O figură importantă a culturii române a trecut în neființă
Horia Nestorescu-Bălcești, un nume emblematic pentru jurnalismul, muzeografia și cercetarea istorică din România, a încetat din viață la vârsta de 87 de ani. Anunțul trist a fost făcut duminică, 12 iulie 2026, de soția sa, Sanda Nestorescu, care i-a adus un omagiu emoționant. „Horia dragă, scumpul meu soț și prieten de 52 de ani, îți mulțumesc pentru fiecare clipă petrecută împreună, pentru sprijinul, răbdarea și dragostea pe care mi le-ai dăruit. Drum lin în Lumină”, a transmis Sanda Nestorescu, conform informațiilor inițiale.
Decesul său a fost marcat și de Francmasoneria Română, unde Horia Nestorescu-Bălcești a ocupat o poziție importantă, fiind chemat, așa cum s-a exprimat organizația, „în Loja Celestă, la Orientul Etern, pentru cea de pe urmă inițiere”. Această formulare subliniază nu doar apartenența sa la ordin, ci și respectul profund de care se bucura în cadrul acesteia. Dispariția sa lasă un gol semnificativ în diverse domenii ale vieții culturale și sociale românești, de la studii istorice până la conservarea patrimoniului național.
Născut la București, pe 16 iulie 1938, Horia Nestorescu-Bălcești a avut o traiectorie profesională vastă și diversificată. A urmat cursurile Facultății de Drept din București, o bază solidă care i-a permis să abordeze cu rigoare diverse domenii. Cariera sa a început în jurnalism, la „Revista bibliotecilor”, unde a activat între anii 1965 și 1968. Această perioadă i-a oferit o perspectivă asupra documentării și comunicării, abilități pe care le-a valorificat ulterior în toate demersurile sale.
Un capitol important al vieții sale profesionale a fost dedicat muzeografiei. A fost director al Muzeului Memorial Nicolae Bălcescu în două etape (1968-1974 și 1975-1980), o perioadă esențială pentru conservarea memoriei marelui revoluționar român. Ulterior, între 1980 și 1989, și din nou în 1992, a condus Muzeul Județean Vâlcea, contribuind la dezvoltarea patrimoniului cultural local. Experiența sa în muzeografie a fost fundamentală pentru înțelegerea și promovarea istoriei României, un efort constant în activitatea sa.
După Revoluția din Decembrie 1989, Horia Nestorescu-Bălcești a continuat să joace un rol activ în peisajul cultural. A fost director-fondator al săptămânalului „Universul” în 1990, contribuind la renașterea presei libere. Între 1993 și 1996, a activat ca cercetător științific la Academia Română, în cadrul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, o instituție crucială pentru înțelegerea perioadei comuniste din România. Această activitate a demonstrat angajamentul său față de adevărul istoric și demascarea ororilor regimului totalitar.
Din 1996, a preluat conducerea Centrului Național de Studii Francmasonice, o instituție pe care a fondat-o și pe care a transformat-o într-un reper pentru cercetarea istoriei și influenței Francmasoneriei în România. Intrarea sa în Francmasonerie a avut loc în 1994, așa cum a menționat chiar el pe blogul său personal, consolidând astfel legătura sa cu acest domeniu de studiu. Prin activitatea sa la Centru, Nestorescu-Bălcești a contribuit la demistificarea și la o mai bună înțelegere a rolului acestei organizații în societatea românească, aducând lumină asupra unor aspecte adesea învăluite în mister.
**De ce contează**
Dispariția lui Horia Nestorescu-Bălcești reprezintă o pierdere semnificativă pentru cultura și istoria României. Munca sa a contribuit la conservarea patrimoniului național, la studiul aprofundat al perioadei comuniste și la o mai bună înțelegere a fenomenului francmasonic. Articolele și studiile sale rămân o resursă valoroasă pentru cercetători și publicul larg, oferind perspective unice asupra unor capitole importante din istoria românească. Influența sa se va resimți mult timp, atât prin instituțiile pe care le-a condus, cât și prin generațiile de studenți și cercetători pe care i-a inspirat.
Moștenirea sa intelectuală, materializată în numeroase studii și publicații, va continua să inspire și să educe. Rămâne de văzut cine va prelua ștafeta la Centrul Național de Studii Francmasonice și cum va fi continuată munca sa de cercetare și promovare a istoriei Francmasoneriei. De asemenea, impactul său în domeniul muzeografiei și al jurnalismului post-revoluționar subliniază importanța unei abordări multidisciplinare în înțelegerea și valorificarea trecutului.
Memoria sa va fi onorată prin continuarea eforturilor de a aduce lumina asupra istoriei României, un deziderat pe care l-a urmărit cu pasiune pe tot parcursul vieții sale.