Conflictul rămâne nerezolvat
Rusia a cerut reluarea cât mai curând posibil a negocierilor privind Transnistria în formatul 5+2, a declarat un diplomat rus de rang înalt. Într-un interviu acordat cotidianului Izvestia, adjunctul ministrului de Externe, Mihail Galuzin, a declarat: „Rusia a pledat în mod constant pentru reluarea cât mai rapidă şi necondiţionată a formatului 5+2, singurul mecanism recunoscut şi eficient pentru soluţionarea conflictului. Totuşi, din cauza poziţiilor Chişinăului şi ulterior ale Kievului, formatul este inactiv din 2019.” Aceste afirmații vin în contextul unei întâlniri programate pentru 16 aprilie, între reprezentanții politici ai Republicii Moldova și ai Transnistriei, întâlnire care, conform Moscovei, ar putea impulsiona dialogul.
Formatul 5+2 include Republica Moldova, Transnistria, OSCE, Rusia, Ucraina, precum și observatori din Statele Unite și Uniunea Europeană. Galuzin a subliniat că Tiraspolul nu a refuzat niciodată dialogul cu Chișinăul, afirmând că discuțiile sunt necesare pentru a aborda chestiuni de interes comun. Ministerul rus de Externe a exprimat speranța că întâlnirea de pe 16 aprilie va da un nou impuls dialogului, care, de la declanșarea războiului în Ucraina, a fost suspendat.
Pe de altă parte, oficialii de la Chișinău consideră că formatul 5+2 este depășit și nu produce rezultate. Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a declarat că nu există discuții privind crearea unui nou format internațional de negocieri și că dialogul se desfășoară exclusiv la nivel 1+1 și prin grupuri de lucru. „Deocamdată, nu avem niciun format și nu examinăm formula unui nou format”, a afirmat Chiveri, adăugând că reluarea formatului 5+2 este puțin probabilă în viitorul apropiat.
Critica Chișinăului vine în contextul în care Ucraina, de asemenea, a exprimat îngrijorări cu privire la rolul Rusiei ca mediator. Ambasadorul ucrainean Paun Rohovei a subliniat că un „stat agresor nu își are locul într-un asemenea format de dialog” și a cerut o implicare mai activă a Uniunii Europene într-un nou cadru de reglementare. Între timp, Chiveri a afirmat că platforma 1+1 este suficient de relevantă pentru a aborda subiectele de interes pentru cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului.
De asemenea, de la începutul războiului din Ucraina, activitatea formatului 5+2 a fost suspendată, iar dialogul a avut loc, în principal, între reprezentanții politici de la Chișinău și Tiraspol. Valeriu Chiveri a menționat că întâlnirea de joi, 16 aprilie, cu reprezentantul politic al Tiraspolului, Vitali Ignatiev, la sediul Misiunii OSCE din regiunea transnistreană, este a doua întâlnire din acest format de la începutul anului.
În cadrul discuțiilor, se vor aborda și situația cetățenilor deținuți ilegal în stânga Nistrului, inclusiv cazul lui Evgheni Pancioha, dar și problemele legate de accesul la educație și gestionarea problemelor de mediu.