O legislatie istorică pentru sănătate
Parlamentul britanic a adoptat o legislație considerată „de referință” în lupta împotriva fumatului, care introduce una dintre cele mai stricte măsuri de până acum: interdicția permanentă de a cumpăra țigări pentru toți cei născuți după anul 2008. Conform noii legi, toți minorii de 17 ani sau mai mici vor fi afectați de ceea ce autoritățile descriu drept un obiectiv pe termen lung de creare a unei „generații fără fumat”. Practic, odată intrată în vigoare, măsura va face ilegală achiziția de produse din tutun din magazine pentru această categorie de vârstă pe tot parcursul vieții, scrie The Sun.
Proiectul legislativ privind tutunul și țigările electronice a trecut de ambele camere ale Parlamentului și urmează să devină lege după acordul formal al regelui Charles. Guvernul britanic susține că pachetul de măsuri face parte dintr-o strategie mai amplă de reducere a impactului fumatului asupra sănătății publice, acesta fiind considerat una dintre principalele cauze ale deceselor evitabile, dar și ale bolilor cronice.
Pe lângă interdicția privind vânzarea de tutun, legea prevede extinderea zonelor fără fumat și restricții suplimentare. Astfel, va fi interzis fumatul sau utilizarea țigărilor electronice în mașinile în care se află minori, în apropierea școlilor și a spitalelor. În același timp, utilizarea țigărilor electronice în apropierea spitalelor va fi permisă în continuare, ca parte a programelor de renunțare la fumat. Alte spații, precum grădinile, plajele sau zonele private în aer liber, nu sunt incluse în restricții.
Ministrul Sănătății, Wes Streeting, a descris legea drept un moment „istoric” pentru sănătatea publică, afirmând că obiectivul este apariția primei generații fără fumat. „Prevenția este mai bună decât tratamentul – această reformă va salva vieți, va reduce presiunea asupra sistemului de sănătate și va contribui la construirea unei Britanii mai sănătoase”, a declarat acesta.
Nu toți parlamentarii au susținut însă fără rezerve proiectul. Fostul deputat conservator Lord Naseby a avertizat că legea ar putea afecta industria tutunului și a subliniat importanța educației în prevenirea fumatului. „Avem nevoie de o înțelegere reală a modului în care îi educăm pe oameni să nu înceapă să fumeze”, a spus acesta.
În replică, reprezentanții guvernului au dat asigurări că au colaborat îndeaproape cu comercianții și că dialogul va continua pe parcursul implementării. Organizațiile din domeniul sănătății au salutat la rândul lor inițiativa, descriind-o drept „revoluționară” pentru protejarea sănătății publice.
Totodată, acestea au atras atenția că sprijinul pentru renunțarea la fumat trebuie extins și mai bine finanțat.