Decizie Curtea Supremă: acord semnat sub presiune, ambiguu
Un fost angajat al companiei Leroy Merlin din Spania a obținut în instanță o despăgubire de peste 64.000 de euro, după ce a refuzat un acord de încetare a contractului de muncă propus de angajator, în valoare de 20.000 de euro. Decizia finală, emisă pe 10 iunie 2026 la Madrid, de Curtea Supremă a Spaniei, a confirmat caracterul nejustificat al concedierii și a anulat acordul semnat în ziua în care bărbatul a fost dat afară, apreciind că documentul era redactat într-o manieră ambiguă și că angajatul nu a avut timp suficient pentru a reflecta sau pentru a solicita consiliere juridică, potrivit informațiilor publicate de L'Independant și Noticias Trabajo.
Cazul a început în septembrie 2021, când angajatul, care lucra pentru Leroy Merlin din 2006 și ocupa din 2019 funcția de șef de departament cu un salariu lunar de 3.396,95 euro, a fost informat despre concedierea sa disciplinară. Motivele invocate de companie includeau presupuse abateri grave, precum lipsa de rigoare, nerespectarea termenelor de răspuns către clienți și probleme în coordonarea echipei. În aceeași zi, cele două părți au semnat un acord amiabil prin care Leroy Merlin recunoștea că încetarea contractului era nejustificată și îi oferea o despăgubire de 20.000 de euro.
Această sumă era, însă, considerabil inferioară celei prevăzute de lege în cazul unei concedieri nejustificate. La momentul procedurii de conciliere, fostul angajat a refuzat să confirme acordul și i-a contestat valabilitatea, alegând să deschidă o acțiune în instanță împotriva companiei. Această decizie s-a dovedit crucială, deschizând o dezbatere importantă privind acordurile compensatorii semnate sub presiune.
În primă instanță, Tribunalul pentru Litigii de Muncă din Tarragona a dat câștig de cauză companiei, considerând că acordul produce efecte juridice. Totuși, angajatul a formulat apel, iar Înalta Curte de Justiție din Catalonia a schimbat soluția. Judecătorii catalani au apreciat că acordul nu avea valoare juridică deoarece termenii săi erau neclari și presupuneau inclusiv renunțarea la dreptul de a introduce acțiuni în justiție. Instanța a calificat concedierea drept nejustificată și a obligat Leroy Merlin să aleagă între reintegrarea salariatului sau plata unei despăgubiri de 64.267,03 euro.
Compania a contestat hotărârea la Curtea Supremă, însă recursul a fost respins. Judecătorii Curții Supreme au constatat că formularea acordului era confuză și crea „confuzie pentru lucrător”, deoarece documentul prevedea că produce efecte imediate, dar condiționa plata despăgubirii de faptul că angajatul urma să declare, în cadrul procedurii de conciliere, că este „de acord cu încetarea contractului”. Această contradicție a fost un element cheie în decizia instanței.
Un alt aspect esențial subliniat de Curtea Supremă a fost faptul că notificarea concedierii și acordul tranzacțional au fost semnate în aceeași zi și în cadrul aceleiași întâlniri, fără ca angajatul să beneficieze de timp pentru a analiza documentul, pentru a cere sfatul unui specialist sau pentru a reflecta asupra consecințelor renunțării la o despăgubire semnificativ mai mare. Documentul îl obliga practic pe salariat să renunțe la aproape 40.000 de euro, reprezentând diferența dintre suma oferită de companie și despăgubirea stabilită ulterior de instanță, conform NoticiasTrabajo.
Această speță din Spania, similară cu alte cazuri recente din Europa — cum ar fi cel al unei angajate din Olanda concediate după 27 de ani de muncă, care a primit despăgubiri de peste 300.000 de euro — subliniază importanța respectării drepturilor angajaților în procesul de concediere. În România, legislația muncii (Codul Muncii, Legea 53/2003) prevede, de asemenea, condiții stricte pentru concedierile individuale și colective, inclusiv termene de preaviz și posibilitatea contestării deciziilor angajatorului în instanță. Practica judiciară românească a arătat, în numeroase rânduri, că instanțele pot anula deciziile de concediere considerate abuzive sau nelegale, obligând angajatorii la plata de despăgubiri sau la reintegrarea salariaților.
Decizia Curții Supreme spaniole reiterează principiul conform căruia acordurile de încetare a contractului de muncă trebuie să fie clare, transparente și să ofere angajatului un timp rezonabil pentru a lua o decizie informată, ideal cu consultanță juridică. Presiunea exercitată asupra unui angajat de a semna un document complex în ziua concedierii, fără a i se acorda un răgaz de reflecție, este considerată o practică abuzivă care viciază consimțământul. Prin hotărârea definitivă, Curtea Supremă a menținut decizia Tribunalului Superior de Justiție din Catalonia și a confirmat că fostul angajat are dreptul la despăgubirea de 64.267,03 euro.
De ce contează
Acest caz este un precedent important pentru drepturile angajaților în Spania și, prin extensie, în Uniunea Europeană. El subliniază că angajatorii nu pot impune unilateral acorduri de încetare a contractului care dezavantajează salariații, mai ales când aceștia sunt sub presiunea concedierii. Decizia Curții Supreme trimite un mesaj clar că documentele semnate în condiții de ambiguitate și lipsă de timp pentru reflecție pot fi anulate în instanță. Pentru angajați, reprezintă o încurajare de a-și cunoaște și apăra drepturile, refuzând acordurile care par inechitabile și solicitând consultanță juridică.
Cazul Leroy Merlin deschide, de asemenea, o discuție mai amplă despre etica corporativă și responsabilitatea socială a companiilor multinaționale. Rămâne de văzut cum va influența această decizie practicile de resurse umane ale altor companii din Spania și din restul Europei, în special în ceea ce privește gestionarea concedierilor. Este probabil ca angajatorii să fie mai prudenți în viitor, asigurându-se că acordurile de încetare a contractului sunt redactate cu maximă claritate și că angajaților li se oferă timp suficient pentru a le analiza și, eventual, pentru a obține consiliere juridică independentă înainte de a semna.
De asemenea, se anticipează o creștere a numărului de contestații în instanță ale acordurilor de concediere considerate abuzive, pe măsură ce angajații devin mai conștienți de drepturile lor.