Criză de malnutriţie în Fâşia Gaza

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 3 minute

Pe scurt

Organizația 'Medici Fără Frontiere' acuză Israelul de restricționarea accesului la hrană și ajutor umanitar în Fâșia Gaza, ceea ce a dus la o criză de malnutriție severă, afectând în special femeile însărcinate și sugarii. Studiile realizate de MSF arată o legătură directă între blocada israeliană și creșterea ratelor de mortalitate neonatală.

EN

Brief

Doctors Without Borders has accused Israel of deliberately restricting access to food and humanitarian aid in the Gaza Strip, leading to a severe malnutrition crisis particularly affecting pregnant women and infants. The organization’s studies illustrate a direct link between the Israeli blockade and increased neonatal mortality rates.

Criză de malnutriţie în Fâşia Gaza
Sursa foto: digi24.ro

Acuzații din partea MSF

Organizaţia ‘Medici Fără Frontiere’ (MSF) a acuzat joi Israelul că a restrâns în mod deliberat accesul la hrană şi la ajutor umanitar în Fâşia Gaza, cauzând o ”criză de malnutriţie artificială” cu consecinţe devastatoare în special pentru femeile însărcinate, mamele care alăptează şi sugari, transmite agenția de știri France Presse, citată de Agerpres. Potrivit MSF, un studiu privind situaţia între finalul lui 2024 şi începutul lui 2026 în patru spitale din Fâşia Gaza pe care ONG-ul le sprijină indică rate mai ridicate ale mortalităţii în rândul copiilor născuţi din mame care sufereau de malnutriţie. În analiza sa, MSF stabileşte o legătură între aceste constatări, pe de o parte, şi blocada israeliană şi atacurile contra infrastructurii civile, inclusiv spitalelor, pe de altă parte. ”Insecuritatea, strămutarea populaţiei, restricţiile asupra ajutorului umanitar şi accesul limitat la alimente şi la asistenţa medicală au avut consecinţe devastatoare asupra sănătăţii maternale şi neonatale”, afirmă organizaţia într-un comunicat. MSF atrage atenţia că situaţia din enclava palestiniană este ”extrem de fragilă”, în pofida încetării focului intrate în vigoare în octombrie anul trecut, după doi ani de conflict devastator, şi îi cere Israelului să autorizeze imediat accesul fără obstacole al ajutorului umanitar în Fâşia Gaza. Potrivit ONG-ului, care a analizat date privind peste 200 de mame şi nou-născuţi internaţi în unităţi medicale neonatale din spitale din Khan Younes (sud) şi din oraşul Gaza, mai mult de jumătate dintre femeile în cauză au suferit de malnutriţie într-o perioadă sau alta a sarcinii şi un sfert dintre ele erau afectate de malnutriţie la momentul naşterii. În consecinţă, 90% din nou-născuţii cu mame care sufereau de malnutriţie erau prematuri şi 84% aveau o greutate mică la naştere, conform studiului citat. De asemenea, MSF a examinat datele referitoare la 513 de sugari cu vârste sub şase luni admişi în programe ambulatorii de nutriţie terapeutică la Khan Younes, între octombrie 2024 şi decembrie 2025: dintre ei, ”91% prezentau un risc de întârziere a creşterii şi a dezvoltării”. Între ianuarie 2024, când au fost semnalate primele cazuri de malnutriţie infantilă în Fâşia Gaza, şi februarie 2026 MSF declară că a primit 4.176 de copii cu vârste sub 15 ani (dintre care 97% erau mai mici de cinci ani) în programe de ajutorare a persoanelor subnutrite.