ADN uman antic, descoperit pe pereții peșterilor din Spania și Portugalia

O echipă internațională de cercetare, coordonată de arheologul Hipólito Collado din Cáceres, Spania, a reușit o descoperire revoluționară: recuperarea de ADN uman vechi de peste 2.000 de ani direct de pe pereții unor peșteri din Spania și Portugalia. Această premieră mondială, publicată în prestigioasa revistă științifică Nature Communications, ar putea redefini fundamental modul în care este studiată preistoria, deschizând noi orizonturi în arheogenetica, potrivit Euronews și Digi24.

Proiectul, denumit First Art, a demarat inițial cu cercetări asupra artei rupestre din peștera Maltravieso, situată în Cáceres, un sit renumit pentru găzduirea unora dintre cele mai vechi picturi din Europa. Ulterior, aria geografică și obiectivele științifice ale proiectului s-au extins, vizând datarea și analiza compoziției chimice a celor mai vechi expresii artistice din Peninsula Iberică. Colaborarea cu echipe din Spania, Portugalia, Marea Britanie, Germania și China, inclusiv cu experți de la Max Planck Institute for Evolutionary Anthropology, a permis introducerea analizei ADN-ului antic în studiu, o metodă până acum neexplorată în acest context, conform Digi24.

Spre deosebire de sursele tradiționale de ADN antic, precum oasele, sedimentele sau uneltele din os, cercetătorii au explorat posibilitatea de a extrage material genetic direct de pe suprafețele de artă rupestră. Studiul a analizat 24 de panouri de artă rupestră din 11 peșteri din Spania și Portugalia, utilizând tehnici avansate de extracție și secvențiere genetică. Oamenii de știință au identificat ADN uman antic nu doar pe suprafețe acoperite cu pigment, cum ar fi în peștera Escoural din Portugalia, ci și în zone nepictate din aceeași peșteră și din peștera Covarón din Asturias, o informație confirmată de ambele surse, Euronews și Digi24.

„Aceasta este prima dovadă că pereții peșterilor pot conserva ADN-ul uman timp de mii de ani”, au declarat oamenii de știință, citati de Digi24. Această descoperire demonstrează capacitatea extraordinară a suprafețelor stâncoase de a păstra urme biologice pe perioade extrem de lungi, de cel puțin 2.000 de ani. Din probele analizate, trei aparțineau unor femei, una unui bărbat, iar o altă mostră nu a putut fi atribuită cu certitudine niciunui sex, detalii menționate de ambele publicații.

Cercetătorii susțin că pereții peșterilor ar putea funcționa ca adevărate „arhive biologice” ale activității umane din trecut. Această perspectivă deschide noi posibilități pentru studierea modului în care populațiile preistorice au ocupat și utilizat aceste spații, permițând, în viitor, extinderea acestui tip de analiză la alte situri și forme de artă, utilizând tehnici minim invazive. Postul de radio „Canal Extremadura” a publicat un videoclip pe platforma X, subliniind importanța demersului: „Conservarea ADN-ului în arta rupestră deschide noi posibilități științifice”.

Această inovație are implicații uriașe pentru studiul preistoriei. Până acum, în România, cercetările arheogenetice s-au concentrat preponderent pe analiza oaselor și a artefactelor. De exemplu, în 2020, cercetătorii români și internaționali au publicat studii semnificative despre ADN-ul antic extras din schelete descoperite în situri neolitice din Transilvania, oferind informații despre migrațiile populațiilor acum 6.000-8.000 de ani. Comparativ, descoperirea din Peninsula Iberică oferă o sursă de material genetic direct legată de prezența și activitatea umană în spațiile de locuire și expresie artistică, nu doar de rămășițe funerare.

Metodologia dezvoltată în proiectul First Art ar putea fi aplicată și în alte regiuni cu artă rupestră, inclusiv în România, unde există numeroase peșteri cu vestigii preistorice, precum Peștera Coliboaia din Bihor, care adăpostește picturi rupestre datate acum peste 30.000 de ani. O astfel de abordare ar putea oferi detalii fără precedent despre identitatea, sexul și chiar legăturile de rudenie ale artiștilor preistorici sau ale vizitatorilor peșterilor. Aceasta este o schimbare de paradigmă față de metodele tradiționale care se bazează pe datarea indirectă a pigmentului sau a depunerilor de calcar.

Experții consideră că această tehnică minim invazivă va permite reconstruirea unor aspecte esențiale ale vieții preistorice cu o precizie nemaiîntâlnită, transformând pereții peșterilor în adevărate „arhive biologice” capabile să rescrie istoria umanității. Capacitatea de a extrage ADN din medii aparent sterile, cum sunt rocile, depășește așteptările anterioare ale comunității științifice și deschide un nou drum de cercetare în domeniul arheogeneticii, potrivit opiniilor exprimate de cercetătorii implicați în proiect.

De ce contează

Descoperirea ADN-ului uman antic pe pereții peșterilor reprezintă un salt uriaș pentru arheologie și genetica populațiilor. Aceasta oferă o metodă directă și minim invazivă de a studia prezența umană în siturile preistorice, fără a perturba artefactele sau structurile. Pentru publicul larg, înseamnă o înțelegere mai profundă și mai personală a strămoșilor noștri, permițând reconstruirea unor aspecte ale vieții lor cotidiene și a interacțiunilor lor cu mediul. Capacitatea de a identifica sexul sau chiar legăturile genetice ale indivizilor care au trăit acum mii de ani aduce istoria la un nivel de detaliu fără precedent, făcând trecutul mai accesibil și mai relevant pentru prezent.

Această inovație deschide calea pentru cercetări viitoare extinse la nivel global. Următorii pași vor include aplicarea acestei metodologii în alte situri arheologice din diverse regiuni ale lumii, pentru a verifica dacă pereții peșterilor și adăposturilor sub stâncă din alte continente au aceeași capacitate de conservare a materialului genetic. De asemenea, cercetătorii intenționează să perfecționeze tehnicile de extracție și secvențiere pentru a recupera ADN de o calitate și cantitate mai mare, permițând analize genetice mai detaliate. Se anticipează că rezultatele viitoare vor aduce noi perspective asupra migrațiilor umane, a structurilor sociale preistorice și a interacțiunilor culturale, contribuind la o imagine mult mai complexă și nuanțată a istoriei umanității.

Această descoperire promite să fie doar începutul unei noi ere în arheogenetică.