Supraaglomerare turistică și lipsă de intimitate
Locuitorii satului Vlkolinec din Slovacia, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO din 1993, se confruntă cu o problemă din ce în ce mai acută: afluxul masiv de turiști care le perturbă viața cotidiană. Exasperați de numărul mare de vizitatori, unii dintre cei 17 rezidenți permanenți ai localității, situată în nordul Carpaților Occidentali, solicită chiar retragerea statutului UNESCO pentru a recăpăta liniștea, o sugestie care reapare constant în discursul public, potrivit relatărilor Le Figaro și Mediafax.
Potrivit cifrelor oficiale, aproximativ 100.000 de turiști vizitează anual străzile înguste și dealurile din jurul Vlkolinec. Acest aflux, deși a adus o renaștere economică și a contribuit la păstrarea peisajelor și tradițiilor rurale, a alungat zeci de locuitori de-a lungul anilor. Anton Sabucha, un localnic în vârstă de 68 de ani, își exprimă frustrarea prin semne clare „Proprietate privată” și „Intrarea interzisă” pe bariera casei sale, încercând să descurajeze intrușii.
Satul, cu cele aproximativ patruzeci de case din bușteni vopsite în culori vii, clopotnița sa din secolul al XVIII-lea și micul turn, oferă o imagine idilică, desprinsă parcă dintr-o carte poștală sau un film. Turiștii pot vizita centrul de informare UNESCO, care prezintă istoria locului și chiar lungmetraje filmate aici, precum celebrul „Doctor Jivago” al lui David Lean. De asemenea, sunt organizate ateliere de confecționare a costumelor populare, coșurilor, încondeierea turtei dulci, festivaluri ale recoltei și reconstituiri ale nunților tradiționale.
Însă, Anton Sabucha, considerat cel mai în vârstă locuitor al satului, critică aceste activități, susținând că multe dintre ele nu mai au nicio legătură cu autenticitatea Vlkolinec-ului. El acuză autoritățile că transformă satul într-un fel de „parc de distracții”, estompând granița dintre tradiție și spectacol. Această percepție este împărtășită și de Lucia Hudecova, o locuitoare de 42 de ani, care consideră compensația anuală de 400 de euro primită de localnici pentru inconveniente ca fiind „nesemnificativă” în comparație cu pierderea liniștii și a naturii care i-a atras inițial în zonă.
Nu toți locuitorii sunt de acord cu retragerea statutului UNESCO, notează Jan Ondrik, președintele asociației civice Vlkolinec. Cu toate acestea, ei deplâng unanim infrastructura inadecuată pentru gestionarea unui număr atât de mare de vizitatori. Problemele includ drumul principal de acces, parcarea insuficientă și lipsa toaletelor publice, situație care, conform lui Peter Gries, un pensionar de 63 de ani, a transformat Vlkolinec într-o „canalizare” din cauza turiștilor care recurg la a se ușura în grădinile private.
Miroslav Parobek, în vârstă de 62 de ani, șeful departamentului de cultură și turism al municipalității Ruzomberok, respinge criticile. El subliniază că Vlkolinec „nu este un muzeu în aer liber, este un sat viu” și că municipalitatea depune eforturi pentru îmbunătățirea situației. În prezent, se caută finanțare din Norvegia, în cadrul unui proiect de cooperare, pentru restaurarea bisericii și a școlii, construirea de toalete suplimentare și amenajarea unei parcări în afara satului, pentru a reduce presiunea asupra zonei rezidențiale. Pe lângă compensația anuală, locuitorii pot solicita și sprijin suplimentar pentru renovări.
Situația din Vlkolinec nu este un caz izolat în Europa. Multe situri UNESCO, de la Veneția la Dubrovnik sau la satele Cinque Terre din Italia, se confruntă cu probleme similare de supraaglomerare turistică, cunoscută sub numele de „overtourism”. De exemplu, în Croația, Dubrovnik a implementat măsuri stricte de limitare a numărului de vizitatori în orașul vechi, după ce a fost avertizat de UNESCO. În România, deși nu există încă o presiune similară asupra satelor tradiționale incluse în patrimoniu, cum ar fi cele cu biserici fortificate din Transilvania, creșterea continuă a turismului ar putea genera provocări similare în viitor, mai ales în lipsa unei infrastructuri adecvate și a unor planuri de gestionare durabilă.
Criticile localnicilor din Vlkolinec scot în evidență o tensiune fundamentală între conservarea patrimoniului cultural și natural, dezvoltarea turistică și calitatea vieții rezidenților. Dorința de a proteja un sit, prin includerea sa în UNESCO, atrage adesea o atenție sporită, care, fără o gestionare prudentă, poate deveni o povară. Turista germană Kristina Ziahlhofstettere recunoaște dificultatea situației, afirmând: „Cred că suntem prea mulți” și că nu și-ar putea imagina oameni rătăcind constant prin casa și grădina ei. Această empatie a vizitatorilor subliniază necesitatea unor soluții echilibrate.
De ce contează
Situația din Vlkolinec subliniază provocările aduse de turismul de masă în siturile UNESCO, un fenomen care afectează nu doar patrimoniul, ci și viața comunităților locale. Conflictul dintre beneficiile economice ale turismului și dreptul la intimitate al rezidenților ridică întrebări esențiale despre sustenabilitatea dezvoltării turistice. Pentru România, cu un număr semnificativ de situri UNESCO, acest caz servește drept un avertisment și un studiu de caz valoros pentru elaborarea unor strategii de gestionare a fluxurilor turistice care să protejeze atât patrimoniul, cât și bunăstarea locuitorilor, prevenind transformarea autenticității în spectacol.
Pe termen scurt, municipalitatea Ruzomberok va continua să caute finanțare pentru îmbunătățirea infrastructurii, o măsură esențială pentru atenuarea disconfortului localnicilor. Rămâne de văzut dacă aceste eforturi vor fi suficiente pentru a reconcilia interesele turiștilor cu cele ale comunității și pentru a opri apelurile la retragerea statutului UNESCO. Pe termen lung, dezbaterea din Vlkolinec ar putea influența modul în care alte situri UNESCO din Europa abordează gestionarea turismului, punând accent pe un echilibru mai bun între conservare, experiența vizitatorilor și calitatea vieții rezidenților.
Întrebarea fundamentală este dacă un sat poate rămâne „viu” în timp ce este și o atracție turistică globală majoră.