România ca observator
România a decis în ultimul moment să participe la Consiliul Păcii fondat de către Donald Trump. Potrivit Digi24.ro, administrația americană a refuzat să ofere prea multe detalii despre cum va funcționa acest organism internațional, dar este clar că Trump va fi liderul absolut al Consiliului. Această decizie a fost luată în contextul în care România, alături de alte țări, va avea statut de „observator” în cadrul organizației. Conform unor surse diplomatice, prezența României la Washington pe 19 februarie va permite țării noastre să se implice în discuțiile asupra păcii în Fâșia Gaza, chiar dacă nu va avea un rol decizional complet.
Consiliul Păcii a fost creat inițial pentru a supraveghea procesul de pace din Fâșia Gaza, dar scopul său a fost extins pentru a aborda alte conflicte globale. Cel puțin 20 de națiuni s-au înscris ca membri fondatori la Davos, dar componența exactă a Consiliului rămâne fluidă. Statutul Consiliului, care include un preambul și 13 capitole, nu menționează în mod explicit rolul „observatorilor”, ceea ce sugerează că această opțiune ar putea fi o manevră diplomatică pentru țările care nu sunt membre, dar care doresc să participe la întâlniri.
Consiliul face parte dintr-un plan în 20 de puncte propus de administrația Trump în octombrie 2025 pentru a pune capăt conflictului din Gaza. Existența sa a fost consacrată într-o rezoluție a ONU, iar statele membre sunt invitate să contribuie imediat cu 1 miliard de dolari. Până în prezent, doar Statele Unite și Emiratele Arabe Unite au promis să facă acest lucru, ceea ce le va asigura un loc permanent în Consiliu. Celelalte națiuni vor putea rămâne doar trei ani, iar reînnoirea mandatului lor va fi la discreția lui Trump.
Consiliul include un comitet executiv format din persoane apropiate președintelui american, cum ar fi ginerele său, Jared Kushner, secretarul de stat Marco Rubio și trimisul special Steve Witkoff. În contrast, administrația actuală a Fâșiei Gaza este încredințată unui comitet de tehnocrați palestinieni, ceea ce ridică întrebări cu privire la reprezentarea echitabilă a părților implicate.
Până în prezent, aproape treizeci de țări s-au alăturat Consiliului, inclusiv lideri precum Mohammad bin Salman din Arabia Saudită, Recep Tayyip Erdogan din Turcia, Javier Milei din Argentina și Viktor Orban din Ungaria. În schimb, orașe precum Ottawa, Paris, Londra și Madrid au exclus orice formă de implicare, la fel ca Berlinul, care nu va adera la Consiliu. Moscova se află în prezent într-o poziție neutră, așteptând să ia o decizie, iar Israelul s-a alăturat în ultimul moment, trimițându-l pe ministrul de externe Gideon Sa'ar la Washington.
Se așteaptă ca cel puțin patru țări să participe la întâlnirea de la Washington în calitate de observatori: Italia, România, Grecia și Cipru, care deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene până la 30 iunie 2026. Comisarul UE pentru Mediterană, Dubravka Suica, va sosi joi la Institutul Donald J. Trump pentru Pace din Washington, dar, conform unui purtător de cuvânt al Comisiei, aceasta va fi doar „pentru discuții pe tema Gaza”, subliniind că Uniunea Europeană nu va deveni membru al Consiliului.
Antonio Tajani va reprezenta guvernul român la Washington joi, iar oficializarea participării României se așteaptă să aibă loc după raportul viceprim-ministrului și ministrului de externe în Parlament. Această situație ridică întrebări cu privire la viitorul relațiilor internaționale și la impactul pe care Consiliul Păcii îl va avea asupra procesului de pace în regiune.
În concluzie, participarea României ca observator în Consiliul Păcii al lui Trump poate deschide noi oportunități diplomatice, dar, în același timp, ridică întrebări despre legitimitatea și eficacitatea acestui organism în soluționarea conflictelor globale. Este esențial ca România să abordeze cu atenție această implicare, având în vedere poziția sa pe scena internațională și relațiile cu alte state membre ale Uniunii Europene.
Următoarele zile vor clarifica mai multe detalii despre rolul României în acest Consiliu și despre modul în care va influența politica externă a țării în anii următori.