Cuibul pe zgârie-nori
Șoimii pirelli: reprezintă subiectul principal al acestui articol. Pe acoperișul unuia dintre cei mai emblematici zgârie-nori din Milano, viața continuă într-un ritm surprinzător de natural, în contrast cu agitația metropolei de dedesubt. "Vulturii de la Pirellone", cum sunt numiți, după Turnul Pirelli, revin an de an în același loc, transformând un spațiu urban într-un veritabil habitat pentru păsări de pradă. Recent, cuibul lor a adus din nou o nouă generație pe lume, într-un eveniment transmis live pe internet, după cum notează Corriere della Sera.
Povestea începe în 2014, când primele apariții ale celor doi șoimi călători au atras atenția personalului de întreținere al clădirii. De atunci, perechea revine constant în fiecare an, între lunile februarie și martie, pentru a-și reconstrui cuibul pe acoperișul clădirii care găzduiește Consiliul Regional al Lombardiei. Specialiștii cred că ar proveni din zona lacurilor din Insubria.
Cu timpul, cei doi au fost botezați Giò și Giulia, în semn de omagiu pentru arhitectul Gio Ponti, creatorul Turnului Pirelli, și pentru soția sa, doamna Vimercati. Sub aceste nume, șoimii au devenit adevărate mici vedete locale, urmăriți de mii de oameni pe rețelele sociale și prin camerele video instalate special pentru observarea lor. "Acum sunt 33", confirmă Guido Pinoli, specialist în faună al Regiunii Lombardia și ornitolog implicat în proiectul Selvatica Milano, referindu-se la numărul puilor eclozați de-a lungul anilor din acest cuib urban.
De la înălțimea de 125 de metri, "locatarii" Turnului Pirelli duc o viață complet adaptată mediului urban, fără să pară deranjați de expunerea constantă. Camera web instalată pe clădire le surprinde zilnic comportamentul, într-o documentare continuă care a transformat cuibul într-un fenomen urmărit online. Hrana lor este una tipică pentru un prădător adaptat orașului: porumbei, sturzi, grauri și mierle, toate vânate direct în mediul urban. Potrivit specialiștilor, șoimii nu primesc ajutor din partea oamenilor în procurarea hranei, intervenția umană fiind aproape inexistentă în afara monitorizării.
"Nu ne ocupăm în niciun fel de întreținerea lor, lăsăm natura să-și urmeze cursul", explică Pinoli, subliniind că doar în cazuri excepționale, precum cele legate de marcarea puilor, intervine activitatea umană. Un moment delicat din istoria acestui cuplu a fost observat în urmă cu mai mulți ani, când femela a suferit o accidentare la aripă. Chiar și atunci, intervenția a fost minimă, limitându-se la asigurarea apei pentru pui, în timp ce natura și-a urmat cursul firesc, iar pasărea și-a revenit.
Procesul de inelare a puilor rămâne una dintre puținele intervenții directe: fiecare nou-născut primește un inel de aluminiu cu un cod unic, care permite identificarea sa ulterioară, chiar și după mai mulți ani. "Este un eveniment extraordinar care ne arată încă o dată cum animalele reușesc să se adapteze la un context atât de urbanizat precum cel în care trăim. Nașterea este un simbol al speranței.
Sunt un exemplu pentru noi toți", a declarat Gianluca Comazzi, responsabil regional pentru teritoriu și sisteme verzi.