Armata mobilizată pentru restabilirea ordinii și aprovizionării
Președintele bolivian Rodrigo Paz a decretat sâmbătă, 20 iunie 2026, starea de urgență în țară, mobilizând forțele armate pentru a debloca drumurile naționale, după șapte săptămâni de proteste și blocaje rutiere. Măsura vine în contextul unor cereri persistente de demisie și al unei crize care a degenerat într-o tentativă de destabilizare, potrivit declarațiilor președintelui. „Am dispus aplicarea Statului de Excepție pentru eliberarea drumurilor țării. Bolivienii nu pot continua să fie ostatici ai blocajelor care îi împiedică să muncească, să studieze, să primească asistență medicală, să facă provizii și să aducă hrană la casele lor”, a transmis Paz pe rețelele de socializare și într-un mesaj televizat, conform Agerpres.
Decizia a fost anunțată la scurt timp după ce Paz a semnat un acord cu Central Obrera Boliviana (COB), principala confederație sindicală a țării, pentru „pacificarea” Boliviei. Totuși, acest acord a fost respins de alte două sectoare majore implicate în conflict: uniunile agricultorilor din La Paz și adepții fostului președinte Evo Morales, care a condus țara între 2006 și 2019. Aceste grupări au anunțat că vor menține blocajele până la demisia actualului președinte. Potrivit Reuters, decretul îi oferă președintelui Paz instrumente constituționale mai ample pentru restabilirea ordinii, inclusiv trimiterea forțelor armate pentru eliminarea baricadelor.
Președintele Paz a subliniat că măsura „nu are scopul de a perturba normalitatea, ci de a o restabili” și a asigurat că guvernul său va menține ușile „deschise pentru cei care doresc să se angajeze în dialog cu bună-credință”. El a instruit Poliția și Forțele Armate să întreprindă „acțiunile necesare ca să restabilească transportul liber, să recupereze autostrările și să garanteze siguranța populației”. Deși starea de urgență nu implică suspendarea drepturilor, Președinția boliviană a clarificat că „sunt interzise blocajele rutiere și utilizarea armelor, explozibililor și a elementelor violente”. Forțele Armate au primit, de asemenea, ordin să ofere „sprijin temporar” Poliției pentru a „proteja rutele strategice, infrastructura esențială și a garanta aprovizionarea”.
Conflictul a izbucnit inițial în urmă cu aproximativ 50 de zile, mai precis pe 6 mai, după ce președintele Paz a eliminat brusc subvențiile de lungă durată pentru combustibil, o decizie luată în contextul agravării crizei dolarului și a negocierilor cu Fondul Monetar Internațional. Deși Paz a stabilizat ulterior prețurile la combustibil și a anulat reformele funciare nepopulare, protestele s-au intensificat, transformându-se într-o nemulțumire generalizată. Sindicatele, în special cele din cadrul COB, au cerut creșteri salariale și încetarea penuriei de combustibil și dolari. Cu toate acestea, cererile s-au extins rapid la demisia președintelui Paz, fiind susținute de grupările aliniate fostului președinte Evo Morales, în special în regiunea Cochabamba, bastionul său politic și unional.
Președintele Paz a acuzat că această criză a degenerat într-o „strategie organizată de destabilizare împotriva democrației și a unui guvern constituit”, numind-o o „tentativă de lovitură de stat orchestrată de narcoterorism”. El a reiterat acuzația că în spatele acesteia există „structuri politice organizate” care operează din Chapare sau din Tropico de Cochabamba. Această acuzație, deși gravă, nu a fost susținută public cu dovezi concrete în momentul declarației. Conform Reuters, ordinul de stare de urgență intră în vigoare imediat, dar Paz trebuie să notifice Congresul în 24 de ore, iar Parlamentul are apoi 72 de ore pentru a aproba sau respinge măsura. Această procedură parlamentară subliniază importanța echilibrului puterilor într-o democrație, chiar și în situații de criză.
Blocajele rutiere prelungite au avut un impact devastator asupra Boliviei. Au provocat penurii severe de alimente, combustibil și oxigen medical în numeroase orașe. Conform Agerpres, conflictul s-a soldat cu cel puțin 16 morți, dintre care 13 din cauza lipsei de asistență medicală la timp, cauzată direct de blocaje. Pierderile economice sunt estimate la aproximativ 3 miliarde de dolari, o sumă considerabilă pentru economia boliviană. Această cifră depășește Produsul Intern Brut (PIB) al unor țări mici din America Latină, ilustrând amploarea impactului economic al crizei.
Comparativ cu alte țări din regiune, Bolivia se confruntă frecvent cu instabilitate politică și socială, însă durata și amploarea actualelor blocaje sunt deosebit de severe. De exemplu, în Chile sau Peru, protestele pot fi intense, dar rareori paralizează infrastructura națională pentru o perioadă atât de lungă. Contextul istoric al Boliviei, marcat de numeroase schimbări guvernamentale și crize politice, inclusiv demisia lui Evo Morales în 2019 în urma unor acuzații de fraudă electorală, adaugă un strat de complexitate situației actuale. Fostul președinte Morales, deși nu mai este la putere, continuă să exercite o influență semnificativă asupra anumitor segmente ale populației și mișcărilor sociale.
De ce contează Declanșarea stării de urgență în Bolivia și mobilizarea armatei reprezintă o escaladare semnificativă a crizei politice și sociale, cu implicații directe pentru milioane de cetățeni. Blocajele rutiere au paralizat economia, au generat penurii critice de bunuri esențiale și au dus la pierderi de vieți omenești. Decizia președintelui Paz de a recurge la forța militară, chiar și sub pretextul restabilirii ordinii, riscă să inflameze și mai mult tensiunile, transformând protestele sociale într-o confruntare directă cu statul. Capacitatea guvernului de a gestiona această situație va determina nu doar stabilitatea pe termen scurt, ci și viitorul democratic al Boliviei.
În ciuda acordului semnat cu COB, respingerea acestuia de către sectoarele agricole și adepții lui Evo Morales sugerează că soluțiile pe termen scurt sunt fragile. Rămâne de văzut cum va reacționa Parlamentul la decretul președintelui și dacă măsurile de forță vor reuși să deblocheze drumurile fără a provoca violențe suplimentare. Întrebările cheie vizează legitimitatea acuzațiilor de „tentativă de lovitură de stat” și capacitatea instituțiilor boliviene de a găsi o cale de dialog real și incluziv, care să depășească clivajele politice și sociale profunde.
Fără o abordare care să adreseze cauzele fundamentale ale nemulțumirii, riscul unei noi spirale de instabilitate rămâne ridicat.