Apel împotriva respingerii sechestrului
Statul Român, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (DGRFP) Braşov, a depus apel împotriva deciziei Tribunalului Sibiu de a respinge cererea de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor familiei fostului preşedinte Klaus Iohannis. "Astăzi s-a înregistrat apelul declarat de Statul Român prin DGRFP Braşov împotriva încheierii pronunţate la data de 20 noiembrie 2025 de Tribunalul Sibiu, prin care s-a respins cererea având ca obiect instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor pârâţilor", a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Sibiu, Cornelia Prundaru.
Dosarul se va înainta Curţii de Apel Alba, în vederea soluţionării cererii de apel. Statul Român, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, a inițiat o acțiune în instanță împotriva familiei fostului președinte Klaus Iohannis, solicitând plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a cotei de 1/2 dintr-un imobil situat în centrul municipiului Sibiu. Acțiunea continuă demersurile ANAF pentru recunoașterea dreptului de proprietate al statului și recuperarea sumelor datorate. Deoarece familia Iohannis a refuzat plata voluntară, ANAF a cerut și instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor acestora pentru garantarea recuperării despăgubirilor.
Reprezentanții ANAF au precizat că vor lua toate măsurile legale necesare pentru apărarea intereselor statului. În noiembrie, Tribunalul Sibiu a decis să respingă solicitarea formulată de Statul Român – prin DGRFP Braşov – privind aplicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor familiei fostului președinte Klaus Iohannis. La începutul lunii octombrie, ANAF a preluat jumătate din imobilul vizat, după ce statul a dobândit această cotă în urma unei moșteniri vacante. Președintele ANAF, Adrian Nica, declara atunci că nu există indicii că soţii Iohannis intenţionează să achite sumele datorate și că instituția se pregătește să continue procedurile judiciare, inclusiv prin solicitarea unui sechestru asigurător.
Fostul preşedinte trebuie să mai achite aproximativ un milion de euro către ANAF, sumă reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă în perioada 1999 – 2015 (plus dobânzi şi penalităţi). În această perioadă, casa lui Iohannis a fost închiriată către o bancă. Dosarul va fi înaintat Curţii de Apel Alba pentru soluţionarea cererii de apel. Acţiunea depusă de DGRFP Braşov vizează obligarea familiei Iohannis la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a cotei de 1/2 dintr-un imobil situat în centrul municipiului Sibiu. Într-un comunicat anterior, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a explicat că acţiunea reprezintă o continuare a demersurilor de recunoaştere a dreptului de proprietate al Statului şi de recuperare a despăgubirilor determinate de lipsa de folosinţă a imobilului.
Potrivit ANAF, refuzul familiei Iohannis de a plăti voluntar a determinat solicitarea instanţei pentru instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor acestora, în vederea garantării recuperării sumelor datorate Statului Român. "Asigurăm opinia publică că vor fi întreprinse cu celeritate toate măsurile legale în vederea apărării tuturor intereselor Statului Român", au precizat reprezentanţii ANAF. Notificările ANAF, ignorate de Iohannis. La începutul lunii octombrie 2025, ANAF a anunţat preluarea, în condiţiile legii, a jumătăţii deţinute de familia Iohannis din imobilul situat pe strada Nicolae Bălcescu, nr. 29, din Sibiu. Această acţiune a avut la bază o moştenire vacante, prin care statul a dobândit dreptul de coproprietate. Preşedintele ANAF, Adrian Nica, declara că instituţia nu avea indicii că soţii Iohannis intenţionează să achite sumele datorate și că va iniţia acţiunea în instanţă, solicitând suplimentar măsuri asiguratorii asupra bunurilor, pentru recuperarea prejudiciului.
Între ANAF şi familia Iohannis a existat corespondenţă pe două paliere: predarea imobilului, unde soţii Iohannis au invocat lipsa cheii și, respectiv, clarificări privind modul de calcul al sumelor datorate. ANAF a oferit explicaţiile solicitate, însă până în prezent nu există indicii că plata va fi efectuată voluntar. Dosarul legat de imobilul de pe strada Nicolae Bălcescu are o istorie îndelungată. În septembrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv recursul declarat de Rodica Baştea, de la care familia Iohannis a cumpărat o parte din imobil, dosarul vizând dreptul de proprietate al casei.
Anterior, în mai 2014, Tribunalul Braşov a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Rodica Baştea, în calitate de vânzător, şi soţii Iohannis, ca urmare a litigiilor privind dreptul de proprietate.