Washingtonul cere transparență și acces la programele UE de apărare.
Summitul NATO de la Ankara, programat pentru 7-8 iulie 2026, va reprezenta o bornă crucială pentru evaluarea angajamentelor aliaților privind cheltuielile de apărare și o platformă pentru discuții intense despre viitorul industriei europene de apărare. Ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, a declarat miercuri, într-un briefing de presă online, că principalul obiectiv al Washingtonului este verificarea modului în care statele membre respectă angajamentul asumat anul trecut la Haga de a aloca 5% din PIB pentru apărare. "Anul trecut, la Haga, am obţinut angajamentul privind apărarea. Acum facem prima evaluare pentru a vedea unde se află aliaţii în ceea ce priveşte obiectivul de 5%. Acest summit se va concentra pe măsurarea progreselor", a anunțat Whitaker, potrivit News.ro.
Această evaluare vine în contextul în care președintele american, Donald Trump, a subliniat în repetate rânduri importanța partajării echitabile a poverii apărării. Ambasadorul Whitaker a menționat că "preşedintele Trump se aşteaptă pe deplin ca toţi aliaţii să-şi intensifice eforturile", indicând Spania ca exemplu negativ. "Nu există nicio îndoială că preşedintele este dezamăgit de Spania, atât în ceea ce priveşte problemele legate de accesul la baze şi survolul teritoriului pe care le-am observat în timpul operaţiunii «Epic Fury», cât şi disponibilitatea de a demonstra un plan credibil de atingere a pragului de 5%", a explicat ambasadorul. Pe de altă parte, țările baltice și Germania au fost lăudate pentru eforturile lor, Germania fiind menționată ca lider în atingerea pragului de 5% și ca gazdă pentru o fabrică de rachete Patriot.
Un alt punct de tensiune anticipat la Ankara este legat de inițiativele europene de dezvoltare a industriei de apărare. SUA își exprimă îngrijorarea față de "protecționismul" european și insistă ca programele de apărare ale UE să nu excludă companiile și aliații din afara Uniunii Europene, inclusiv Statele Unite și Turcia. Whitaker a subliniat că Washingtonul dorește "coproducție" și parteneriate industriale extinse. "Statele Unite salută eforturile europene de creştere a producţiei de apărare şi de reducere a reglementărilor, însă nu susţin prevederile protecţioniste din unele iniţiative europene, care ar exclude aliaţii din afara Uniunii Europene", a declarat ambasadorul, adăugând că se așteaptă la un acord în această privință. Această poziție reflectă o preocupare mai veche a SUA, care consideră că armonizarea și consolidarea industriei de apărare ar trebui să fie la nivel transnațional, nu doar intra-UE, pentru a crește eficiența și a reduce inflația costurilor.
În ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina, ambasadorul Whitaker a anticipat anunțuri "substanțiale" la summit, atât din partea SUA, cât și a aliaților. El a reiterat poziția Washingtonului conform căreia "Statele Unite au făcut mai mult pentru Ucraina până în acest moment decât oricine altcineva", menționând programul PURL (Procurement for Ukraine, Readiness, and Logistics) prin care SUA au vândut sisteme de înaltă calitate, inclusiv rachete Patriot PAC-3, în valoare de peste 6 miliarde de dolari, aliaților NATO care le-au furnizat apoi Ucrainei. Această abordare subliniază dorința SUA de a vedea o implicare sporită a partenerilor europeni în susținerea Kievului, mai ales că "avem un război pe continentul european". Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va conduce personal delegația țării sale la summitul de la Ankara, unde va avea ocazia să se întâlnească din nou cu președintele Trump.
Deși președintele Trump este considerat "un om al păcii" care dorește încetarea conflictului, Whitaker a recunoscut că, în prezent, "niciuna dintre părți nu pare dispusă să accepte în cele din urmă același acord". Cu toate acestea, el a asigurat că "SUA nu vor pleca" și vor continua să sprijine Ucraina prin inițiative precum PURL. Anunțurile de la Ankara sunt așteptate să includă noi contracte de furnizare de arme în valoare de miliarde de dolari și creșterea producției de armament pentru Ucraina, elemente esențiale pentru a-i permite Kievului să "rămână în luptă" și să transmită Rusiei semnalul că "acest război trebuie să ia sfârșit".
Importanța alocării a 5% din PIB pentru apărare, o creștere semnificativă față de obiectivul anterior de 2% stabilit în 2014 la Summitul NATO din Țara Galilor, este crucială în contextul tensiunilor geopolitice actuale. Acest nou prag, convenit la Haga în 2025, reflectă o percepție sporită a amenințărilor și o necesitate urgentă de modernizare și consolidare a capacităților militare ale Alianței. Comparația cu datele Eurostat din 2024 arată că, la nivelul UE, media cheltuielilor pentru apărare era sub 2% din PIB, ceea ce subliniază decalajul mare pe care multe state europene trebuie să-l recupereze. De exemplu, România a atins deja pragul de 2,5% din PIB pentru apărare în 2023, demonstrând un angajament ferm, însă noul obiectiv de 5% va necesita eforturi financiare considerabile și o reevaluare a priorităților bugetare la nivel național. Criticii acestui obiectiv, inclusiv unii analiști economici, avertizează asupra presiunilor inflaționiste și a redirecționării fondurilor de la alte sectoare esențiale, cum ar fi sănătatea sau educația.
Abordarea SUA privind "protecționismul" european în industria de apărare este, de asemenea, un aspect fundamental. În timp ce inițiative precum Fondul European de Apărare (FEA) din 2021 vizează consolidarea autonomiei strategice a UE și reducerea fragmentării industriei, Washingtonul argumentează că excluderea partenerilor non-UE ar putea duce la ineficiențe și la dublarea eforturilor, în loc să optimizeze resursele la nivel aliat. O mai bună coordonare și deschidere ar putea, de exemplu, accelera producția de muniție și echipamente standardizate, esențiale pentru interoperabilitatea forțelor NATO. Matthew Whitaker a subliniat că nu este vorba doar despre cheltuirea banilor, ci și despre "capabilitățile care sunt cumpărate", insistând pe necesitatea unei consolidări și armonizări a industriei de apărare pentru a produce mai mult din ceea ce este necesar, cum ar fi apărarea aeriană, loviturile de precizie în adâncime și sistemele fără pilot. Aceasta include o critică a producției excesive de anumite platforme, cum ar fi vehiculele blindate, în detrimentul altor tehnologii critice.
De ce contează
Deciziile luate la Summitul NATO de la Ankara vor avea implicații profunde pentru securitatea României și a întregii Europe. Angajamentul de a aloca 5% din PIB pentru apărare va necesita ajustări bugetare semnificative, dar esențiale pentru modernizarea Armatei Române și consolidarea flancului estic. Presiunile SUA pentru o industrie de apărare mai deschisă și mai eficientă ar putea duce la oportunități de colaborare și investiții pentru companiile românești. În plus, sprijinul continuu și substanțial pentru Ucraina este vital pentru stabilitatea regională și descurajarea agresiunii rusești, direct influențând securitatea națională a României, având în vedere proximitatea geografică a conflictului.
În concluzie, summitul de la Ankara se anunță a fi un moment definitoriu pentru viitorul NATO, marcat de o presiune crescută asupra aliaților pentru a-și respecta angajamentele financiare și pentru a eficientiza cheltuielile de apărare. Rezultatele discuțiilor privind accesul la programele europene de apărare vor modela peisajul industrial și strategic al Alianței pentru anii următori. Rămâne de văzut dacă statele membre vor reuși să depășească divergențele și să prezinte un front unit, nu doar în ceea ce privește cheltuielile, ci și în abordarea provocărilor legate de producția și achiziția de armament. Capacitatea NATO de a se adapta rapid la noile realități geopolitice și de a-și consolida capacitățile de apărare colectivă va depinde în mare măsură de consensul și voința politică demonstrate la acest summit, mai ales în contextul unui război prelungit în Ucraina și al tensiunilor globale în creștere.
Summitul va fi și un test al relației dintre SUA și aliații europeni, în special în contextul alegerilor prezidențiale americane din noiembrie 2024 și al potențialelor schimbări de politică externă pe care o nouă administrație americană le-ar putea aduce.