Adunarea Creditorilor a respins vânzarea șantierului Mangalia

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 6 minute

Pe scurt

Adunarea Creditorilor a refuzat vânzarea la licitație a Șantierului Naval Mangalia, lăsând incertitudini asupra viitorului acestuia. Decizia a fost susținută de ANAF și sindicatul Navalistul, care au subliniat necesitatea unei strategii care să păstreze caracterul industrial al șantierului. Lichidatorul CITR va continua să colaboreze cu instituțiile implicate pentru a găsi soluții de valorificare a activelor.

EN

Brief

The Creditors' Assembly rejected the auction sale of the Mangalia Shipyard, causing uncertainty for its future. The decision, supported by ANAF and the Navalist Union, emphasizes the need for a strategy that maintains the shipyard's industrial character. The liquidator CITR will continue collaborating with involved institutions to find asset valuation solutions.

Adunarea Creditorilor a respins vânzarea șantierului Mangalia
Sursa foto: ziare.com

Decizie critică pentru viitor

Soarta Șantierului Naval Damen Mangalia, aflat în faliment, este incertă, după ce Adunarea Creditorilor nu a aprobat vineri, 8 mai 2026, vânzarea la licitație.

Au fost respinse ambele puncte de pe ordinea de zi, vizând prezentarea și aprobarea Raportului privind strategia de valorificare a „Șantierului Naval Mangalia”, precum și instrucțiunile de desfășurare a licitației de vânzare. Lichidatorul judiciar CITR a transmis că obiectivul rămâne identificarea unei soluții care să permită valorificarea activelor în condiții competitive, menținerea perspectivelor de continuare a activității acestei platforme.

Doar zece din cei 191 de creditori au fost prezenți la Adunarea Creditorilor de vineri, suficient însă pentru a respinge propunerea de vânzare la licitație a Șantierului Naval Mangalia. Dintre cei zece creditori, opt (printre care ANAF sau sindicatul Navalistul) și-au exprimat opțiunile în scris. Doar doi creditori au participat fizic: Șantierul Naval 2 Mai SA și Damen Holding B.V., ambele companii fiind reprezentate de avocați.

Deși puțini, au fost suficienți creditori pentru a îndeplini procedura legală: cvorumul legal era dat de participarea celor care dețin împreună cel puțin 30% din valoarea totală a creanțelor. Prezența Damen Holding B.V. asigura, prin volumul de 69,5% din totalul datoriilor, legalitatea necesară. Conform Procesului verbal al Ședinței Adunării Creditorilor, întocmit de lichidatorul judiciar CITR filiala Constanța, document consultat de News.ro, Adunarea Creditorilor nu a aprobat Raportul privind strategia de valorificare în bloc a activului funcțional 'Șantierul Naval Mangalia', aflat în patrimoniul societății Damen Shipyards Mangalia SA.

Decizia a fost luată cu un procent de 99,5% din totalul creanțelor prezente cu drept de vot, creditorii care au votat împotrivă fiind Damen Holding B.V., sindicatul Navalistul și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Respins a fost și al doilea punct, respectiv 'Prezentarea și aprobarea Regulamentului cuprinzând instrucțiunile de desfășurare a licitației de vânzare în bloc a activului funcțional 'Șantierul Naval Mangalia', aflat în patrimoniul societății Damen Shipyards Mangalia SA.'

Regulamentul stabilea cadrul pentru valorificarea activului prin metoda licitației publice, respectiv tipul licitației, condițiile de înscriere, participare și adjudecare la licitație și diferite instrucțiuni pentru ofertanți, cum ar fi forma de prezentare a garanției pentru oferta transmisă. Creditorii care au votat împotrivă au fost tot Damen Holding B.V., sindicatul Navalistul și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Procentul de respingere a fost tot de 99,5%.

'Sindicatul Liber 'Navalistul' nu se opune, de principiu, valorificării în bloc a activului funcțional 'Șantierul Naval Mangalia'. Dimpotrivă, vânzarea în bloc este, în mod evident, preferabilă unei valorificări fragmentate, deoarece păstrează unitatea economică a șantierului, evită dezmembrarea infrastructurii și creează premisa reluării activității de către un investitor industrial', au precizat reprezentanții sindicatului Navalistul în punctul de vedere transmis lichidatorului înaintea Adunării Creditorilor.

Sindicatul aprecia că valorificarea separată a activelor ar produce, cel mai probabil, 'o pierdere ireversibilă a caracterului funcțional al șantierului, ar reduce drastic șansele de reluare a activității navale la Mangalia și ar transforma procedura de faliment într-o lichidare de patrimoniu fără perspectivă industrială. Din acest motiv, Sindicatul consideră că opțiunea vânzării în bloc poate fi susținută, dar numai în măsura în care strategia și regulamentul sunt completate cu garanții minime privind păstrarea caracterului industrial al activului și tratarea forței de muncă specializate ca element relevant al valorificării'.

Reprezentanții salariaților solicitau însă completarea strategiei și a regulamentului de valorificare, astfel încât Adunarea Creditorilor să aprobe o procedură de vânzare care maximizează real valoarea activului, nu doar prețul imediat de adjudecare. 'Strategia propusă creditorilor tratează activul 'Șantierul Naval Mangalia' ca ansamblu funcțional, dar nu conține o secțiune reală dedicată forței de muncă, salariaților, continuității operaționale sau posibilității de reluare a activității de către adjudecatar cu personal calificat provenit din cadrul DSMa', motivau reprezentanții sindicatului Navalistul.

În ceea ce privește ANAF, instituția a susținut vânzarea în bloc a șantierului, dar la valoarea de piață de 184 de milioane de euro, nu la cea de lichidare, de 84 de milioane de euro. 'Planul de valorificare a activelor Șantierului Naval Mangalia, propus de CITR în calitate de lichidator judiciar al societății, a fost respins de creditori în cadrul ședinței desfășurate astăzi. În conformitate cu decizia Tribunalului Constanța din data de 28 mai 2025, prin care a fost dispusă intrarea în faliment și demararea procedurii de lichidare a Șantierului Naval Mangalia, procesul de valorificare a activelor societății se desfășoară în cadrul legal aplicabil procedurii. În acest context, planul propus de CITR, în calitate de lichidator judiciar al societății, a vizat exclusiv modalitatea de valorificare a activelor Șantierului Naval Mangalia. În perioada următoare, CITR va face pașii necesari pentru continuarea procedurii, în conformitate cu cadrul legal aplicabil', anunță CITR.

Potrivit CITR, obiectivul rămâne identificarea unei soluții care să permită valorificarea activelor în condiții competitive, menținerea perspectivelor de continuare a activității acestei platforme industriale strategice, derularea procedurii în mod transparent și legal, și minimizarea impactului asupra angajaților și comunității locale din Mangalia. CITR precizează că va continua să colaboreze cu toate instituțiile implicate și să comunice public, în mod transparent, fiecare etapă relevantă a procedurii.

191 de instituții și companii au de recuperat două miliarde de lei de la șantierul naval Damen Mangalia. Cei mai mulți bani (1,7 miliarde lei) îi are de recuperat compania mamă - Damen și diferitele ei subsidiare. Conform rapoartelor consultate de News.ro, ele totalizează 85% din datoriile care se ridică la aproape 2 miliarde de lei. Damen Holding BV reclamă că are de recuperat 744 milioane lei; Damen Shipyards Gorinchem BV - 306,4 milioane lei; Damen Workforce Romania SRL - 52 de milioane lei; Damen Offshore & Specialized Vessels Bv - 22,3 milioane lei; Damen Global Support BV - 16,5 milioane lei; Șantierul Naval Damen Galați - 11,5 milioane lei.

În comparație cu revendicările concernului, restul cererilor sunt modeste. Printre cele mai mari se numără solicitările făcute de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) - 26 milioane de lei ori Muehlhan SRL - 21 milioane de lei.

Sindicatul Navalistul este înscris cu puțin peste 4 milioane de lei.