Veneția propune o taxă de acces de până la 50 de euro

Veneția, un oraș emblematic pentru patrimoniul său cultural și arhitectural, dar și pentru provocările generate de turismul de masă, se pregătește să majoreze semnificativ taxa de acces pentru vizitatorii de o zi. Noul primar, Simone Venturini, a anunțat că administrația locală analizează o propunere care ar putea ridica această taxă până la 50 de euro în perioadele de vârf, o măsură menită să controleze afluxul de turiști și să genereze fonduri esențiale pentru întreținerea orașului, potrivit The Guardian și MEDIAFAX.

Venturini a subliniat că actualul sistem de taxare reprezintă „singurul instrument eficient pentru controlul fluxului zilnic de turiști”. Propunerea, care urmează să fie prezentată Guvernului Italiei, vizează obținerea permisiunii de a ajusta taxa în funcție de numărul rezervărilor și de nivelul de aglomerație. Această flexibilitate ar permite autorităților să aplice tarife mai mari în zilele cu cel mai mare număr de vizitatori, cu scopul declarat de a reduce presiunea turistică asupra infrastructurii fragile a orașului.

Veneția a fost un pionier în implementarea unei astfel de taxe, devenind în 2024 primul mare oraș turistic din lume care a introdus o taxă de acces pentru excursioniști. Inițial, taxa a fost de 5 euro și s-a aplicat în 29 de zile considerate aglomerate. Sistemul a fost extins în 2025 la 54 de zile, iar turiștii care rezervau târziu plăteau dublu. În 2026, taxa este aplicată în 60 de zile, conform datelor furnizate de administrația locală.

Deși impactul asupra numărului total de vizitatori a fost, până acum, limitat, măsura a generat venituri peste așteptări. În primul an de aplicare, autoritățile venețiene au încasat aproximativ 2,4 milioane de euro, depășind estimările inițiale. Oficialii consideră că, pe termen lung, acest sistem poate contribui la combaterea fenomenului de supraturism, o problemă stringentă pentru multe destinații populare din Europa. Costurile anuale pentru întreținerea Veneției depășesc 100 de milioane de euro, iar fondurile obținute din taxă sunt destinate serviciilor publice și conservării orașului, așa cum a precizat primarul Simone Venturini.

Taxa este achitată online, iar turiștii primesc un cod QR care servește drept dovadă și poate fi verificat la punctele principale de intrare în oraș. Există, însă, categorii de vizitatori scutiți de plată. Printre aceștia se numără cei care se cazează cel puțin o noapte în Veneția, copiii sub 14 ani și turiștii din regiunea Veneto, de unde provine o mare parte a excursioniștilor de o zi. Chiar și persoanele scutite, precum cele care au rezervat cazare, trebuie să își înregistreze prezența pe platforma dedicată, pentru a permite monitorizarea fluxurilor turistice. Această abordare diferențiată încearcă să echilibreze necesitatea de a gestiona turismul cu dorința de a nu descuraja vizitele celor care contribuie la economia locală prin cazare sau care sunt rezidenți regionali.

De ce contează Această inițiativă a Veneției este un exemplu relevant pentru alte orașe europene care se confruntă cu provocările supraturismului. Creșterea taxei la 50 de euro, deși drastică, subliniază urgența cu care autoritățile încearcă să protejeze patrimoniul cultural și să îmbunătățească calitatea vieții rezidenților. Succesul sau eșecul acestei măsuri ar putea influența politicile turistice la nivel global, oferind un model pentru gestionarea fluxurilor turistice în destinații vulnerabile. Pentru turiști, implică o planificare mai atentă și costuri potențial mai mari, dar și promisiunea unei experiențe mai puțin aglomerate și mai autentice.

Pe viitor, propunerea va fi supusă aprobării Guvernului italian, iar discuțiile vor viza atât legalitatea, cât și fezabilitatea unei taxe atât de mari. Rămâne de văzut cum va fi receptată această majorare de către industria turistică și de către vizitatori. Este probabil ca implementarea să necesite o campanie de informare amplă și o infrastructură digitală robustă pentru gestionarea plăților și excepțiilor.

Obiectivul final rămâne acela de a găsi un echilibru sustenabil între nevoile locuitorilor, ale angajaților din turism și ale milioanelor de vizitatori care admiră anual orașul construit pe apă, asigurând, în același timp, conservarea sa pe termen lung.