Declarație comună pentru cultură, fără caracter obligatoriu
România, ultima reprezintă subiectul principal al acestui articol. România înregistrează cel mai mic procent de angajați în sectorul cultural din Uniunea Europeană, cu doar 1,8% din totalul forței de muncă, potrivit datelor Eurostat pe anul 2025. Această cifră este mult sub media europeană de 4,3% și contrastează puternic cu state precum Țările de Jos (5,7%), Estonia (5,3%) și Malta (5,1%), conform informațiilor raportate de Euronews și Mediafax. Situația subliniază o discrepanță semnificativă și probleme structurale profunde în sprijinirea și dezvoltarea sectorului cultural românesc.
Această statistică îngrijorătoare vine într-un context în care instituțiile europene – Consiliul Uniunii Europene, Parlamentul European și Comisia Europeană – au semnat, pentru prima dată, o declarație comună privind cultura, intitulată „Europe for Culture – Culture for Europe”. Documentul, deși nu are caracter obligatoriu, stabilește direcții politice clare pentru următorii ani, recunoscând rolul esențial al culturii în abordarea provocărilor contemporane precum inteligența artificială, dezinformarea, schimbările climatice, transformarea digitală și sănătatea mintală. Un principiu cheie al declarației este îmbunătățirea condițiilor de muncă și a protecției sociale pentru lucrătorii culturali, un aspect vital pentru România, unde sectorul este subreprezentat și adesea precar.
În 2025, sectorul cultural european a oferit locuri de muncă pentru 8,9 milioane de persoane, reprezentând 4,3% din totalul angajaților. Această cifră marchează o creștere față de anul precedent, semnalând o consolidare a rolului economic al culturii în majoritatea statelor membre. În timp ce majoritatea țărilor europene înregistrează între 4% și 5% din forța de muncă în cultură, România, cu 1,8%, este urmată de Slovacia (3,3%) și Irlanda (3,4%), dar diferența față de media UE rămâne dramatică. Sectorul cultural este vast, incluzând profesii de la artiști, actori și muzicieni, la specialiști în patrimoniu, design și producție culturală. Datele Eurostat din 2025 arată că aproape jumătate dintre angajații din cultură au vârste între 30 și 49 de ani, iar majoritatea dețin studii universitare, indicând un nivel înalt de calificare.
Declarația comună europeană, „Europe for Culture – Culture for Europe”, reprezintă un semnal politic important din partea Bruxelles-ului, evidențiind angajamentul față de apărarea libertății artistice și îmbunătățirea cadrului de muncă pentru profesioniștii din cultură. Cu toate acestea, lipsa caracterului obligatoriu al documentului lasă la latitudinea fiecărui stat membru decizia de a transpune aceste principii în politici publice și finanțări concrete. Pentru România, această libertate de decizie poate fi o sabie cu două tăișuri, având în vedere istoria subfinanțării și a lipsei de strategii coerente în domeniu. Este esențial ca autoritățile române să profite de acest impuls european pentru a elabora și implementa măsuri concrete.
Unul dintre motivele pentru care România se află la coada clasamentului ar putea fi lipsa investițiilor constante în infrastructura culturală și în educația artistică. De exemplu, în comparație cu Germania sau Franța, unde bugetele alocate culturii sunt semnificativ mai mari, România a alocat în 2024 doar aproximativ 0,9% din PIB pentru cultură, potrivit datelor Ministerului Finanțelor Publice, cifră mult sub media europeană de 1,5-2%. Această subfinanțare cronică afectează nu doar numărul locurilor de muncă, ci și calitatea și diversitatea producției culturale. Mai mult, migrația artiștilor și a specialiștilor în cultură către țări cu condiții de muncă și salarii mai bune contribuie la această situație precară.
În plus, fragmentarea instituțională și birocrația excesivă sunt adesea citate de experți ca obstacole majore. Profesorul universitar Ionuț Popescu, specialist în politici culturale la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, a declarat în trecut că „lipsa unei strategii naționale coerente și pe termen lung pentru cultură, dublată de o finanțare sporadică și dependentă de ciclurile politice, condamnă sectorul la o subdezvoltare cronică”. Această perspectivă este susținută și de rapoarte ale Observatorului Cultural din 2023, care au evidențiat dificultățile întâmpinate de operatorii culturali independenți în accesarea fondurilor și în dezvoltarea proiectelor pe termen lung.
De ce contează
Situația actuală din România, cu cel mai scăzut procent de angajați în cultură din UE, are implicații profunde pentru identitatea națională, coeziunea socială și dezvoltarea economică. Un sector cultural vibrant contribuie la educație, la stimularea creativității și la promovarea valorilor democratice, oferind, de asemenea, oportunități economice prin industriile creative și turismul cultural. Prin urmare, eșecul de a sprijini acest domeniu înseamnă pierderea unui motor esențial de dezvoltare și o vulnerabilitate crescută în fața provocărilor moderne, precum dezinformarea și polarizarea socială, pe care chiar declarația UE le menționează.
Viitorul sectorului cultural românesc depinde crucial de modul în care autoritățile vor răspunde acestor provocări. Deși declarația europeană nu este obligatorie, ea oferă un cadru de referință și un apel la acțiune. Următorii pași ar trebui să includă elaborarea unei strategii naționale integrate pentru cultură, o creștere semnificativă a finanțării publice și implementarea unor mecanisme de protecție socială adaptate specificului muncii culturale. De asemenea, este imperativă simplificarea accesului la fonduri europene și naționale, precum și promovarea parteneriatelor public-private.
Fără aceste măsuri, România riscă să rămână un punct negru pe harta culturală a Europei, cu consecințe negative pe termen lung asupra dezvoltării sale socio-economice și identitare.