Unificarea apărării europene, pe agenda summitului
Secretarul General al NATO, Mark Rutte, a exprimat un sprijin necondiționat pentru politicile președintelui american Donald Trump, în special pentru presiunea exercitată asupra aliaților de a-și crește cheltuielile de apărare și de a-și moderniza forțele armate. Într-un interviu acordat publicației Politico, în cadrul podcastului „The Conversation with Dasha Burns”, la summitul liderilor alianței din capitala Turciei, Ankara, Rutte a declarat: „Pur și simplu îmi place omul ăsta. Cred că ceea ce face el pentru NATO este o veste excelentă.” Această declarație vine pe fondul unor tensiuni și îndoieli privind angajamentul lui Trump față de Alianță, ca urmare a unor acțiuni și declarații controversate.
Rutte a subliniat că Trump a reușit, în esență, ceea ce președinții americani au încercat încă de pe vremea lui Eisenhower: echilibrarea cheltuielilor de apărare între SUA și Europa. Potrivit Secretarului General, summitul din acest an va fi unul „transformator” pentru alianță, cu alocări suplimentare de miliarde de dolari pentru programe esențiale de apărare. În ultimii doi ani, cele 31 de state membre NATO din afara Statelor Unite s-au angajat să aloce 250 de miliarde de dolari pentru noi programe și investiții în domeniul apărării, cu noi acorduri și angajamente așteptate în zilele următoare.
Această intensificare a eforturilor se datorează, pe lângă presiunea lui Trump, și amenințării reprezentate de Vladimir Putin. Aliații sunt hotărâți să continue sprijinul pentru Ucraina și să-și consolideze propriile capacități de apărare pentru a descuraja un eventual atac rusesc. Rutte a declarat că obiectivul este de a apăra cei 1 miliard de oameni din țările NATO „împotriva amenințării ruse, a consolidării masive a puterii Chinei și a faptului că Rusia, China, Coreea de Nord și Iranul colaborează”.
Deși președintele Trump și-a exprimat dezamăgirea față de reticența unor aliați europeni de a-l ajuta în războiul declanșat împotriva Iranului, Rutte a contrazis această percepție. El a subliniat că țările europene, inclusiv România, au jucat un rol crucial în campania de bombardamente împotriva Iranului, denumită Operațiunea Epic Fury. Secretarul General a menționat că România și-a închis cel mai mare aeroport comercial pentru a permite avioanelor americane să decoleze și să aterizeze, iar în iarna precedentă, până la 5.000 de aeronave au decolat de pe aerodromurile europene, demonstrând un efort uriaș de susținere, în ciuda insistențelor lui Trump că aliații nu au oferit ajutor. Un înalt oficial de la Casa Albă a confirmat complexitatea situației, declarând că președintele american se prezintă la Ankara cu „un amestec de optimism, dar și cu o oarecare îngrijorare în legătură cu Iranul”.
Sociologul Dan Dungaciu, invitat la Marius Tucă Show, a explicat miza din spatele creșterii cheltuielilor militare, afirmând că „NATO înseamnă America și Donald Trump”. El a subliniat că interesul NATO este de a-i ține aproape pe americani, în timp ce europenii își dezvoltă capabilitățile. Dungaciu a menționat că, potrivit evaluărilor realizate de Consiliul European pentru Afaceri Internaționale (CEAI) în februarie 2026, există șase categorii de grupuri sociale în Europa, cu viziuni diferite privind securitatea și relația cu SUA.
Aceste categorii au fost definite în funcție de trei criterii: sprijinul acordat relației cu SUA, atitudinea față de UE și atitudinea față de înarmare. „Vulturii europeni”, pro-Europa și pro-înarmare, dar anti-americani, reprezintă cel mai mare procentaj, de 30%. Urmează „porumbeii europeni” (25-27%), care nu iubesc americanii din Europa și nu vor să se înarmeze. Categoria tradițională este de 10-12%. Ultimele trei categorii – „naționaliștii puri”, „trumpiștii” și „cei care nu vor nimic” – se situează la aproximativ 10% fiecare. „Trumpiștii” sunt definiți ca fiind cei care iubesc americanii, nu iubesc Europa și vor să se înarmeze. Această analiză a CEAI subliniază fragmentarea viziunilor europene asupra apărării și rolului SUA.
Angajamentul României în consolidarea apărării europene și a NATO este vizibil. Pe lângă rolul strategic în Operațiunea Epic Fury, România este implicată, alături de alți 10 aliați NATO, într-o achiziție comună de avioane de supraveghere Saab GlobalEye, conform Digi24. De asemenea, firme românești din industria de apărare sunt prezente la forumul industriei de apărare de la summitul NATO, una dintre ele deschizând chiar o subsidiară la Kiev, indicând o implicare activă în contextul regional de securitate.
În ciuda discuțiilor despre o Europă care să-și asume o parte mai echitabilă din responsabilitatea apărării continentului și să nu depindă excesiv de SUA, Rutte a reiterat că alianța rămâne unită. El a afirmat că, deși președintele Trump poate fi pe bună dreptate dezamăgit în cazuri individuale, „dacă privim imaginea de ansamblu a ceea ce fac europenii, e vorba de un efort uriaș”. Această perspectivă subliniază complexitatea relațiilor transatlantice și nevoia de a echilibra interesele naționale cu cele ale alianței.
De ce contează
Declarațiile lui Mark Rutte și analiza Consiliului European pentru Afaceri Internaționale sunt cruciale pentru înțelegerea viitorului NATO și a apărării europene. Pe măsură ce SUA își reorientează atenția, presiunea pentru ca statele europene să-și crească cheltuielile de apărare devine mai acută. Aceasta înseamnă investiții masive în echipamente militare și modernizarea forțelor armate, cu impact direct asupra economiilor naționale și a siguranței cetățenilor. Pentru România, implicarea în achiziții comune și prezența firmelor autohtone în industria de apărare consolidează poziția strategică și economică în cadrul Alianței, contribuind la securitatea regională și la dezvoltarea tehnologică.
Viitorul NATO și, implicit, al securității europene, depinde în mare măsură de capacitatea aliaților de a-și armoniza viziunile și de a construi o apărare colectivă robustă. Deși retorica lui Trump și evaluările CEAI indică o diversitate de abordări în Europa, mesajul lui Rutte subliniază necesitatea unei Europe mai puternice într-o NATO la fel de puternică, unde europenii și canadienii își asumă un rol sporit. Rămâne de văzut cum vor evolua aceste tendințe, mai ales în contextul amenințărilor geopolitice actuale și al alegerilor viitoare din statele membre.
Întrebarea fundamentală este dacă această „revoluție” în cheltuielile de apărare va duce la o autonomie strategică europeană reală sau la o simplă reechilibrare a poverii în cadrul unei alianțe dominată de SUA.