Armata paralelă a lui Putin
Rosgvardia, forța reprezintă subiectul principal al acestui articol. Kremlinul își construiește o „armată paralelă” menită nu doar să lupte în Ucraina, ci și să-l apere pe Vladimir Putin de eventuale pericole interne, avertizează un analist occidental. Un decret recent al Kremlinului ridică Garda Națională a Rusiei – Rosgvardia – la un nivel care o plasează în afara lanțului clasic de comandă al Ministerului Apărării, consolidând astfel securitatea regimului și alimentând riscul unor viitoare fracturi în interiorul sistemului de putere.
William James Dixon, analist la Royal United Services Institute (RUSI) – unul dintre cele mai vechi și influente think tank-uri din domeniul apărării și securității din Marea Britanie – a declarat pentru postul polonez TVP World că noul decret nu integrează Rosgvardia în structura armatei regulate, așa cum s-ar fi putut anticipa. Dimpotrivă, documentul pare să consolideze autonomia acesteia, plasând-o într-un sistem „în afara Ministerului Apărării”, cu un control operațional concentrat în mâinile directorului său, Viktor Zolotov, care îi raportează direct președintelui Putin.
Potrivit analistului RUSI, această mișcare nu este întâmplătoare. Ea indică apariția unei „structuri paralele” în arhitectura de securitate a Kremlinului – o forță care răspunde direct liderului și care poate funcționa independent de armata tradițională. El susține că regimurile autocratice tind să-și consolideze mecanismele de protecție atunci când percep vulnerabilități, fie din partea elitelor, fie din partea societății.
Un moment de cotitură ar fi fost revolta lui Evgheni Prigojin din 2023, care a scos la iveală limitele capacității statului rus de a gestiona o provocare internă serioasă. În opinia lui Dixon, acel episod a demonstrat că structurile existente nu erau suficiente pentru a contracara o criză majoră venită din interiorul sistemului. De atunci, Rosgvardia s-ar fi transformat dintr-o structură predominant de ordine publică într-o formațiune tot mai apropiată de o armată. Există informații privind constituirea unor unități specializate și dotarea cu echipamente grele, inclusiv formarea unor unități de tancuri în cadrul Gărzii Naționale – un indiciu clar al extinderii rolului său.
Dixon compară această evoluție cu modelul Gărzii Revoluționare Islamice din Iran, descriind Rosgvardia drept o „forță pretoriană”, destinată în primul rând apărării regimului. În paralel, el observă o întărire a controlului intern: supraveghere digitală sporită, măsuri de fragmentare a elitelor și o atmosferă de suspiciune accentuată, alimentată de presiunea unui război prelungit.
Rosgvardia nu acționează doar în interiorul granițelor. Unități ale acesteia au fost desfășurate și în Ucraina, inclusiv în zone de lupte intense și în misiuni de ocupație în est, în regiuni precum Donbasul, dar și în roluri de securizare a teritoriilor din spatele frontului. Crearea unei forțe privilegiate, cu lanț de comandă separat, ar putea însă adânci tensiunile din interiorul aparatului militar rus. Potrivit lui Dixon, aceasta ar putea deveni „un punct de inflamare” pentru noi diviziuni.
Mai mult, într-un eventual scenariu post-Putin, existența unor centre de putere paralele ar putea face tranziția politică și mai volatilă, crescând riscul confruntărilor interne pentru succesiune.
În esență, concluzionează analistul, Kremlinul pare să fi ales să investească nu doar în războiul din exterior, ci și în propriul scut intern – o structură loială direct liderului, construită pentru a preveni surprizele într-un sistem unde loialitatea este moneda supremă a supraviețuirii politice.