Miliarde pentru adăposturi și echipamente
Guvernul Germaniei intenţionează să extindă în mod semnificativ capacităţile de apărare civilă şi de protecţie a populaţiei, ca răspuns la ameninţările la adresa securităţii, a declarat ministrul german de interne, Alexander Dobrindt, potrivit dpa și Agerpres.
„Întărim protecţia populaţiei şi apărarea civilă”, a declarat Dobrindt pentru ziarul Bild, în comentariile publicate luni. El a adăugat că Germania adoptă o poziţie mai fermă împotriva ameninţărilor hibride şi sporeşte sprijinul pentru lucrătorii voluntari din serviciile de urgenţă. Structurile militare şi civile de apărare vor fi integrate mai strâns pentru a îmbunătăţi securitatea şi rezilienţa, a explicat el.
Ziarul Bild a relatat, citând un proiect al cabinetului de miniştri, că guvernul pregăteşte în acest sens un program special în valoare de 10 miliarde de euro (11,6 miliarde de dolari). Fondurile urmează să fie utilizate pentru echipamente suplimentare, clădiri, personal şi tehnologie, inclusiv pentru Agenţia Federală pentru Asistenţă Tehnică şi Umanitară (THW).
Conform Bild, Germania intenţionează să achiziţioneze, între altele, până în 2029, 1.000 de vehicule specializate noi şi 110.000 de paturi portabile. Potrivit autorităților, miniștrii guvernului urmează să voteze miercuri măsurile concrete care vor fi finanțate, într-un efort de pregătire pentru situații de urgență și de consolidare a capacității de răspuns a statului.
Inițiativa vine în contextul schimbării politicii de securitate a Germaniei după invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, în 2022. Programul prevede investiții consistente în infrastructura destinată gestionării situațiilor de criză și a atacurilor împotriva populației civile. Printre măsurile planificate se numără modernizarea infrastructurii medicale pentru a face față unui număr mare de victime, achiziția a aproximativ 1.000 de vehicule speciale și cumpărarea a circa 110.000 de paturi portabile pentru intervenții de urgență.
Planul include, de asemenea, investiții în adăposturi publice și sisteme de alertă în masă, menite să permită reacții rapide în cazul unor atacuri sau al unor situații excepționale. Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a afirmat că investițiile militare nu pot fi separate de protejarea populației civile. „Nu putem vorbi despre capacități de apărare și investiții în ele fără a oferi și apărării civile sprijinul de care are nevoie”, a declarat acesta luni.
La rândul său, ministrul de Interne, Alexander Dobrindt, a confirmat într-un interviu acordat publicației Bild că suma de 10 miliarde de euro a fost rezervată exclusiv pentru consolidarea apărării civile. Autoritățile germane susțin că investițiile nu sunt motivate doar de riscul unui conflict militar convențional, ci și de amenințări precum extremismul și așa-numitul „război hibrid”. Acesta poate include atacuri asupra rețelelor electrice, campanii de dezinformare sau alte acțiuni menite să destabilizeze funcționarea statului.
După începutul războiului din Ucraina, guvernul german a început să reevalueze capacitatea țării de a proteja populația în caz de conflict sau de urgență majoră. În prezent, Germania are 579 de adăposturi publice, cu o capacitate totală de aproximativ 480.000 de persoane.
Multe dintre acestea nu au mai fost utilizate de la sfârșitul Războiului Rece și necesită lucrări de modernizare sau de reactivare.