Defensivă maritimă extinsă
NATO dezvoltă, în mai multe state europene, o rețea de sisteme de apărare de coastă care ar putea schimba echilibrul militar în regiunile maritime din apropierea Rusiei, scrie presa rusă. Planurile vizează desfășurarea unor sisteme bazate pe racheta antinavă Naval Strike Missile (NSM), considerate un standard tot mai răspândit în cadrul Alianței. Inițiativa nu constă într-o serie de contracte separate, ci într-o abordare coordonată, menită să consolideze capacitatea de descurajare în zone-cheie, precum Marea Baltică și Marea Neagră, scrie publicația Moskovski Komsomoleț.
În nordul Europei, statele membre NATO dezvoltă o linie de apărare de coastă ce se întinde de la Norvegia până la Polonia, incluzând și Letonia. Această configurație este asociată conceptului A2/AD (anti-access/area denial), care urmărește limitarea accesului și a libertății de manevră a forțelor adverse. În paralel, proiecte similare sunt dezvoltate în România și Bulgaria, contribuind la consolidarea flancului sudic al Alianței, notează mk.ru.
Potrivit informațiilor, pentru prima dată, racheta navală norvegiană NSM a fost utilizată cu succes din sistemul MARS 3 din Germania, schimbând semnificativ imaginea operațiunilor militare. Cu o rază de acțiune de peste 185 km și o viteză apropiată de Mach 0.9, NSM oferă o capacitate de lovire precisă, ceea ce reprezintă un avantaj strategic în apărarea coastală.
Deși unele proiecte sunt implementate la nivel național, finanțarea și integrarea acestora indică o coordonare extinsă din partea Statelor Unite. De exemplu, în cazul Letoniei, o parte semnificativă a fondurilor provine din programe americane de asistență militară. Această abordare permite integrarea sistemelor într-o rețea comună de comandă și control, în care schimbul de date și coordonarea operațională sunt realizate la nivel aliat.
Racheta NSM, dezvoltată în Norvegia, are o rază de acțiune de peste 300 de kilometri și o viteză apropiată de cea a sunetului. Este proiectată să zboare la joasă altitudine, urmărind relieful și efectuând manevre în faza finală, ceea ce îi reduce detectabilitatea. Sistemul de ghidare combină navigația inerțială, corecțiile GPS și senzori de tip imagistic în infraroșu, permițând identificarea precisă a țintelor. Integrarea facilă în rețelele NATO o face potrivită pentru operațiuni coordonate la scară largă.
Extinderea acestor sisteme, împreună cu capacitățile de supraveghere aeriană și spațială, ar putea permite o monitorizare mai eficientă a activităților maritime. Analiștii sugerează că, în timp, ar putea apărea un „spațiu operațional comun”, în care alocarea țintelor și coordonarea loviturilor să fie realizate la nivel aliat, indiferent de statul care operează sistemele.
Mai multe țări, inclusiv Germania, Regatul Unit, Olanda, Spania, Belgia și Danemarca au adoptat sau planifică utilizarea acestui tip de rachetă, contribuind la standardizarea capabilităților. Inițiative similare sunt observate și în regiunea Indo-Pacifică. State precum Australia și Japonia integrează NSM în programele lor de apărare, iar alte țări din regiune analizează opțiuni similare.
Potrivit estimărilor, producția acestor rachete ar putea depăși 1.000 de unități anual până în 2028, ceea ce indică o creștere semnificativă a capacității industriale. Dezvoltarea acestor sisteme reflectă preocupările NATO legate de securitatea maritimă și de protejarea rutelor strategice. Presa rusă notează că astfel de măsuri pot contribui la creșterea tensiunilor regionale, în special în zone sensibile precum Marea Baltică și Marea Neagră.
Aceste inițiative evidențiază atât eforturile de consolidare a descurajării, cât și complexitatea mediului de securitate actual.