Situații ridicole la ghișeu
Probleme buletinul reprezintă subiectul principal al acestui articol. Avalanșă de reclamații la doar 24 de ore de la lansarea platformei fara-hartie.gov.ro. Peste 1.000 de români au luat cu asalt site-ul Guvernului pentru a raporta umilințele și procedurile absurde din instituțiile statului. În topul nemulțumirilor se află noile cărți electronice de identitate și solicitarea obsesivă a certificatelor de naștere.
Cea mai mare ironie vizează noile buletine cu cip (CEI). Deși MAI promitea că adresa de domiciliu nu mai este tipărită pentru a putea fi actualizată electronic, realitatea de la ghișeu este alta. „Doresc modificarea adresei de domiciliu pe un buletin de tip nou, obținut în iunie 2025. Dar statul român nu poate scrie pe cipuri. Mi s-a spus că trebuie să îmi fac buletin nou și să plătesc iar 70 de lei, deși pe cel actual puteam să îl mai folosesc 9 ani. Pe site scrie clar că se poate modifica adresa fără preschimbare, dar funcționarul zice 'nu se poate'”, reclamă un cetățean, potrivit hotnews.
Un alt utilizator confirmă situația: „Mi s-a spus că voi fi anunțat când această funcție va fi disponibilă. MAI spune că 'sunt preocupați' de problemă, dar practic nu poți face nimic.”
Românii sunt revoltați și de faptul că, deși sunt înregistrați în toate bazele de date, li se cer în continuare documente originale pentru proceduri de rutină, cum ar fi reînnoirea pașapoartelor sau a buletinelor. „Se solicită obsesiv certificatul de naștere... de parcă un cetățean se naște de mai multe ori. Pentru primul buletin instituția a prelucrat deja certificatul, de ce îl mai vor?”, se întreabă un utilizator.
Altcineva punctează absurdul la ridicarea pașaportului: „Ești major, ești la al X-lea pașaport, ai fost amprentat, ai buletin... și tot trebuie să aduci certificat de naștere. Apar cu absolut orice detaliu în sistemul național, de ce mai e nevoie de hârtia aia?”
Vicepremierul Oana Gheorghiu a dat asigurări că platforma nu este doar o formă de „descărcare” a nervilor cetățenilor, ci un instrument de lucru transparent. „Fiecare sesizare are un traseu clar și un tracking transparent. La fiecare 30 de zile, Guvernul va centraliza cele mai frecvente 10 probleme și le va transmite spre soluționare instituțiilor. Nicio sesizare nu dispare în vreun sertar sau folder”, a declarat Oana Gheorghiu.
Pe lângă buletine și pașapoarte, românii au semnalat blocaje majore și în alte zone: - Înmatriculări auto (34 sesizări) - Declarații fiscale (34 sesizări) - Permise auto (18 sesizări) - Înregistrare firme (12 sesizări) Cele mai multe reclamații (peste 120) au fost încadrate la rubrica „Altele”, semn că inventivitatea funcționarilor în a cere hârtii inutile depășește imaginația autorităților.