INS: Progrese lente, diferențe majore urban-rural
În România, doar 61,1% din populația rezidentă avea locuințele conectate la sistemele de canalizare în anul 2025, conform datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Această cifră, reprezentând 11.639.167 de persoane, marchează o creștere modestă de 61.119 beneficiari față de anul 2024, pe fondul extinderii infrastructurii. „Populația conectată la sistemele de canalizare prevăzute cu stații de epurare a fost de 11.447.695 persoane, reprezentând 60,1% din populația rezidentă a țării, cu 88.070 persoane mai mult decât în anul 2024”, a transmis INS, subliniind că evoluția este rezultatul investițiilor în dezvoltarea rețelelor de canalizare și a infrastructurii de epurare a apelor uzate, transmite Agerpres.
Decalajul dintre mediul urban și cel rural rămâne dramatic și este principala provocare. În timp ce în mediul urban aproape întreaga populație, respectiv 99,8% (9.751.800 persoane), beneficiază de servicii de canalizare în 2025, în mediul rural situația este alarmantă: doar 20,4% (1.887.367 persoane) din populația rezidentă rurală este racordată. Această diferență abisală subliniază o problemă sistemică de infrastructură și acces la servicii esențiale, care afectează calitatea vieții a milioane de români din mediul rural.
Analiza pe regiuni de dezvoltare, oferită de INS, relevă disparități semnificative. Regiunea București-Ilfov conduce detașat, cu o pondere de 97,1% a populației conectate la sistemele de canalizare. Urmează regiunile Vest (73,1%) și Centru (72,6%), care, deși mult sub Capitală, se situează peste media națională. La polul opus, cu cel mai redus grad de racordare, se află regiunile Nord-Est (41,1%), Sud-Muntenia (42,8%) și Sud-Vest Oltenia (51,3%). Aceste regiuni, predominant rurale, concentrează majoritatea populației neconectate la rețelele de canalizare, indicând o lipsă acută de investiții și proiecte de dezvoltare în aceste zone.
Potrivit datelor INS pe anul 2025, din totalul populației conectate la sistemele de canalizare, 98,4% beneficiau și de servicii de epurare a apelor uzate. Această statistică arată că, acolo unde există infrastructură de canalizare, aceasta este, în mare parte, completată și de stații de epurare, asigurând un tratament adecvat al apelor uzate. Problema principală nu este, așadar, lipsa epurării acolo unde există canalizare, ci lipsa totală a rețelelor de canalizare în primul rând, mai ales în mediul rural.
Comparativ cu media Uniunii Europene, România se află mult în urma. Conform datelor Eurostat din 2023 (cele mai recente disponibile pentru o comparație concludentă la nivel european), media UE pentru conectarea la sisteme de canalizare și epurare era de aproximativ 80%, cu țări precum Olanda, Germania sau Austria depășind 95%. Această comparație subliniază nu doar un decalaj intern, ci și o discrepanță semnificativă față de standardele europene de trai și de mediu. Accesul la apă potabilă și canalizare este considerat un drept fundamental în UE, iar Directiva 91/271/EEC privind tratarea apelor urbane reziduale impune statelor membre să asigure colectarea și tratarea apelor uzate urbane.
Lipsa infrastructurii de canalizare în mediul rural are multiple consecințe negative. Din punct de vedere sanitar, absența unor sisteme adecvate de colectare și epurare a apelor uzate contribuie la poluarea freatică și la răspândirea bolilor. Economic, satele fără canalizare sunt mai puțin atractive pentru investiții și dezvoltare turistică, iar valoarea proprietăților este mai mică. Social, locuitorii din aceste zone se confruntă cu o calitate a vieții inferioară, fiind nevoiți să folosească fose septice sau alte soluții individuale, adesea neconforme, care necesită costuri suplimentare și efort fizic. Experții în dezvoltare regională, precum Dr. Elena Popescu de la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, au semnalat în repetate rânduri că „lipsa accesului la canalizare în mediul rural este un factor major de subdezvoltare și un indicator al disparităților teritoriale profunde din România, perpetuând un cerc vicios al sărăciei și al excluderii sociale.”
Guvernele succesive au alocat fonduri europene și naționale pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare, prin programe precum POIM (Programul Operațional Infrastructură Mare) sau PNDL (Programul Național de Dezvoltare Locală). Cu toate acestea, implementarea proiectelor este adesea lentă, birocratică și ineficientă. Potrivit unui raport al Curții de Conturi din 2022, multe proiecte au înregistrat întârzieri semnificative sau au fost subfinanțate, iar gradul de absorbție a fondurilor europene în sectorul de apă și canalizare a fost sub așteptări. De asemenea, există critici privind lipsa unei viziuni strategice integrate, care să coreleze dezvoltarea infrastructurii cu nevoile reale ale comunităților și cu capacitatea administrativă a autorităților locale.
Aceste date subliniază o problemă structurală profundă, care necesită o abordare mult mai agresivă și coordonată din partea autorităților. Investițiile în infrastructura de apă și canalizare nu sunt doar o cheltuială, ci o investiție esențială în sănătatea publică, în protecția mediului și în dezvoltarea economică echilibrată a țării. Fără o accelerare substanțială a ritmului de racordare, în special în mediul rural, România riscă să rămână o țară cu două viteze, cu disparități sociale și economice tot mai mari.
De ce contează
Situația alarmantă a conectării la canalizare în mediul rural românesc contează profund pentru milioane de cetățeni. Lipsa accesului la aceste servicii esențiale afectează direct sănătatea publică, contribuind la poluarea apei și solului și la creșterea riscului de boli transmisibile. De asemenea, impactul economic este semnificativ, limitând dezvoltarea turismului rural și descurajând investițiile. Pentru familiile din sate, aceasta înseamnă costuri suplimentare cu fosele septice și o calitate a vieții inferioară, perpetuând decalajul dintre urban și rural și accentuând inechitățile sociale. Modernizarea infrastructurii de canalizare este vitală pentru alinierea României la standardele europene și pentru asigurarea unui trai decent pentru toți cetățenii săi.
În viitor, se impune o revizuire a strategiilor naționale de dezvoltare a infrastructurii de apă și canalizare. Este crucială o prioritizare a investițiilor în mediul rural, cu termene clare și mecanisme de monitorizare stricte. Autoritățile locale trebuie sprijinite pentru a accesa și gestiona eficient fondurile europene și naționale, prin simplificarea procedurilor și oferirea de asistență tehnică. De asemenea, o campanie de conștientizare publică privind importanța racordării la rețelele existente ar putea contribui la creșterea numărului de beneficiari. Rămâne de văzut dacă noile programe guvernamentale vor reuși să accelereze semnificativ procesul de conectare, având în vedere ritmul lent înregistrat până acum și provocările persistente legate de birocrație și lipsa capacității administrative la nivel local.
Fără o schimbare radicală de abordare, decalajul dintre urban și rural în ceea ce privește accesul la servicii esențiale riscă să se adâncească și mai mult.