O nouă generație de lideri preia puterea
Moartea liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, chiar în prima zi a războiului, a generat speranțe la Washington și Tel Aviv că regimul islamic, care guvernează țara din 1979, era pe punctul de a se prăbuși. Cu toate acestea, patru luni mai târziu, Republica Islamică demonstrează o supraviețuire remarcabilă, iar ritualurile funerare de stat pentru Khamenei, relatate de Washington Post, marchează ascensiunea unei noi generații de lideri. Această nouă ierarhie, condusă de fiul și succesorul lui Ali Khamenei, Mojtaba – care a rămas ascuns de când a fost rănit în același atac în care tatăl său a murit – este mai tânără, mai bine înrădăcinată în structurile puterii de stat și mai experimentată, acumulând cunoștințe din războaiele purtate de SUA în Irak și Afganistan. Potrivit oficialilor din domeniul securității și experților citați de Washington Post, noul regim este, de asemenea, mai priceput în utilizarea instrumentelor de putere soft, inclusiv diplomația și propaganda online. Raz Zimmt, șeful departamentului de cercetare privind Iranul din cadrul Institutului pentru Studii de Securitate Națională din Israel, a declarat că „ne confruntăm cu un Iran nou, mai îndrăzneț și mai încrezător în sine”, chiar dacă țara ar putea fi mai slabă din punct de vedere economic și al unor capacități strategice.
Regimul a supraviețuit luni întregi atacurilor a două dintre cele mai puternice forțe militare din lume, ieșind din această perioadă cu un plus de încredere și menținându-și caracterul nemilos. Se pare că a desfășurat o campanie de execuții împotriva criticilor interni și a oponenților politici, continuând în același timp atacurile sporadice în Golful Persic și afirmându-și controlul asupra Strâmtorii Ormuz. Aproape toți cei care ocupă în prezent funcții de rang înalt și-au petrecut anii de formare ca locotenenți în agenții de securitate sau unități militare responsabile de reprimarea protestelor interne, de înarmarea milițiilor aliate, printre care Hezbollah și Hamas, și au avansat în ierarhia unor organizații de elită, inclusiv Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice. Printre aceștia se numără Mohammad Bagher Zolghadr, noul secretar al Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, un fost comandant al Gărzii Revoluționare cu legături strânse cu Forța Quds, ramura responsabilă cu antrenarea milițiilor aliate. Ahmad Vahidi, noul comandant-șef al Gărzii Revoluționare, a susținut represiunea violentă împotriva protestelor pentru drepturile femeilor din 2022. Mohsen Rezaei, noul consilier militar al liderului suprem, este un susținător fervent al escaladării conflictului ca răspuns la orice atacuri din partea Statelor Unite și a Israelului.
Chiar și cei considerați moderați de administrația Trump au fost marcați de anii petrecuți în agențiile de securitate sau în zonele de război. Mohammad Bagher Ghalibaf, președintele parlamentului iranian și unul dintre principalii reprezentanți în negocierile de pace cu Statele Unite, a ocupat funcția de comandant al Gărzii Revoluționare Islamice (IRGC) în timpul războiului Iran-Irak (1980-1988). În contrast, liderii iranieni cu experiență în domeniul civil au fost, în mare parte, marginalizați în cadrul reorganizării determinate de război, afirmă oficiali și experți. Printre aceștia se numără președintele iranian Masoud Pezeshkian și ministrul de Externe Abbas Araghchi, a căror influență a scăzut semnificativ. Consolidarea rapidă a puterii de către loialiști contrazice afirmațiile președintelui american Donald Trump, potrivit cărora războiul a dus la o „schimbare de regim” și a dat putere pragmaticilor dispuși să se conformeze cerințelor Statelor Unite. La summitul G7 din Franța, luna trecută, Trump a declarat: „Au o nouă echipă de lideri. De fapt, cred că sunt deștepți. … Sunt mult mai puțin radicalizați și cred că sunt foarte, foarte buni”.
Însă, oficialii și experții avertizează că abordarea lui Trump, inclusiv amenințările de a anihila civilizația Iranului, o țară cu peste 90 de milioane de locuitori, a întărit afirmațiile susținătorilor liniei dure, conform cărora țara se află într-o luptă existențială cu Statele Unite și aliații săi. Această retorică a slăbit poziția moderaților, care au jucat un rol esențial în negocierile privind programul nuclear al Iranului acum un deceniu. Experții și oficialii avertizează că Mojtaba Khamenei și cercul său restrâns vor avea de înfruntat o provocare și mai dificilă atunci când războiul se va încheia cu adevărat și vor trebui să facă față reconstruirii economiei iraniene, grav afectate, și îmbunătățirii condițiilor de viață ale populației.
Acordul administrației Trump, consemnat într-un memorandum preliminar de înțelegere, de a debloca active iraniene înghețate în valoare de miliarde de dolari și de a oferi alte beneficii financiare, ar putea reprezenta o salvare pentru noua echipă de conducere a Iranului. Pe lângă aceste provocări economice, regimul se confruntă și cu presiunea de a demonstra că Mojtaba Khamenei și-a revenit după rănile suferite și că este capabil să-și îndeplinească toate atribuțiile, inclusiv aparițiile publice care decurg din funcția de lider suprem. Funeraliile se profilează ca un test decisiv al încrederii regimului în capacitatea sa de a-l proteja pe lider și vor fi analizate cu atenție de analiștii de la CIA și de la alte agenții de informații, la fel cum aceștia examinau imaginile de la paradele sovietice și de la ședințele politburo în timpul Războiului Rece, în căutarea unor indicii privind starea de sănătate a liderului și identitatea celorlalți care au câștigat influență.
Chiar și în timp de pace, Mojtaba Khamenei a dus o viață discretă, fiind fotografiat în public doar de câteva ori și fiind auzit vorbind de puțini iranieni. Războiul l-a împins și mai adânc în subteran, oficialii și experții afirmând că, probabil, este mutat dintr-un buncăr în altul și în alte locații securizate pentru a-l proteja de atacurile aeriene sau de asasinate. Funeraliile reprezintă însă prima adunare publică de amploare de la sfârșitul războiului, ceea ce exercită presiune asupra regimului pentru ca Mojtaba Khamenei să-și facă apariția. Norman Roule, fost ofițer CIA și expert în Iran, a declarat că „faptul că nu s-ar prezenta la înmormântarea tatălui său, că nu și-ar manifesta public doliul și că nu ar da dovadă de autoritate ar fi interpretat de mulți, atât în Iran, cât și în străinătate, ca o dovadă a slăbiciunii sale personale, a incapacității fizice sau chiar a decesului său”.
Un diplomat iranian, care a vorbit sub condiția anonimatului, a afirmat că este puțin probabil ca Mojtaba Khamenei să-și facă apariția, în parte din teama că Statele Unite sau Israelul ar putea încerca să-l asasineze. „Poporul iranian are nevoie, în primul rând, ca el să fie în siguranță, pentru a putea conduce țara”, a declarat diplomatul, adăugând că „Statele Unite și Israelul au demonstrat că nu sunt legate de niciun angajament”. Chiar și din ascunzătoare, se crede că Mojtaba Khamenei ia decizii la nivel înalt, au declarat oficiali americani și din Orientul Mijlociu, deși măsurile de securitate au făcut ca deciziile și declarațiile sale să fie transmise în principal prin intermediari, creând o dinamică greoaie. Zimmt a confirmat că „este foarte clar acum că Mojtaba Khamenei ia deciziile strategice”, în timp ce subordonații săi au format un „colectiv” de conducere care are influență asupra problemelor cheie, dar care răspunde în fața ayatollahului.
Experții au afirmat că noul lider suprem al Iranului a stabilit niște limite pentru negocierile cu Statele Unite, excluzând orice discuție de fond privind programul nuclear al țării înainte de intrarea în vigoare a unui armistițiu durabil. La fel ca tatăl său, și el s-a distanțat de deciziile care ar putea avea consecințe negative. De exemplu, și-a exprimat public rezervele cu privire la memorandumul de înțelegere semnat de guvernul său cu Statele Unite, dar a permis continuarea procesului, invocând asigurările primite de la subordonații săi. De asemenea, el l-a criticat pe omologul său american, afirmând că Iranul a acceptat să semneze memorandumul „din compasiune și bunăvoință”, în timp ce Trump a făcut-o „din disperare”.
Noua echipă de conducere ia locul unei generații formate de-a lungul anilor de activitate în umbra mișcării de rezistență împotriva regimului autocratic al șahului, urmată de revoluția haotică din 1979 și de perioada de după aceasta. Potrivit experților, cei aflați acum la putere fac parte dintr-o generație postrevoluționară, ale cărei convingeri religioase sunt mai puțin radicale, dar care manifestă aceeași cruzime în ceea ce privește disponibilitatea de a recurge la forța brutală pentru a-și menține controlul. Percepția lor asupra Statelor Unite are mai puțin de-a face cu criza ostaticilor din 1979 decât cu perspectiva lor directă asupra războaielor din Irak și Afganistan, conflicte care s-au întins pe parcursul mai multor ani, dar care s-au încheiat fără ca Statele Unite să-și fi atins decât puține dintre obiectivele principale.
Înțelegerea mai aprofundată a noii formațiuni cu privire la punctele vulnerabile ale Statelor Unite ar putea explica strategia Iranului de a lansa atacuri de represalii împotriva aliaților Statelor Unite din Golful Persic, precum și blocarea traficului de petroliere prin Strâmtoarea Ormuz, măsură care i-a conferit o pârghie economică semnificativă. Chiar și după anunțarea unui armistițiu inițial în luna aprilie 2026, Iranul a demonstrat că rămâne dispus să recurgă din nou la forța militară, o atitudine agresivă care l-a ajutat să obțină concesii economice esențiale din partea Statelor Unite și i-a permis regimului să construiască pe plan intern o narațiune conform căreia a ieșit victorios din război. Un oficial european, aflat în contact regulat cu oficialii iranieni, a declarat sub condiția anonimatului: „Sunt plini de încredere. Nu numai că au supraviețuit, dar au redescoperit Strâmtoarea Ormuz ca pe o pârghie importantă și sunt cu adevărat convinși că pot dicta condițiile”.
De ce contează
Ascensiunea unei noi generații de lideri în Iran, mai tineri, mai experimentați în domeniul securității și mai puțin dispuși la compromisuri, are implicații profunde pentru stabilitatea regională și relațiile internaționale. Această schimbare de gardă sugerează o politică externă mai agresivă și o gestionare internă mai represivă. Capacitatea noului regim de a naviga provocările economice și de a-și legitima liderul, Mojtaba Khamenei, în fața publicului și a comunității internaționale va determina traiectoria Iranului în următorii ani. Negocierile viitoare cu Statele Unite și aliații săi vor fi influențate de această nouă atitudine, cu riscul unei escaladări a tensiunilor în absența unui armistițiu durabil și a unor concesii semnificative.
Concluzie Pe măsură ce Iranul organizează funeraliile tardive ale ayatollahului Ali Khamenei, evenimentul devine un barometru crucial pentru viitorul regimului. Apariția publică a lui Mojtaba Khamenei la aceste funeralii va fi esențială pentru consolidarea legitimității sale și pentru a disipa zvonurile privind starea sa de sănătate sau chiar decesul. În cazul în care nu va apărea, regimul riscă să proiecteze o imagine de slăbiciune, exploatată de adversari interni și externi. Pe termen lung, succesul noii conduceri va depinde de capacitatea sa de a reconstrui economia devastată de război și de sancțiuni, de a gestiona nemulțumirile interne și de a-și menține influența regională, în ciuda presiunilor internaționale.
Rămân de văzut implicațiile complete ale acestei transformări asupra programului nuclear iranian și a echilibrului de putere în Orientul Mijlociu.