Israelul așteaptă undă verde de la SUA pentru atacuri

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 3 minute

Pe scurt

Israelul se pregăteşte să atace instalaţii energetice iraniene, a declarat un oficial din apărare, așteptând undă verde din partea SUA. Această situație apare în contextul ultimatumului dat de Trump Iranului, care a fost avertizat asupra unor posibile atacuri dacă nu se redeschide Strâmtoarea Ormuz.

EN

Brief

Israel is preparing to attack Iranian energy facilities, awaiting a green light from the US, according to an Israeli defense official. This comes after President Trump's ultimatum to Iran regarding the reopening of the Strait of Hormuz.

Israelul așteaptă undă verde de la SUA pentru atacuri
Sursa foto: digi24.ro

Pregătiri în contextul tensiunilor

„Israelul se pregăteşte să atace instalaţii energetice iraniene, dar aşteaptă undă verde din partea Statelor Unite”, a declarat sâmbătă un înalt oficial israelian din domeniul apărării, adăugând că „orice astfel de atacuri” ar urma să aibă loc cel mai probabil săptămâna viitoare, informează Reuters. Aceste comentarii survin după ce preşedintele american Donald Trump a dat Iranului un ultimatum de 48 de ore pentru a ajunge la un acord cu Washingtonul sau pentru a redeschide Strâmtoarea Ormuz, republicanul ameninţând că, în caz contrar, Statele Unite vor dezlănţui iadul asupra lor. „Vă amintiţi când i-am dat Iranului 10 zile fie pentru a încheia o înțelegere, fie pentru a redeschide Strâmtoarea Ormuz? Timpul se scurge - 48 de ore înainte să dezlănţui iadul asupra lor. Slavă Domnului!”, a scris preşedintele SUA pe platforma sa Truth Social în acest weekend pascal. La 26 martie, Donald Trump i-a dat Teheranului un ultimatum de 10 zile pentru a redeschide Strâmtoarea Ormuz, cale maritimă critică pentru economia globală, care a fost blocată de Iran de la începutul războiului. Ultimatumul a fost stabilit pentru „luni, 6 aprilie, la ora 20:00, ora Washingtonului”. Dacă strâmtoarea nu va fi redeschisă până atunci, preşedintele SUA a ameninţat că va distruge centralele electrice ale Iranului. Între timp, Teheranul a anunţat că va acorda permisiunea navelor care transportă „bunuri esenţiale” să traverseze Strâmtoarea Ormuz, blocată în prezent, potrivit agenţiei de presă de stat Tasnim, citată de CNN. Nu este clar ce anume consideră Iranul drept „bunuri esenţiale” şi nici dacă Iranul va menţine blocada asupra navelor provenite din state pe care le consideră ostile, notează CNN, potrivit News.ro. Într-un document adresat şefului organizaţiei portuare şi maritime a Iranului, adjunctul pentru dezvoltare comercială, Houman Fathi, a declarat că „se acordă permisiunea tranzitului navelor care transportă bunuri esenţiale” prin Strâmtoarea Ormuz”. Oficialul iranian a precizat că ordinul se aplică „navelor care se îndreaptă către porturile iraniene sau care operează în prezent în regiune”, a relatat Tasnim. „Autorităţile executive relevante sunt instruite să ia măsurile necesare, în conformitate cu protocoalele emise, pentru a facilita trecerea acestor nave”, a adăugat el. O listă a navelor pregătite să tranziteze această rută maritimă esenţială „va fi transmisă, pentru coordonare”, a spus acesta.