Acces sporit pentru vârstnici și persoane cu dizabilități
Președintele României a promulgat recent, luni, 20 iulie 2026, legea care instituie Programul Național de Accesibilizare a Locuințelor, denumit „Lift pentru viață”. Această inițiativă legislativă permite finanțarea instalării de ascensoare și a unor soluții alternative de acces în condominiile cu cel puțin trei niveluri supraterane, care nu au fost prevăzute cu lift încă din faza de proiectare. Scopul principal al programului este de a crește accesibilitatea fondului de locuințe, în special pentru persoanele vârstnice, cele cu dizabilități și persoanele cu mobilitate redusă, o categorie semnificativă de cetățeni români care se confruntă cu dificultăți majore în accesarea propriilor locuințe. Potrivit inițiatorilor proiectului, citați de HotNews, programul răspunde unei probleme sociale majore, având un impact potențial asupra a peste 3,5 milioane de persoane care locuiesc în astfel de imobile.
Legea, care a parcurs un proces parlamentar de șase luni, fiind adoptată de Senat în martie și de Camera Deputaților, ca for decizional, la sfârșitul lunii iunie 2026, stabilește cadrul general pentru o inițiativă de interes public. Coordonarea programului va fi asigurată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) și de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Obiectivul central este îmbunătățirea accesibilității locuințelor construite înainte de 1990, dar vizează și imobile edificate ulterior, cu condiția ca lucrările să fi început înainte de sfârșitul anului 1989, conform Digi24. Această precizare este crucială, deoarece majoritatea blocurilor fără lift din România datează din perioada comunistă, o moștenire a unui urbanism care nu punea accent pe accesibilitatea universală.
Finanțarea programului va proveni din surse multiple, o abordare menită să asigure sustenabilitatea și amploarea proiectului. Se vor utiliza fonduri de la bugetul de stat, bugete ale autorităților publice locale, fonduri europene și alte surse legal constituite. Această diversitate de finanțare este esențială, având în vedere costurile semnificative implicate în modernizarea infrastructurii rezidențiale. Deși legea stabilește cadrul general, normele de aplicare și mecanismele concrete de finanțare urmează să fie elaborate ulterior de autoritățile competente, un pas procedural necesar pentru implementarea efectivă.
Un aspect important subliniat de lege, conform Digi24, este că instalațiile realizate prin program vor intra în proprietatea autorităților administrației publice locale. În schimb, asociațiile de proprietari vor beneficia de dreptul de folosință, dar vor avea responsabilitatea de a suporta cheltuielile privind exploatarea, întreținerea și reviziile tehnice ale lifturilor sau ale altor echipamente instalate. Această împărțire a responsabilităților ridică întrebări privind capacitatea asociațiilor de proprietari de a acoperi aceste costuri pe termen lung, mai ales în contextul în care mulți locatari sunt pensionari cu venituri reduse. O analiză a Institutului Național de Statistică (INS) din 2023 arăta că peste 40% din populația României cu vârsta de peste 65 de ani locuiește în zone urbane, o parte semnificativă dintre aceștia rezidând în blocuri vechi, fără lift.
Problema accesibilității în blocurile fără lift este una cronică în România. Conform estimărilor HotNews, peste 3,5 milioane de români sunt afectați, dintre care un număr considerabil sunt persoane cu mobilitate redusă. Această situație contrastează puternic cu standardele europene de locuire, unde accesibilitatea este o cerință fundamentală în construcțiile noi și o prioritate în reabilitarea celor existente. Spre exemplu, Directiva Europeană 2002/91/CE, deși nu se referă direct la lifturi, subliniază importanța performanței energetice a clădirilor, iar modernizarea ascensoarelor poate contribui la acest aspect prin utilizarea de tehnologii mai eficiente energetic. În țările vest-europene, programe similare de accesibilizare au fost implementate încă din anii 1990, adesea cu subvenții substanțiale pentru proprietari sau asociații.
Criticii programului, deși nu sunt citați direct în articolele furnizate, ar putea ridica obiecții legate de birocrația excesivă în elaborarea normelor de aplicare, de termenele lungi de implementare și de posibilele dificultăți în cofinanțarea din partea asociațiilor de proprietari. Un alt punct de discuție ar putea fi prioritizarea tipurilor de soluții tehnice – dacă se va pune accent pe lifturile clasice sau pe soluții alternative mai puțin invazive, dar poate mai costisitoare. De asemenea, ar putea exista provocări în identificarea spațiilor necesare pentru instalarea lifturilor în blocurile vechi, care nu au fost proiectate pentru așa ceva, necesitând adesea modificări structurale complexe și costisitoare.
De ce contează
Programul „Lift pentru viață” reprezintă un pas crucial în creșterea calității vieții pentru milioane de români, în special pentru persoanele vârstnice și cele cu dizabilități. Lipsa unui ascensor în blocuri vechi limitează sever autonomia acestor persoane, transformând o simplă ieșire din casă într-o misiune dificilă sau imposibilă. Prin asigurarea accesibilității, programul nu doar că îmbunătățește confortul, dar contribuie și la integrarea socială, permițând o participare mai activă la viața comunității și accesul la servicii esențiale. Este o investiție în demnitate și incluziune, cu beneficii pe termen lung pentru sănătatea publică și coeziunea socială.
După promulgarea de către Președinte, legea urmează să fie publicată în Monitorul Oficial și va intra în vigoare conform termenelor stabilite. Următorul pas esențial va fi elaborarea rapidă și eficientă a normelor de aplicare, care vor detalia criteriile de eligibilitate, procedurile de depunere a cererilor și mecanismele exacte de finanțare. Succesul programului va depinde în mare măsură de claritatea acestor norme și de capacitatea autorităților locale de a implementa proiectele. Rămâne de văzut cum vor fi gestionate provocările legate de spațiu, costuri și implicarea asociațiilor de proprietari, precum și dacă fondurile alocate vor fi suficiente pentru a acoperi nevoile extinse la nivel național.
Monitorizarea atentă a implementării va fi crucială pentru a asigura că programul își atinge obiectivele propuse.