Biserica Ortodoxă Română recunoscută în Italia

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 4 minute

Pe scurt

Camera Deputaţilor din Italia a aprobat un proiect de lege care reglementează relaţiile cu Episcopia Ortodoxă Română, consolidând astfel statutul acesteia în societatea italiană. Acordul reflectă contribuţia semnificativă a comunităţii româneşti ortodoxe, cea mai numeroasă din Italia, la viaţa socială şi culturală a ţării.

EN

Brief

The Italian Chamber of Deputies has unanimously approved a law regulating relations with the Romanian Orthodox Diocese, enhancing its status in Italian society. This agreement underscores the significant contribution of the Romanian Orthodox community, the largest foreign community in Italy, to the social and cultural life of the country.

Biserica Ortodoxă Română recunoscută în Italia
Sursa foto: stirileprotv.ro

Acord istoric aprobat

Camera Deputaţilor de la Roma a aprobat în unanimitate, cu 268 de voturi, un proiect de lege care reglementează raporturile dintre Statul Italian şi Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, informează basilica.ro, transmite Agerpres. Episcopia Italiei a adresat mulţumiri Camerei Deputaţilor pentru votul de joi care confirmă rolul spiritual şi social al comunităţii ortodoxe româneşti, a transmis, vineri, Agenţia Basilica a Patriarhiei Române, citând eparhia. "Votul de astăzi reprezintă o încununare a peste cinci decenii de misiune şi jertfă ale clerului şi credincioşilor români ortodocşi, aflaţi, din anul 2008, sub păstorirea Preasfinţitului Părinte Siluan", a transmis Centrul Eparhial. La şedinţa din Camera Deputaţilor a participat şi ambasadorul României în Republica Italiană, Gabriela Dancău. "Adoptarea acestui acord reprezintă nu doar încheierea unui parcurs legislativ complex, ci şi expresia unei maturităţi democratice care recunoaşte contribuţia substanţială a comunităţii ortodoxe române la viaţa socială, culturală şi spirituală a Italiei contemporane", a declarat Dancău. "Este, totodată, o reafirmare a relaţiei speciale dintre România şi Italia, întemeiată pe încredere, valori comune şi responsabilitate împărtăşită pentru viitorul european pe care îl construim împreună", a adăugat ambasadorul României în Italia. Proiectul de lege urmează să fie supus votului Senatului Republicii Italiene, etapă care va permite finalizarea procedurii legislative şi intrarea în vigoare a noului cadru juridic. Adoptarea acordului de către Camera Deputaţilor reprezintă un pas "esenţial" pentru consolidarea statutului juridic al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei şi pentru recunoaşterea contribuţiei semnificative a comunităţii româneşti, cea mai numeroasă comunitate străină din peninsulă, la societatea italiană, a evidenţiat Ambasada României la Roma. Potrivit doxologia.ro, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei a devenit cult religios oficial în această ţară, după semnarea, în urmă cu un an, a unui acord istoric între Alfredo Mantovano, subsecretar al Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, şi Preasfinţitul Părinte Siluan, urmând ca proiectul de lege aferent să fie prezentat Parlamentului pentru aprobat. Acordul reafirmă principiile de libertate religioasă din Constituţia italiană şi garantează Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei autonomie deplină în organizarea internă, inclusiv în numirea clerului şi în gestionarea treburilor spirituale şi disciplinare. Printre principalele prevederi ale acordului se numără: recunoaşterea efectelor civile ale căsătoriilor oficiate de preoţii din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, cu condiţia ca aceştia să fie cetăţeni italieni, iar căsătoriile să fie transcrise în registrele de stare civilă; dreptul la educaţie religioasă oferită în afara programului şcolar, la cererea elevilor, familiilor acestora sau a instituţiilor de învăţământ, costurile fiind suportate de Episcopia Ortodoxă Română a Italiei; recunoaşterea personalităţii juridice a entităţilor Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, inclusiv a celor asociate cu activităţi educaţionale, sociale şi caritabile; accesul la finanţare publică, prin includerea în sistemul de repartizare a cotei de opt la mie din impozitul pe venit (IRPEF), destinată susţinerii activităţilor religioase şi sociale. Procesul de recunoaştere oficială a început în 2013, dar a întâmpinat întreruperi din cauza instabilităţii politice din Italia, fiind reluat în 2016. Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, înfiinţată în 2008, numără în prezent 478 de unităţi pastoral-misionare, dintre care 285 sunt parohii. Prin acest acord, cei aproape un milion de credincioşi ortodocşi români din Italia beneficiază de o reprezentare juridică şi spirituală consolidată, marcând o etapă importantă în integrarea comunităţii româneşti în societatea italiană, subliniază doxologia.ro.