de o majoritate care să guverneze pentru popor, nu împotriva lui. "Avem nevoie de legi care să aducă bunăstare și prosperitate, nu să adâncească sărăcia, frica și disperarea", a mai spus lidera S.O.S. Aceasta a enumerat o serie de priorități pentru un eventual pol suveranist, printre care se numără scoaterea justiției din ghearele mafiei politico-instituționale și restabilirea statului de drept real. De asemenea, Șoșoacă a cerut stoparea creșterii impozitelor și protejarea locurilor de muncă. "Astăzi, peste 30% din populația României se află în sărăcie absolută. Pauperizarea populației nu este un accident, ci rezultatul direct al unei clici de mafioți politici care taie și spânzură, fără răspundere, într-un stat capturat", a afirmat ea. În scrisoarea sa, lidera S.O.S. a propus semnarea unui Protocol de colaborare politică între S.O.S. România, AUR și POT, precum și asumarea unui Pact de neagresiune, care să excludă atacurile publice între partidele suveraniste. "Acest pol suveranist nu trebuie să fie o alianță de conjunctură, ci o construcție politică matură, capabilă să redea românilor speranța, demnitatea, siguranța și controlul asupra propriului destin. Așteptăm un răspuns deschis și responsabil și ne exprimăm disponibilitatea totală pentru dialog și acțiune comună", a încheiat Diana Șoșoacă.