Incetitudine privind viitorul naval al României
Scandalul legat de viitorul Șantierului Naval Damen Mangalia escaladează, după ce compania germană Rheinmetall, beneficiară a unui contract de 920 de milioane de euro pentru modernizarea șantierului și construcția a patru nave de patrulare, nu s-a prezentat la prima licitație pentru vânzarea activelor, desfășurată pe 29 iunie 2026. Această situație a generat un schimb de responsabilități între miniștrii Apărării și Economiei, în timp ce șantierul se confruntă cu falimentul și concedierea tuturor celor 1.011 angajați, potrivit informațiilor transmise de News.ro.
Radu Miruță, ministrul Apărării, a declarat într-o conferință de presă pe 28 aprilie 2026 că "cele patru nave de patrulare se vor produce la Șantierul Naval de la Mangalia, fiind jetonul care salvează acest șantier". Anterior, în perioada 23 iunie – 23 decembrie 2025, Miruță a ocupat funcția de ministru al Economiei și a susținut introducerea navelor în programul SAFE, cu condiția modernizării și administrării șantierului de către Rheinmetall, decizie aprobată de CSAT și Parlamentul României. Promisiunea sa, făcută "oamenilor de la Șantierul Naval Mangalia 2 Mai", era că "vor avea activitate în continuare acolo și șantierul va fi salvat".
Însă, la o lună și jumătate de la aceste declarații optimiste, șantierul este pustiu. Ultimii 271 de navaliști au avut preavizul expirat pe 15 iulie 2026, după ce la începutul lunii mai, toți cei 1.011 salariați ai Damen Mangalia fuseseră anunțați de concediere în urma deciziei de intrare în faliment. Neprezentarea Rheinmetall la prima licitație, deși compania era anunțată ca partener strategic, ridică semne de întrebare majore asupra implementării programului SAFE și a viitorului industriei navale românești.
Întrebat de News.ro despre situație, ministrul Apărării, Radu Miruță, a pasat responsabilitatea către Ministerul Economiei, declarând scurt: "Interacțiunea statului român pentru criteriile de cooperare este gestionată de Ministerul Economiei, cel care reprezintă statul la șantierul naval." El a recunoscut anterior că o întârziere în preluare ar însemna o reducere a volumului de muncă în România, chiar dacă Rheinmetall are obligația de a construi navele sub sancțiunea unor penalități. Această declarație contrastează cu optimismul său inițial, subliniind dificultățile întâmpinate în procesul de salvare a șantierului.
De cealaltă parte, Irineu Darău, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), a explicat că, din punct de vedere juridic, statul român nu poate interveni în procedura de faliment. MEDAT este acționar majoritar la Șantierul Naval 2 Mai Mangalia, care deține 51% din Damen Mangalia (DSMa). Însă, drepturile decizionale aparțin acum administratorului judiciar CITR și Damen, care deține circa 97% din masa credală. "Acestor entități le revine, așadar, răspunderea pentru derularea ulterioară a operațiunilor de la DSMa și evitarea lichidării acesteia", a precizat Darău pentru News.ro.
Ministrul Economiei a adăugat că Rheinmetall a semnalat oficial că "dimensiunea totală a activelor de la Mangalia depășește nevoile sale curente, concentrate strict pe zona de producție militară". Din acest motiv, compania germană a analizat participarea la licitație printr-un consorțiu comun cu gigantul transporturilor maritime MSC, capabil să preia componenta comercială/civilă a șantierului. Faptul că acest consorțiu nu s-a înscris la prima strigare este atribuit "strategiei comerciale a investitorilor privați și analizei structurii de active scoase la vânzare". Această explicație sugerează o discrepanță între așteptările statului român și interesele comerciale ale Rheinmetall, care pare să prioritizeze o abordare mai specifică nevoilor sale militare.
În ciuda complexității juridice, Darău a subliniat că "activele industriale rămân de o importanță strategică majoră pentru România" și că ministerul a menținut un dialog deschis cu potențialii investitori. Preocuparea pentru soarta navaliștilor este evidentă, ministrul afirmând că "obiectivul zero al instituției rămâne protejarea specialiștilor navali din Mangalia". El a reiterat că strategia guvernamentală stipulează ca producția celor patru nave de patrulare să fie realizată local, iar "indiferent de consorțiul privat care va achiziționa activele la licitația organizată de CITR, ministerul va condiționa și sprijini reabsorbția forței de muncă prin comenzile de stat garantate în cadrul programului SAFE".
A doua licitație pentru vânzarea Șantierului Naval Mangalia este programată pe 29 iulie 2026, cu termen de înscriere până pe 27 iulie. Prețul de pornire rămâne neschimbat, la 184 de milioane de euro, stabilit de Adunarea Creditorilor pe 26 mai 2026, în ciuda lipsei de interes la prima licitație. Caietul de sarcini costă 10.000 de euro (fără TVA), iar garanția de participare este de 18,4 milioane de euro (10% din prețul de pornire fără TVA). Este important de menționat că au fost prevăzute cel puțin șase licitații la această valoare de piață, nu la valoarea de lichidare de 84 de milioane de euro, o decizie ce reflectă efortul de a maximiza recuperarea valorii șantierului.
Programul SAFE, prin care Guvernul României a oferit Rheinmetall un contract de 920 de milioane de euro, vizează construcția celor patru nave militare și preluarea șantierului din Mangalia. Termenul de execuție este extrem de strâns, finalizarea integrală a proiectului fiind prevăzută pentru 2030, cu livrări efective începând din 2028. Eșecul preluării rapide a șantierului de către un partener strategic precum Rheinmetall pune în pericol respectarea acestui calendar ambițios și, implicit, capacitatea de apărare navală a României.
De ce contează
Situația de la Șantierul Naval Mangalia este un test crucial pentru capacitatea României de a-și moderniza forțele navale și de a-și consolida industria de apărare. Eșecul de a atrage un investitor strategic precum Rheinmetall în ciuda unui contract guvernamental masiv subminează credibilitatea programelor de înzestrare și pune sub semnul întrebării viitorul a sute de specialiști navali. Implicațiile sunt semnificative pentru securitatea națională, având în vedere poziția strategică a României la Marea Neagră și necesitatea consolidării apărării în contextul geopolitic actual. De asemenea, arată complexitatea gestionării activelor strategice aflate în faliment și dificultatea de a alinia interesele statului cu cele ale investitorilor privați.
În contextul incertitudinii actuale, rămân deschise mai multe întrebări esențiale. Va reuși statul român să convingă Rheinmetall sau un alt consorțiu să preia șantierul în cadrul licitațiilor viitoare? Cum va fi gestionată reabsorbția forței de muncă specializate, având în vedere că toate preavizele de concediere au expirat? Ce planuri de rezervă are Guvernul în cazul în care niciuna dintre cele șase licitații nu se va solda cu un succes, și cum va fi respectat calendarul programului SAFE, care prevede începerea livrărilor navelor în 2028 și finalizarea integrală până în 2030?
Viitorul Șantierului Naval Mangalia și, implicit, capacitatea României de a-și consolida flota militară depind de găsirea unor soluții concrete și rapide la aceste provocări stringente.