FIFA investește în gazon pentru Cupa Mondială 2026

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 3 minute

Pe scurt

FIFA investește milioane de dolari în cercetarea gazonului pentru a evita problemele întâmpinate la competițiile anterioare. Cu o logistică complexă, specialiștii lucrează la adaptarea gazonului în funcție de condițiile climatice locale, sperând ca tehnologiile dezvoltate să îmbunătățească întreținerea terenurilor sportive pe termen lung.

EN

Brief

FIFA is investing millions in research to ensure optimal pitch conditions for the 2026 World Cup, learning from past criticisms. Experts are adapting grass types to local climates, aiming for a long-term impact on sports turf management.

FIFA investește în gazon pentru Cupa Mondială 2026
Sursa foto: observatornews.ro

Provocări logistice uriașe

Cu doar câteva săptămâni înainte de startul Cupei Mondiale din 2026, organizatorii se confruntă cu o provocare uriașă: gazonul pe care se vor disputa cele 104 meciuri ale turneului. Potrivit unui amplu material publicat de BBC, doi cercetători americani au petrecut ani întregi testând, tăind, udând și analizând fiecare milimetru de iarbă pentru a evita problemele care au afectat competiții recente, inclusiv Copa America 2024.

Nemulțumirile legate de suprafața de joc au apărut după meciul Argentina - Canada disputat la Atlanta, când jucătorii campioanei mondiale au acuzat gazonul instalat temporar peste terenul artificial al stadionului. "Mingea sărea ca de pe o trambulină", au spus fotbaliștii argentinieni, care au descris terenul drept "un dezastru", notează BBC.

Profesorul John Sorochan, specialist al Universității din Tennessee și coordonator al proiectului FIFA pentru gazonul stadioanelor de la Mondial, admite că presiunea este uriașă, mai ales în arenele acoperite. "Este multă presiune. Soarele va răsări, dar nu și în interiorul stadionului. Plantele au nevoie de lumină, ideal lumină naturală, pentru a crește", a declarat acesta pentru BBC.

În ultimii opt ani, echipele de cercetători au efectuat peste 170 de experimente pentru a găsi combinația perfectă de iarbă, sistem de drenaj și întreținere. Au testat viteza mingii, aderența pentru jucători și rezistența suprafeței, încercând să elimine riscul accidentărilor și al denivelărilor de pe teren.

Potrivit BBC, fiecare stadion va avea un gazon adaptat condițiilor climatice locale. În zonele calde, precum Miami sau Mexico City, va fi folosită iarba Bermuda, în timp ce în orașele mai reci vor predomina Kentucky bluegrass și perennial ryegrass. "Jucătorii europeni vor spune probabil: Asta nu seamănă cu ce avem în Germania, pare mai degrabă un teren de golf", a explicat Sorochan.

Un alt specialist implicat în proiect, Trey Rogers III, profesor la Michigan State University, spune că amploarea logistică a operațiunii este fără precedent. "N-am mai făcut niciodată ceva atât de mare în cariera mea", a declarat și Alan Ferguson, manager FIFA pentru administrarea terenurilor, citat de BBC.

Pentru stadioanele acoperite, gazonul va fi transportat cu camioane frigorifice și întreținut ulterior cu sisteme speciale de iluminare LED care emit lumină roz-violet, menite să înlocuiască lumina solară. FIFA a investit peste 5 milioane de dolari în cercetarea gazonului pentru Cupa Mondială din 2026, în încercarea de a evita criticile și problemele de la turneele precedente.

Cercetătorii speră ca tehnologiile dezvoltate pentru Mondial să schimbe pe termen lung modul în care sunt întreținute terenurile sportive, inclusiv în fotbalul american, unde multe echipe folosesc încă suprafețe artificiale.

Cea mai mare competiție de fotbal din istorie va putea fi urmărită în exclusivitate în România la Antena 1 şi Antena Play.