O mare structură cosmică descoperită
Astronomii au realizat prima cartografiere a superclusterului Vela, o structură uriașă ascunsă în „Zona de evitare” a Căii Lactee, dezvăluind dimensiuni și masă comparabile cu cele mai mari structuri din univers, relatează Live Science. Această descoperire a fost publicată recent pe serverul arXiv și marchează un pas important în înțelegerea universului nostru. Potrivit astronomului Renee Kraan-Korteweg, de la Universitatea din Cape Town, echipa a fost „încântată” să confirme că superclusterul este „o structură coerentă la scară largă, comparabilă ca dimensiune și masă cu unele dintre cele mai mari și bine cunoscute superclustere din universul local”.
Superclusterul Vela a fost descoperit în 2016, dar a rămas greu de studiat din cauza poziționării sale în spatele unei regiuni dense a Căii Lactee, cunoscută drept „Zona de evitare”. Această zonă acoperă până la 20% din cerul vizibil și este dominată de stele, gaz și praf cosmic, care blochează observațiile optice. Astfel, superclusterul a fost inițial numit „Terra incognita”, adică „Pământ necunoscut”.
Analizele recente indică faptul că superclusterul Vela se întinde pe aproximativ 300 de milioane de ani-lumină, ceea ce înseamnă că este de circa 3.000 de ori mai mare decât Calea Lactee. Structura include cel puțin 20 de roiuri de galaxii, fiecare conținând sute sau mii de galaxii legate gravitațional. Cercetătorii estimează că masa totală a acestei structuri este echivalentă cu aproximativ 30 de cvadrilioane de sori.
Noile estimări arată că superclusterul Vela este mai masiv decât Laniākea, structura cosmică din care face parte și galaxia noastră. În același timp, acesta este considerat „un apropiat loc doi” față de superclusterul Shapley, unul dintre cele mai mari cunoscute până în prezent. Există și structuri cosmice și mai extinse, precum Hercules-Corona Borealis Great Wall sau „Quipu”, însă acestea sunt clasificate la un nivel superior, fiind ansambluri de superclustere.
Pentru a înțelege structura, oamenii de știință au combinat aproximativ 65.000 de măsurători existente ale distanțelor galaxiilor cu circa 8.000 de observații noi de tip redshift. Această metodă determină viteza cu care galaxiile se îndepărtează, analizând alungirea lungimii de undă a luminii. Un rol esențial l-au avut aproximativ 2.000 de măsurători realizate cu radiotelescopul MeerKAT din Africa de Sud, care detectează undele radio emise de norii de hidrogen din galaxii, permițând observarea unor regiuni invizibile în spectrul optic.
Renee Kraan-Korteweg a explicat dificultățile observaționale: „Milioanele sau miliardele de stele care formează discul sunt atât de dense și atât de apropiate de planul galactic încât nu putem vedea cu ușurință prin el.” De asemenea, ea a adăugat că „acolo unde avem stele, avem și numeroase particule minuscule de praf, iar, la fel ca în cazul stelelor, acest strat de praf devine tot mai dens pe măsură ce ne apropiem de plan”.
Oamenii de știință consideră că viitoare instrumente radio mai performante ar putea îmbunătăți hărțile existente. Totuși, nu toate galaxiile conțin cantități detectabile de hidrogen, ceea ce înseamnă că anumite zone ale superclusterului vor rămâne dificil de observat. Potrivit cercetătorilor, înțelegerea dimensiunii și vitezei acestor structuri este esențială pentru validarea modelelor cosmologice. „Pentru a înțelege una, trebuie să o cunoaștem pe cealaltă.
Iar dacă le avem pe ambele, vom putea verifica dacă putem reconcilia aceste observații cu modelele universului”, a declarat Kraan-Korteweg.