Prețul ridicat și condițiile, piedici majore
Prima licitație pentru vânzarea Șantierului Naval Mangalia, un activ strategic prezentat de autorități drept un pilon al programului european SAFE, s-a încheiat sâmbătă, 27 iunie 2026, fără niciun investitor înscris. Această lipsă totală de interes, confirmată de surse familiarizate cu tranzacția pentru News.ro, survine în ciuda discuțiilor repetate ale oficialilor români despre un potențial proiect major cu grupul german Rheinmetall, care ar fi urmat să construiască patru nave militare la Mangalia.
Termenul limită de înscriere pentru investitori a expirat la ora 13:00, fără ca lichidatorul CITR să primească vreo ofertă. Paul Dieter Cîrlănaru, directorul general al CITR, firma care administrează șantierul în faliment, a explicat la începutul săptămânii că prețul de pornire stabilit de creditori, în valoare de 184 de milioane de euro, este cel la care se organizează licitația. Această decizie, adoptată de creditorii majoritari controlați de grupul Damen, de a vinde la valoarea de piață și nu la cea de lichidare (de 84 de milioane de euro), este considerată o explicație cheie pentru lipsa de interes.
Pe lângă prețul ridicat, o altă condiție esențială și, probabil, descurajantă, este legată de terenul pe care se află șantierul. Cîrlănaru a subliniat că, deși șantierul se transferă liber de sarcini, cel care îl preia trebuie să aibă o înțelegere cu statul român, deoarece statul deține terenul de dedesubt. Mai mult, potențialii participanți la licitație trebuie să achite o garanție de participare de 10% din prețul de pornire fără TVA, adică aproximativ 18 milioane de euro, o sumă considerabilă care ar putea filtra semnificativ candidații.
Laurențiu Gobeajă, liderul sindicatului Navalistul, a declarat că era „previzibil că, în condițiile impuse, probabilitatea înscrierii la licitație este foarte redusă”. Acesta a adăugat că menținerea a cel puțin șase licitații succesive la același preț de 184 de milioane de euro nu va produce rezultate diferite. Această perspectivă sumbră este amplificată de situația angajaților: pe 18 iunie, ultimii 271 de salariați au intrat în preaviz, contractele lor urmând să expire pe 16 iulie. Gobeajă avertizează că amânările îi determină pe navaliști să-și caute alte locuri de muncă, iar recrutarea de personal specializat va deveni extrem de dificilă dacă situația trenează. „Navaliștii cu experiență sunt greu de găsit, vor lucra la alte firme concurente și nu pot aștepta până când se clarifică situația șantierului”, a subliniat el, exprimând totodată speranța că se vor găsi soluții rapide pentru a preveni plecarea definitivă a forței de muncă calificate.
Decizia de a stabili prețul de vânzare la 184 de milioane de euro a fost luată pe 26 mai, la scurt timp după declararea falimentului, de către Adunarea Creditorilor. Această sumă, de peste două ori mai mare decât valoarea de lichidare de 84 de milioane de euro, indică o strategie a creditorilor de a maximiza recuperarea datoriilor, chiar cu riscul de a descuraja rapid investitorii. Comparativ, situația șantierelor navale din Europa de Est a fost marcată în ultimii ani de dificultăți similare, multe dintre ele fiind preluate de investitori străini la prețuri mult sub evaluările inițiale, în contextul restructurărilor industriale post-aderare la UE. De exemplu, în Polonia, unele șantiere au fost vândute la fracțiuni din valoarea de piață pentru a atrage investitori și a menține locurile de muncă.
Guvernul României, pe de altă parte, a avut discuții avansate cu Rheinmetall pentru un contract de 920 de milioane de euro destinat construirii a patru nave militare, proiect care ar fi inclus și preluarea șantierului din Mangalia. Acest proiect, finanțat prin Programul SAFE, are un termen de execuție extrem de strâns, fiind vizată finalizarea integrală până în 2030. Eșecul licitației inițiale ridică semne de întrebare serioase cu privire la viabilitatea acestui plan și la capacitatea României de a-și moderniza flota militară în termenul stabilit, având în vedere că un șantier funcțional este esențial. În plus, lipsa unui investitor pentru Mangalia ar putea afecta și alte obiective ale Programului SAFE, care vizează consolidarea capacităților de apărare europene.
Istoricul recent al șantierului este complex. După o perioadă de parteneriat cu Damen, în care statul român deținea 51% din acțiuni și Damen 49%, șantierul a intrat în faliment, un proces declanșat de probleme financiare acumulate și de lipsa unor comenzi ferme. Deși Damen a investit sume considerabile în modernizare, conform rapoartelor din 2022, profitabilitatea a rămas o provocare. Situația actuală este un exemplu clasic de conflict între interesele creditorilor de a recupera cât mai mult și necesitatea strategică a statului de a menține o capacitate industrială vitală, mai ales în contextul geopolitic actual. Fără o flexibilizare a condițiilor de vânzare sau o intervenție mai decisivă a statului, șantierul riscă să rămână în impas, cu repercusiuni economice și sociale semnificative pentru regiunea Constanța.
De ce contează
Situația Șantierului Naval Mangalia este crucială pentru securitatea națională și economia locală. Eșecul primei licitații blochează dezvoltarea unui proiect strategic cu Rheinmetall, esențial pentru modernizarea flotei militare a României și respectarea angajamentelor din programul SAFE, cu un termen limită în 2030. Pe plan local, pierderea a sute de locuri de muncă specializate va avea un impact devastator asupra comunității din Mangalia, iar dificultatea de a recruta noi navaliști, în cazul unei eventuale reluări a activității, compromite potențialul de relansare. Menținerea șantierului în faliment și lipsa unui investitor pun sub semnul întrebării capacitatea României de a-și susține industria de apărare și de a atrage investiții majore în sectoare strategice.
În contextul actual, lipsa de interes pentru Șantierul Naval Mangalia ridică întrebări serioase despre viitorul industriei navale românești și despre capacitatea statului de a gestiona active strategice. Următoarele licitații, anunțate de CITR, vor avea aceleași condiții și preț de pornire, ceea ce sugerează că un deznodământ similar este probabil. Este de așteptat ca Guvernul României să fie presat să intervină, fie prin negocierea directă cu potențiali investitori, fie prin ajustarea condițiilor de vânzare, pentru a debloca situația. O soluție ar putea implica o colaborare mai strânsă între stat și creditori pentru a găsi un echilibru între recuperarea datoriilor și menținerea funcționalității unui obiectiv de importanță strategică. În caz contrar, România riscă să piardă o capacitate industrială vitală, cu implicații pe termen lung pentru apărare și dezvoltarea economică regională.
Viitorul celor 271 de angajați rămași, care își încheie preavizul în iulie, rămâne incert.